Viceprimarul Constanței Ionuț Rusu, reacție oficială cu privire la dosarul de la DNA - „În momentul în care alegi să activezi într-o funcție publică îți asumi ca întreaga ta activitate să stea sub lupa autorităților“


 
  • „În momentul în care alegi să activezi într-o funcție publică îți asumi ca întreaga ta activitate să stea sub lupa autorităților, și acest lucru reprezintă o normalitate într-o societate puternică, bazată pe reguli“, se arată în declarația viceprimarului Ionuț Rusu. 

Viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu a făcut azi, 1 august 2023, pentru cotidianul ZIUA de Constanța, câteva declarații cu privire la dosarul instrumentat de procurorii DNA Constanța, cauză penală în care are calitatea de suspect.
 
Menționăm că tot în acest dosar, Vergil Chițac, primar al municipiului Constanța, este bănuit de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
 
Iată mesajul viceprimarului municipiului Constanța, Ionuț Rusu
 

„Mi s-a comunicat calitatea de suspect pe care o am în cadrul dosarului menționat.
În momentul în care alegi să activezi într-o funcție publică îți asumi ca întreaga ta activitate să stea sub lupa autorităților, și acest lucru reprezintă o normalitate într-o societate puternică, bazată pe reguli. Nu mă pot pronunța în niciun aspect legat de dosar, dar vă asigur că stau la dispoziția instituțiilor abilitate și am încredere deplină în acestea“.

 
Potrivit DNA, în dosar, Chițac Vergil, primar al municipiului Constanța, este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Vintilă Alin, director executiv în cadrul Primăriei Municipiului Constanța, este suspectat de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, iar Talpeș Andrei, președinte al Clubului Sportiv Municipal Constanța, este bănuit de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și șantaj.
 
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

 
În cursul anului 2023, cu ocazia derulării unui eveniment sportiv, organizat în Municipiul Constanța de o asociere formată din cinci entități (din care făceau parte și Primăria Municipiului Constanța, Clubul Sportiv Municipal (C.S.M.) Constanța, Federația Română de Yachting (FRY) și o societate comercială cu sediul în Monaco), suspectul Chițac Vergil, în calitatea menționată mai sus, beneficiind de ajutorul celorlalte două persoane și cu încălcarea prevederilor legislației primare, ar fi aprobat finanțarea în totalitate a întregului eveniment.
 
Concret, finanțarea competiției sportive s-ar fi realizat de către Primăria municipiului Constanța fără a exista un contract de finanțare care să fi fost atribuit în urma unei proceduri de selecție publică și fără să existe viză de control financiar preventiv sau vreun referat al compartimentului de specialitate.
 


Întrucât, prin „înțelegerea” unora dintre părți s-ar fi stabilit ca banii rezultați din finanțare să ajungă în conturile societății comerciale, cu sediul în Monaco (în condițiile în care aceasta nu ar fi prestat vreo activitate bine definită în cadrul evenimentului respectiv), suspectul Talpeș Andrei ar fi exercitat constrângeri asupra unor persoane din conducerea Federației Române de Yachting pentru a le determina pe acestea să efectueze o plată în valoare de aproximativ 290.000 euro către societatea respectivă.
 
În condițiile de mai sus, în conturile societății comerciale, cu sediul în Monaco, ar fi fost virați în total 1.728.000 lei, sumă ce reprezintă un prejudiciu pentru Primăria municipiului Constanța.

 
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
 
Celor trei suspecți li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
 
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Surse
Viceprimarul Ionuț Rusu ar fi urmărit penal, de DNA, alături de primarul Constanței Vergil Chițac (VIDEO)

 
Știri din Constanța. Primarul Chițac a plecat în concediu. Viceprimarul i-a preluat atribuțiile (DOCUMENT)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 643

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 567

Primăria Constanța va repara și va pune în funcțiune sistemul de irigații. Câți bani alocă?

20 Apr 2024 522

Licitații Constanța Investiție estimată la trei milioane de euro pentru creșterea eficienței energetice a Liceului Tehnologic Tomis (DOCUMENT)

12 Apr 2024 486

LIVE VIDEO-TEXT Primăria Constanța a semnat contractul pentru proiectarea și execuția noului CET (FOTO+VIDEO)

06 Mar 2024 1671

Știri Constanța Străzile Adamclisi și Suceava, din Tomis Nord, vor deveni cu sens unic! Iată de când estimează viceprimarul Ionuț Rusu

23 Feb 2024 7089

Știri Constanța Viceprimarul Ionuț Rusu a primit vizita delegației CIMIC România și Membri ai echipei de afaceri civile din armata SUA (FOTO)

21 Feb 2024 602

Noua reţea şcolară a municipiului Constanţa 73 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, alte 37 - arondate (DOCUMENT)

11 Feb 2024 1189

Constanța Se modernizează clădirea pentru pregătirea fizică a personalului lucrativ din Direcția Generale Poliția Locală (DOCUMENT)

01 Feb 2024 956

Viceprimarul i-a preluat temporar atribuțiile primarului Chițac (DOCUMENT)

24 Jan 2024 1292

Unul dintre asociați este din Constanța Schimbări în conducerea unei firme din Pitești

09 Jan 2024 1055

Vergil Chițac a delegat atribuții importante Viceprimarul Rusu va evalua activitatea celor mai importanți funcționari din Primăria Constanța (DOCUMENT)

08 Jan 2024 1190

LIVE VIDEO+TEXT. „Demiterea!“ Primăria Constanța, cerere către Agenția Națională pentru Sport. La DJST Constanța, conferință de presă „drept la replică“ (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

05 Jan 2024 1995

Viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu – „Din cauza ordonanței de austeritate, nu organizăm nici o petrecere de Revelion”!

06 Dec 2023 1150

#Dobrogea145 Ionuț Rusu, viceprimar Municipiul Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

23 Nov 2023 1139