Din categoria „lipsă de transparenţă“ Primăria Constanţa refuză să dea informaţii referitoare la banii care au intrat în bugetul local din taxa de promovare a staţiunii Mamaia (document)

Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public face referire la unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice. Cotidianul ZIUA de Constanţa a făcut şi face în continuare numeroase solicitări pentru informarea corectă şi completă a cititorilor. Cu toate acestea, există autorităţi şi instituţii publice care nu răspund cererilor, obstrucţionând în acest mod liberul acces la informaţiile de interes public, ceea ce, fireşte, ne duce cu gândul la faptul că, poate, au ceva de ascuns.

În această ordine de idei, vom prezenta solicitările adresate de cotidianul ZIUA de Constanţa mai multor instituţii constănţene, în baza Legii 544/2001, solicitări la care însă nu am primit răspuns în termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
Pe data de 3 martie 2014, am adresat Primăriei Constanţa o adresă pentru punerea la dispoziţie a mai multor informaţii de interes public. Am întrebat câţi bani au intrat în bugetul local al municipiului Constanţa din taxa de promovare a staţiunii Mamaia în 2013, cum au fost cheltuite sumele încasate din taxa de promovare a staţiunii, defalcat pe fiecare alocare în parte, dar şi ce procent din totalul încasărilor s-a folosit până în prezent.
Pe data de 2 aprilie, solicitarea ZIUA de Constanţa apărea, pe site-ul Primăriei, ca fiind încă „în operare (nerezolvat)“. Aşadar, eficienţă maximă din partea administraţiei publice locale. Menţionăm că, până la această dată, nu am primit niciun răspuns la solicitarea menţionată.
Precizăm că, potrivit articolului 2 lit. A din Legea nr. 544/2001, Primăria Constanţa intră în categoria autorităţilor şi a instituţiilor publice obligate să furnizeze, la cerere, informaţii de interes public.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Constantean

13 May, 2014 13:18

Este strigator la cer!! cum sa nu pui la dispozitia cetatenilor informati de interes public, asta e ne meritam soarta daca tot acesta va iesi primar.

Articole asemanatoare

Angajări Constanța Primăria Corbu angajează. Ești interesat?

18 May 2024 793

Licitații Constanța Primăria Comunei Independența, investiție în educație (DOCUMENT)

18 May 2024 406

Cumpărări directe Constanța Selena SRL a bătut palma cu Primăria Cuza Vodă. Iată ce va furniza firma (DOCUMENT)

18 May 2024 666

Licitații publice O firmă din Ghindărești repară terenurile de sport amplasate pe domeniul public al municipiului Constanța (DOCUMENT)

18 May 2024 509

Afaceri Constanța Muzeul de Artă „Lucian Grigorescu” Medgidia va fi reabilitat. Costul estimat este de peste 2,1 milioane de euro (DOCUMENT)

18 May 2024 427

Cumpărări directe Un singur ofertant interesat de realizarea unui studiu de fezabilitate aferente pentru stațiile de reîncărcare vehicule electrice în municipiul Constanța (DOCUMENT)

18 May 2024 418

Alegeri locale 2024 Candidații la Primăria și Consiliul local Horia, județul Constanța (DOCUMENTE)

18 May 2024 430

Alegeri locale 2024 Candidații la Primăria și Consiliul Local Ghindărești, județul Constanța(DOCUMENTE)

18 May 2024 374

Alegeri locale 2024 Candidații la Primăria și Consiliul Local Gârliciu, județul Constanța (DOCUMENTE)

18 May 2024 394

Piloți din cadrul Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii pregătesc un cadou pentru constănțeni Zboruri ale aeronavelor Eurofighter Typhoon de Ziua Constanței!

17 May 2024 629

Allchim DDD CO SA face și în 2024 dezinsecție, deratizare și tratamente fitosanitare în municipiul Constanța (DOCUMENT)

17 May 2024 439

Alegeri locale 2024 Candidații la primăria și consiliul local Deleni, județul Constanța (DOCUMENTE)

17 May 2024 446

Primăria Constanța Un nou pas spre construirea Policlinicii Municipale, cu specializarea cardiologie și oncologie (FOTO)

17 May 2024 495

Autorizație de construire pentru un nou loc de joacă pe strada Ștefăniță Vodă din Constanța

17 May 2024 406

Consiliul Local al comunei Valu lui Traian, județul Constanța, convocat în ședință ordinară. Lista proiectelor pe ordinea de zi

17 May 2024 584