Andreea Bănică, despre importanța sportului în viața noastră

  • Celebra constănțeancă Andreea Bănică a postat pe blogul său o postare referitoare la frumusețea și utilitatea sportului în viața noastră.


Cântăreața ne recomandă să îi dăm pe cei mici să învețe câte puțin din fiecare sport preferat de ei de la vârste fragede, pentru că atunci când vor fi mari, vor fi fericiți că au învățat atâtea lucruri frumoase, vor fi sănătoși și dezvoltați mental și fizic.

"M-am gândit să vă scriu câteva rânduri despre ceea ce cred eu că este important în viața unui copil și în viața unei persoane în general, desigur – sportul. Sportul înnobilează omul, îl înfrumusețează și îl face mai deștept. Pe Sofia am dus-o de la 3 ani la înot și la dansuri, apoi la 4 ani am pus-o pe schiuri. Îmi doream să învețe de mică să schieze pentru că eu am învățat foarte târziu, la 28 de ani, și m-am îndrăgostit de acest sport, chiar dacă nu am avut cea mai frumoasă experiență când m-am pus pe schiuri prima oară. Am învățat fără monitor, cu Lucian care m-a lăsat sus pe partie, iar eu am coborat pe brânci, pe funduleț, în coate și cu lacrimi în ochi. M-a așteptat la final și m-a aplaudat.Vă dați seama în ce stare eram eu și cât de supărată; acum râd și mă amuz tare de experiența aceea", a precizat Andreea Bănică.
 

Visez la clipa când vom schia toți trei

"Revenind la Sofia, frumusețea acestui sport este că poți admira niște peisaje superbe pe care nu le poți vedea decât din telecabină, respiri cel mai curat aer și faci mișcarea cea mai importantă pentru picioare, fese, brațe, abdomen, etc. Când am pus-o prima oară pe schiuri, am tremurat de emoții și stăteam cu nodul în gât sperând să nu i se întâmple nimic, însă monitorul m-a asigurat că este mult mai ușor pentru copiii mici să învețe, pentru că nu sunt supuși aceluiași risc de accidentare precum adulții și pentru că nu simt frica. Am prins curaj și am văzut cum evoluează și că o face cu plăcere. Astăzi, după 3 ani, schiază bine împreună cu tăticul ei, iar eu visez la clipa când vom schia toți 3, iar pe viitor și cu Noah Andrei.", a mai precizat cântăreața.
 

Viitorul copiilor noștri depinde de noi

"Vă recomand să îi dați pe cei mici să învețe câte puțin din fiecare sport preferat de ei de la vârste fragede, pentru că atunci când vor fi mari, vor fi fericiți că au învățat atâtea lucruri frumoase, vor fi sănătoși și dezvoltați mental și fizic. Nu sunt genul de mamă care să o împingă de la spate să facă ceva ce nu își dorește, ci descopăr calitățile și aptitudinile ei, apoi o ajut să învețe lucruri importante pentru viitor. Viitorul copiilor noștri depinde de noi, de cât de implicați suntem în creșterea și educația lor. Știți cum se zice, o minte sănătoasă într-un corp sănătos!", scrie Andreea Bănică pe blogul său andreeabaniuca.ro.  


Citește și:

Andreea Bănică, despre cum arată o zi la filmarea unui videoclip

Decizia luată de Andreea Bănică în ziua alegerilor
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constănțeanca Andreea Bănică, mesaj plin de emoție. „În fiecare an mă răscolesc amintirile…“

16 Apr 2023 2294

Constănțeanca Andreea Bănică, revoltată din cauza legumelor din piață. ”Vedeți cum ne otrăvesc?” (FOTO)

18 Mar 2023 2722

Ziua universală a muzicii. Care sunt talentele aduse de briză pe scena muzicală românească (VIDEO)

08 Oct 2022 1629

Andreea Bănică, hărțuită sexual. Mărturii cutremurătoare ale constănțencei (VIDEO)

07 Jun 2022 2109

Constănțeanca a mărturisit secretul. Ce mănâncă Andreea Bănică pe parcursul unei zile. Alimente, la îndemâna oricui

10 Oct 2021 3132

Știați că….? La această dată s-a născut constănțeanca Andreea Bănică?

21 Jun 2021 1843

Mesajul constănțencei Andreea Bănică, cu ocazia Zilei Copilului „1 iunie cu multă joacă, veselie și iubire“

01 Jun 2021 1879

Andreea Bănică și-a uimit fanii. Ce a postat constănțeanca pe pagina ei de socializare

30 May 2021 3119

Andreea Bănică ne învață să pregătim un desert delicios. Despre ce este vorba (video)

09 May 2021 2667

Andreea Bănică, vacanță alături de fiica sa. Ce destinație a ales constănțeanca

24 Apr 2021 3558

Andreea Bănică s-a fotografiat fără machiaj. Fanii au reacționat

17 Apr 2021 2906

Andreea Bănică, din nou cu familia la munte „Am zis să ne mai bucurăm puțin de iarnă“

27 Mar 2021 2394

Schimbare de look pentru fiica Andreei Bănică „Ea e super happy, eu mă obișnuiesc mai greu“ (video)

18 Mar 2021 3239

Sugestie de week-end! Andreea Bănică ne prezintă o rețetă de clătite fără zahăr (video)

13 Mar 2021 4818

Andreea Bănică, moment de bucurie alături de fiul ei

12 Mar 2021 2118