Monden

Campioana europeană Lorena Jinga şi-a serbat majoratul „Cât de norocoasă sunt să am oameni ca voi în jurul meu!“ (galerie foto)

Constănţeanca Lorena Jinga, cea care, anul trecut, la Campionatul European de la Ancona (Italia) la gimnastică aerobică, a cucerit, la junioare, medalia de argint cu echipa României şi aurul în proba de grup, şi-a serbat majoratul.
Evenimentul a fost marcat într-o petrecere la Constanţa, la care campioana a avut în jur de 50 de invitaţi. „Ştiu că un simplu «mulţumesc» nu este de ajuns pentru toate momentele frumoase pe care mi le-aţi oferit. Pur şi simplu, reflectam la cât de norocoasă sunt să am oameni ca voi în jurul meu. Simt o senzaţie foarte neobişnuită - în cazul în care nu este indigestie, cred că trebuie să fie recunoştinţă. Vă mulţumesc pentru râsul nebunesc pe care mi l-aţi provocat, mai puţin atunci când beau apă şi ajung să o dau afară pe nas. Unii oameni sunt mereu nemulţumiţi pentru că trandafirii au spini, eu în schimb sunt recunoscătoare că spinii au trandafiri. Vă mulţumesc că faceţi din viaţa mea o călătorie amuzantă“, a fost mesajul Lorenei.
 
Aceasta a fost gimnastă la CS Farul Constanţa şi componentă a lotului naţional până în urmă cu câteva luni, când a luat decizia de a renunţa la gimnastică. Lorena învaţă, cu rezultate deosebite, la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa, unde va începe, peste puţin timp, clasa a 12-a. După încheierea studiilor liceale, fosta gimnastă vrea să se dedice, la facultate, studiului chimiei farmaceutice. 
 
Sursa foto: Facebook (Lorena Jinga)
 
Citeşte şi:
 
Elevă a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“ Gimnasta Lorena Jinga, de la concursul naţional de matematică, la medalia de aur la Euro
    
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elevă a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“ Gimnasta Lorena Jinga, de la concursul naţional de matematică, la medalia de aur la Euro

29 Sep 2017 5544

Performanțele campioanei europene Lorena Jinga, subliniate în fața colegilor săi de la Colegiul "Mircea cel Bătrân" din Constanța (galerie foto)

28 Sep 2017 3268