Monden

Constanţa. Campionul Florin Ichim s-a căsătorit Meci de skandenberg şi declaraţie de dragoste pentru recuperarea miresei furate


Florin Ichim
, campionul de skandenberg din Constanţa, s-a căsătorit, unindu-şi destinul cu cel al Elisabetei-Andreea (fostă Parască). După o relaţie care a început acum doi ani, tinerii s-a hotărât să facă pasul cel mare în viaţă. Au spus „Da!“ în faţa ofiţerului de Stare Civilă la Constanţa, după care au participat la cununia civilă la biserica „Sf. Maria“, iar ulterior, la Complexul „Diplomatic“, au petrecut ca-n poveşti alături de 130 de invitaţi.
 
„A fost foarte frumos. Nu ne aşteptam ca toţi invitaţii să se distreze atât de bine“, a declarat mirele, care a avut alături în acest moment important din viaţa sa şi colegi din skandenberg, precum Marian Rotaru (campion din Bucureşti) sau Denis Ionescu. Atmosfera a fost însufleţită de formaţia Costi Damian. „Casă de piatră! Multă fericire, sănătate şi iubire!”, „Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi trei! Mulţi ani împreună vă doresc!” sau „Să fiţi fericiţi mereu!”, au fost trei dintre urările adresate mirilor. Florin şi Elisabeta-Andreea vor fi peste câteva luni părinţi, tânăra urmând a aduce pe lume o fetiţă.
 
Tinerii soţi au trecut la nuntă şi prin obiceiul furatului miresei, Elisabeta-Andreea fiind dusă la „London Pub“ de mai multe prietene. Cerinţele de răscumpărare au fost sportivo-romantice, lui Florin cerându-i-se să facă skandenberg cu Dan, un bun prieten de-al său, dar şi să-i facă o declaraţie de dragoste soţiei sale.
 
Citeşte şi:
 
Florin Ichim, antrenamente alături de campionul absolut, Sabin Bădulescu „Visul meu e să cuceresc titlul mondial la skandenberg“ (galerie foto)

Show de skandenberg, pe plajă, cu Radu Valahu şi Florin Ichim​

Florin Ichim - „E o premieră“ Campionii României fac skandenberg la Mamaia legaţi la ochi

Multiplu campion la skandenberg Braţul de fier al lui Florin Ichim l-a impresionat şi pe Radu Valahu (galerie foto)​

Portarul Farului este „băiat rău“ Fotbalistul Vlad Neagu a început filmările la producţia „Hidden Games“ (galerie foto)
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 17 octombrie 2018

19 Oct 2018 380

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 mai 2018

17 May 2018 652

Deciziile Comisiei de Apel a FRH după incidentele de la meciul HC Dobrogea Sud – Dinamo

15 May 2017 909

Florin Ichim, antrenamente alături de campionul absolut, Sabin Bădulescu „Visul meu e să cuceresc titlul mondial la skandenberg“ (galerie foto)

07 Feb 2017 2837

Show de skandenberg, pe plajă, cu Radu Valahu şi Florin Ichim

27 Jul 2015 2494

Radu Valahu şi Florin Ichim au făcut skandenberg pe plajă

26 Jul 2015 980

Spectacol de skandenberg Vreţi să vă măsuraţi forţele cu Radu Valahu şi cu Florin Ichim? Veniţi astăzi pe plajă!

25 Jul 2015 1375

Florin Ichim - „E o premieră“ Campionii României fac skandenberg la Mamaia legaţi la ochi

16 Jul 2015 1656

Multiplu campion la skandenberg Braţul de fier al lui Florin Ichim l-a impresionat şi pe Radu Valahu (galerie foto)

19 May 2015 4794

Portarul Farului este „băiat rău“ Fotbalistul Vlad Neagu a început filmările la producţia „Hidden Games“ (galerie foto)

03 Apr 2014 2815

Cuget Liber Împuşcaţi de poliţişti pentru că nu s-au oprit la somaţiile verbale

30 Aug 2010 567

Minori prinsi in timp ce spargeau un autoturism

05 Jan 2006 881