31 Jan, 2024 10:08
1145
Marian BOCAI
Comedia „Sistemul perfect“, un spectacol al Companiei de Teatru Concordia, din a cărei distribuție a făcut parte și Kira Hagi, fiica lui Gheorghe Hagi, s-a bucurat de un succes deosebit pe scena Casei de Cultură din Constanța.
Toate biletele s-au vândut, astfel că piesa s-a jucat cu casa închisă, spectatorii răsplătind cu aplauze generoase performanțele actoricești.
Sold Out! Mulțumim, Constanța! Thank youuuu! Hîristuseri!, a punctat Kira Hagi.
Distribuția a fost:
Angèle - Monica Davidescu
Ribadier - Aurelian Temisan
Thommereux - Silviu Biris
Savinet (Sauvignion) - Ovidiu Cuncea
Gusman - Cosmin Vîjeu
Sophie - Kira Hagi.
Bineee Constaaaanțaaa!!! Există un SISTEM și e chiar PERFECT. Am avut un spectacol de vis. Și asta se datorează si minunatului public, care a umplut Casa de Cultură. Mulțumim, Constanța! Mulțumim, constănțeni!, a fost mesajul lui Aurelian Temișan.
După cum se arată pe site-ul oficial al Companiei de Teatru Concordia, pesa de teatru / comedie „Sistemul Perfect“ este o adaptare după „Sistemul Ribadier“, o savuroasă comedie în trei acte de Georges Feydeau și Maurice Hennequin, interpretată pentru prima dată în noiembrie 1892. Tema principală o reprezintă stratagema unui soț de a scăpa din casa conjugală.
Regretatul nostru artist și regizor Ion Caramitru și-a dorit să regizeze această piesă și ca o coincidență, un alt regizor cu rădăcini aromâne, Toma Enache va pune în scenă piesa autorului, Georges Feydeau, ce este extrem de cunoscut la noi în țară pentru o altă capodoperă «La puce à l'oreille – Puricele în ureche».
Georges Feydeau (1862 - 1921) a fost un dramaturg francez din perioada numită La Belle Époque, cunoscut pentru farsele și vodevilurile sale“, potrivit sursei citate.
Sursa foto: capturi Facebook (Compania de Teatru Concordia)
Citește și:
Constanța
Kira Hagi, pe scena Casei de Cultură, în „Sistemul Perfect“. Interes deosebit pentru spectacol (GALERIE FOTO)
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: