Proces intentat împotriva cântăreței Mariah Carey pentru încălcarea drepturilor de autor ale piesei „All I Want For Christmas is You”

Mariah Carey, foto: Facebook/ Mariah Carey  Mariah Carey a fost dată în judecată pentru 20 de milioane de dolari americani fiind acuzată de o presupusă încălcare a drepturilor de autor pentru hitul ei "All I Want For Christmas is You", informează sâmbătă DPA/PA Media. 


Numele cântăreţei şi cel al colaboratorului ei Walter Afansieff sunt menţionate în procesul intentat de compozitorul Andy Stone.


Melodia a fost lansată de Carey în 1994, fiind inclusă pe albumul "Merry Christmas", şi a ajuns unul dintre cele mai populare hituri festive.


În documentele juridice depuse la tribunalul Eastern District din Louisiana, Stone susţine că a colaborat la compunerea cântecului în 1989 şi nu şi-a dat niciodată permisiunea ca acesta să fie folosit.


Documentele, obţinute de agenţia PA Media, precizează că Mariah Carey şi colaboratorii săi "s-au implicat în mod conştient, voit şi intenţionat într-o campanie" de încălcare a drepturilor de autor care i s-ar fi cuvenit lui Stone pentru acest cântec.


În documente se adaugă faptul că inculpaţii au săvârşit, de asemenea, "acţiuni de îmbogăţire fără justă cauză prin însuşirea neautorizată a muncii reclamantului şi a bunăvoinţei asociate acesteia".





Valorea despăgubirilor

Stone solicită despăgubiri de 20 de milioane de dolari.

"Merry Christmas" a fost lansat de Columbia Records la data de 1 noiembrie 1994 şi a devenit cel mai bine vândut album de Crăciun din Statele Unite din toate timpurile. Până în prezent au fost vândute peste 15 milioane de exemplare în întreaga lume.


Sursa: Agerpres 

Sursa video: Youtube/ Mariah Carey 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Coloana sonoră a sărbătorilor Cele mai iubite melodii de Crăciun din toate timpurile (VIDEO)

25 Dec 2023 1094

Melodia ”Last Christmas'' ajunge în fruntea topului britanic de Crăciun, întrecându-i pe Sam Ryder şi Mariah Carey

24 Dec 2023 844

Știați că...? Cântăreața Mariah Carey împlinește astăzi 51 de ani

27 Mar 2021 1263

Știați că...? Cântăreața americană Mariah Carey împlinește astăzi 48 de ani

27 Mar 2018 1581

Cântăreața Mariah Carey împlinește 47 de ani

27 Mar 2017 2108

Mariah Carey, spitalizată de urgență!

03 Dec 2015 1933

Melodia Zilei Mariah Carey - Infinity

16 Aug 2015 2774

Ştiaţi că...? Astăzi, o cântăreaţă cunoscută îşi sărbătoreşte ziua de naştere (video)

27 Mar 2015 2817