Antrenorul juniorilor campioni de la CVM Tomis Răzvan Parpală a devenit ieri tată pentru prima oară

Răzvan Parpală, antrenorul echipei de juniori de la CVM Tomis Constanţa, care a cucerit, recent, un nou titlu naţional, este, de ieri, tătic. Soţia sa, Ana-Maria, i-a dăruit o bombonică de fetiţă, care va purta prenumele Evelina Maria. Primul copil al familiei Parpală a venit pe lume, la Constanţa, prin cezariană, la ora 10.10, având la naştere 3,400 kg şi 50 cm. Naşterea a decurs fără probleme, bebeluşul primind nota 10. „Sunt foarte fericit, abia aştept să-mi ţin fetiţa în braţe. Astăzi doar am văzut-o“, a declarat antrenorul de 34 de ani, fost voleibalist. Fiica sa va fi creştinată de naşii de cununie ai săi şi ai Anei-Maria, Angelica şi Viorel Dîrdîiac. „Să ne trăieşti, draga noastră, şi să fii sănătoasă!

Îţi dorim mult noroc şi numai împliniri!“, au transmis, plini de bucurie, naşii. Mesajul acestora a fost urmat, pe Facebook, şi de cele ale altor prieteni şi apropiaţi ai fericiţilor părinţi. „Bun venit pe lume! Să vă trăiască!“ (Dana Călin), „Felicitări! Să fie sănătoasă şi să vă bucuraţi de ea!“ (Simona Coman), „Bine ai venit, Evelina!“ (Angela Şerban), „Să fie sănătoasă şi norocoasă!“ (Silvia Covrig), „Să vă bucuraţi de bebe!“ (Laurenţiu Petcu), „Să vă trăiască! A mai venit pe lume un îngeraş!“ (Florentina Dan) sau „Multă sănătate!“ (Nicoleta Grigorie), au fost câteva dintre urări. „Sunt cea mai fericită mămică! Avem un copil de nota 10“, este exuberantă şi Ana-Maria Parpală.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.