Monden

Rugbyştii de la Farul Constanţa au petrecut ca-n filme Batman a venit la nunta lui Florin Sasu şi a furat mireasa (galerie foto + video)

Rugbyştii de la vicecampioana României, RCJ Farul Constanţa, au petrecut ca-n basme la nunta unuia dintre componenţii echipei, pilierul Florin Bogdan Sasu. Acesta şi-a unit destinele cu Daniela, o frumoasă tânără din Ovidiu, oraşul natal al celor doi. La fericitul eveniment au participat inclusiv jucători străini din lotul Farului, care s-au distrat de minune, în cel mai pur stil românesc, laolaltă cu toţi nuntaşii. Mai mult, unul dintre stranieri, din Fiji, a participat la furatul miresei, făcând spectacol.
 
Complexul Azur din Mamaia a fost locul în care rugbyştii de la Farul s-au distrat pe cinste la nunta lui Florin Sasu. 160 de persoane le-au fost alături puternicului rugbyst şi alesei inimii sale în cea mai fericită şi mai emoţionantă zi de până atunci din viaţa celor doi. „A fost cea mai şmecheră petrecere la care am luat parte vreodată.

Ne-am distrat ca niciodată. Practic, atunci când s-a terminat nunta (ultimii invitaţi plecând la ora 7.30), am fost supărat. Mai voiam să dureze încă pe atât. La atmosfera deosebită care a fost a contribuit şi formaţia Ancora. Le mulţumim tuturor celor care au participat şi ne bucurăm în mod deosebit că s-au distrat şi s-au simţit bine“, a declarat mirele.

Fijianul Nemia Ranuku a jucat cu foc la horă

Din acest peisaj nu avea cum să lipsească formaţia Farului, rugbyştii români petrecând cot la cot cu şapte dintre sportivii străini din lot. „Au venit la nuntă şi fijieni, sud-africani şi namibianul. Toţi s-au integrat foarte bine în cadrul evenimentului şi au apreciat tradiţiile noastre legate de nuntă. Am fost chiar surprins cât de bine s-au distrat. Spre exemplu, după ce a stat vreo oră deoparte, dintr-o dată ne-am trezit în horă şi cu demi-ul din Fiji, Nemia Ranuku, care dansa mai bine ca mine! Nu în ultimul rând, un alt fijian, flankerul Ravulo Malakai, a furat mireasa! S-a pregătit din timp pentru aceasta, costumându-se în Batman. El a fost singurul bărbat din gaşca lotrilor, care a fost compusă în rest din fete, prietene de-ale Danielei. Una dintre ele a purtat costum de poliţistă“, a râs Florin Sasu.

Andrei Gaiţă a fugit de la spital ca să vină la nuntă!

În afară de Ranuku şi de Malakai, ceilalţi străini au fost namibianul Eugene Jantjies (demi), fijianul Jonetani Ralulu (uvertură) şi sud-africanii Dale Sabbagh (uvertură), Matthew Taljard (taloner) şi Renaud Van Neel (flanker). Corpul tehnic a fost reprezentat de antrenorii Cristian Petre şi Cătălin Nicolae, iar din partea sectorului administrativ au participat Dragoş Drăghiţă (secretar general şi responsabil de imagine şi comunicare) şi Răzvan Bota (director administrativ). Proverbialul spirit de echipă al rugbyştilor de la Farul a ieşit în evidenţă şi la acest eveniment. Pentru a fi prezent la nuntă, Andrei Gaiţă nu a avut nicio reţinere în a fugi de la spital!

Florin Sasu, declaraţie de dragoste cu heliu

După ce a fost furată, mireasa a fost dusă în Clubul La lăutari. Întorşi la nuntă, hoţii au avut pretenţii ridicate, dar pentru mire, nu a contat. Îndrăgostit până peste urechi de mireasa lui, Florin era hotărât, dacă i se cerea, să aducă şi luna de pe cer ca să o recupereze pe Daniela. Astfel că nu a avut nicio reţinere în a-i face o declaraţie de dragoste soţiei sale, după ce a inhalat heliu dintr-un balon (la cererea lotrilor), vocea piţigăindu-i-se astfel (spre hazul nuntaşilor).

Stadionul „Mihai Naca”, martor al marii poveşti de iubire

De asemenea, rugbystul Farului a dat două sticle de whisky, iar pe un proiector din salon a rulat un filmuleţ, direct pe terenul de rugby „Mihai Naca”, în care mirele a povestit, într-un mod original, cum a evoluat marea dragoste dintre el şi Dănuţa. La final, i-a adresat acesteia şi un mesaj, în care i-a spus din nou (pentru a câta oară până atunci?) cât de mult o iubeşte şi cât de mult ţine la ea. Realizat de cameramenul de la nuntă, Flavian Ionuţ Cîrnu (care a filmat la stadion, iar apoi a montat), filmuleţul a fost o surpriză deosebită pentru mireasă, care a simţit că se sufocă de fericire. Prestaţia lui Florin de la episodul furatului miresei a fost răsplătită de aplauze generoase de nuntaşi. Participanţii au rămas impresionaţi şi de ideea mirilor de la candy bar de a face un teren de rugby cu prăjituri cu numere ca şi cum ar fi fost jucători.

A petrecut şi deputatul Florin Gheorghe

Printre invitaţi s-a numărat şi deputatul de Constanţa Florin Gheorghe, care este naşul tatălui mirelui. Rugbystul şi soţia sa au fost cununaţi de soţii Pena (Maria şi Laurenţiu), care nu au legătură cu sportul, dar care au devenit suporteri ai RCJ Farul şi ai lui Florin Bogdan. Pilierul constănţean are 24 de ani, iar soţia sa, cu doi mai puţin. Daniela este absolventă a Facultăţii de Litere a Universităţii „Ovidius“ (secţia Română - Engleză). Urmează studiile de masterat, iar în acelaşi timp este şi o specialistă a lucrului pe Internet. Tinerii însurăţei formează o pereche de când el avea 21 de ani, iar ea, 19. Relaţia dintre cei doi a pornit însă de la a patra cheie. „Ne-am cunoscut în urmă cu opt ani, dar n-a ţinut. La doi ani de la acel episod, am încercat iar, tot fără folos. A treia oară, am fost împreună o lună, pentru ca a patra încercare de a stabili o relaţie să fie încununată de succes“, a povestit redutabilul pilier.

Rugbystul Farului s-a format la Ovidiu şi la LPS

Florin Bogdan Sasu a început rugby-ul la vârsta de 13 ani, la Ovidiu, cu antrenorul Florea Opriş. A fost dus la sportul cu balonul oval de doi prieteni, care practicau deja acest sport, fraţii Eduard şi Valentin Tomescu. „Primele două antrenamente mi s-au părut cam ciudate, în condiţiile în care eu nu ştiam nimic atunci de rugby. Astfel că nu prea eram convins să încep şi eu. La a treia şedinţă însă, am hotărât să demarez pregătirea, iar acum, la nouă ani de la acel moment, mă felicit că am luat această decizie. Rugby-ul a devenit parte din viaţa mea. După trei ani petrecuţi la Ovidiu, am făcut un mare pas înainte în carieră, ajungând la Liceul cu Program Sportiv «Nicolae Rotaru» din Constanţa, sub comanda antrenorilor Virgil Năstase şi Dumitru Bucur. De aici a început cea mai frumoasă parte a vieţii mele sportive. În trei ani, am avut foarte multe victorii şi puţine înfrângeri. Cu LPS am devenit de două ori vicecampion naţional, la categoriile de vârstă sub 18 ani şi sub 19 ani. Încă de când jucam la echipa liceului, ca junior, eram chemat şi la seniorii Farului, cu care mă antrenam, iar din 2010, am trecut definitiv la gruparea din strada Primăverii“, arată Florin.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.