Transporturile deruleaza o ancheta interna la CNADNR, in urma careia ar putea avea loc noi demiteri

Ministerul Transporturilor deruleaza o ancheta interna la Compania de Autostrazi si Drumuri Nationale, in urma careia va stabili daca eliberarea din functie a directorului general, Mihai Grecu, va fi urmata de alte demiteri, potrivit ministrului de resort, Ludovic Orban. "Facem o ancheta interna si vom vedea dupa aceea daca vor mai fi demiteri", a declarat Orban agentiei MEDIAFAX. Conform acestuia, Dorin Debucean - fost director general adjunct de proiecte al Companiei de Autostrazi si Drumuri Nationale, promovat in functia de director general odata cu demiterea lui Grecu - nu a facut parte din grupul de oficiali ai CNADNR care a avut o deplasare la Amsterdam, in perioada 1-4 aprilie, sponsorizata de firma privata Plastidrum, cu care compania de stat are incheiate mai multe contracte. "Nu a fost (la Amsterdam, n.r.), am verificat personal", a spus Orban. Ministrul l-a eliberat din functie pe directorul general al Companiei de Autostrazi si Drumuri Nationale, Mihai Grecu, invocand mai multe motive, printre care deficiente de comunicare intre minister si CNADNR, precum si faptul ca a permis deplasarea unui numar de 25 de directori ai CNADNR la Amsterdam, intr-o excursie sponsorizata de firma Plastidrum. Orban a amintit vineri, cand a anuntat demiterea lui Grecu, ca institutia pe care o conduce a initiat si o investigatie privind legalitatea platilor catre compania americana Bechtel pentru lucrarile derulate la autostrada Brasov - Bors. "Raportul nu este inca finalizat, el se afla in curs de finalizare si va fi gata in doua-trei saptamani, maxim o luna de zile", a spus Orban. Grecu, fost consilier al premierului Calin Popescu Tariceanu, a ocupat postul de director general al CNADNR incepand cu 12 aprilie 2007.

Scris de: {autor}MFX{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

1.500 de tătari, la marșul UDTTMR, la comemorarea a 80 de ani de la Surghiunul din 18 mai 1944 (FOTO)

19 May 2024 227

Oficial de la ANR Constanța despre accidentul de navigație de la Sf .Gheorghe Este posibil ca nava implicată să fie cea care a apărut în presa bulgară

19 May 2024 356

Tribunalul Tulcea, termen nou în dosarul insolvenței Alcovin SRL, din Tulcea! Firma deține celebra Cramă Măcin, furnizor al Casei Regale a României!

19 May 2024 246

În atenția șoferilor! Transport agabaritic pe ruta Agigea-Slătioara

19 May 2024 289

Infotrafic Cum se circulă astăzi pe arterele principale, la orele dimineții

19 May 2024 296

Cum va fi vremea duminică, 19 mai 2024, în Dobrogea?

18 May 2024 525

Acționarii Neptun-Olimp SA, convocați în adunare generală

18 May 2024 437

Ce decizii au luat acționarii societății Frial SA Constanța

18 May 2024 403

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

18 May 2024 387

Firme Constanța Paloma Star SRL își reia activitatea. Iată de când

18 May 2024 367

Trei cetăţeni români şi-au semnalat prezenţa în Noua Caledonie! Anunțul MAE

18 May 2024 358

Trafic blocat pe DN22 Tulcea-Babadag, din cauza unui accident rutier!

17 May 2024 702

Firme Constanța Progress Consulting SA, decizie pozitivă pentru ca Easy Credit 5 All IFN SA să contracteze un credit de 1 milion de euro

17 May 2024 510

Firme Constanța A fost convocată Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Utilaj Greu SA. Se va alege un nou administrator

17 May 2024 595

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 19

17 May 2024 247