Chisu si Nemirschi s-au intrecut la pescuit

Timp de trei zile, de vineri până duminică, pescari profesionişti, dar şi vedete au participat la  prima ediţie  de pescuit sportiv organizată în Deltă de Asociaţia Salvaţi Delta. La concurs au mai participat, pentru a susţine campania, şi Gică Popescu, Dan Chişu şi Ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Nicolae Nemirschi.

„Îl prind, îl pup şi îi dau drumul". Acesta a fost sloganul primei ediţii de pescuit sportiv Stuffish la care participanţii au avut un singur scop: să le dovedească locuitorilor Deltei că este necesară dezvoltarea unor activităţi care să nu afecteze mediul. Toate ştiucile prinse în concurs au fost pupate, apoi eliberate, ne arată realitatea.net.

Pescarii au prins, până ieri dimineaţa 159 de ştiuci, adică aproape 100 de kilograme, care însă au fost aruncate înapoi în apă. Printre cei care au participat la competiţie s-au numărat reprezentanţii Asociaţiei Salvaţi Delta, preşedintele Liviu Mihaiu şi directorul Costel Popa, aceştia evidenţiind motivul pentru care este foarte important ca pescuitul industrial să fie înlocuit cu cel sportiv. „Facem Stuffish pentru că prin pescuit industrial vedem cât de bine o duc oamenii Deltei. Despre asta e vorba. Prin pescuitul industrial nu se dezvoltă comunitatea, se dezvoltă doar braconierii. Facem acest lucru pentru a demonstra practic că se poate" , a declarat Costel Popa, director Asociaţia ,,Salvaţi Delta".

Ca la orice competiţie au existat şi premii, a căror valoare s-a ridicat la 8.000 de euro. Sumele au fost însă donate comunităţilor din Deltă pentru finanţarea unor proiecte de dezvoltare locală: investiţia într-o afacere cu împletituri din stuf, renovarea unui dispensar şi reabilitarea unei şcoli.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Maratonul Nisipului 2024, ziua a doua. Antrenorul Andrei Filimon a dat startul curselor competitive. Arbitru de fotbal, pe podium (FOTO+VIDEO)

26 May 2024 679

Cumpărări Directe Ce societate se ocupă de modernizarea terenurilor de sport din Cernavodă (DOCUMENT)

24 May 2024 307

CJC anunță o nouă sesiune de finanțare nerambursabilă pentru programul „Sportul pentru toți"

23 May 2024 413

Miting de protest în fața Palatului Victoria! Ce solicită sindicaliștii

22 May 2024 512

Cumpărări directe Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, achiziție de servicii de contabilitate

22 May 2024 421

CSM Constanța, călătorie prin parcurile și cartierele din municipiu. „Ne-am încărcat cu foarte multă energie de la copii!“ (GALERIE FOTO)

22 May 2024 791

Soluția magistraților în dosarul dintre Universitatea Naţională de Educaţie Fizică și Sport Bucureşti și Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa

21 May 2024 492

Fotbal județul Constanța Liga a 5-a, rezultate și clasamente. Constructorul Topraisar, scorul etapei

21 May 2024 936

Echipa Universității Ovidius din Constanța a cucerit titlul de vicecampioană la Campionatul Național Universitar de Volei pe Plajă (FOTO)

20 May 2024 408

Școala Gimnazială nr. 6 „Nicolae Titulescu" din Constanța închiriază teren de sport (DOCUMENT)

19 May 2024 493

Proiectul „Caravana Redescoperă Oina“ continuă la Constanța cu ediția a doua (GALERIE FOTO)

19 May 2024 439

Padel Club Constanța SRL și-a deschis punct de lucru în stațiunea Mamaia

19 May 2024 412

Licitații publice O firmă din Ghindărești repară terenurile de sport amplasate pe domeniul public al municipiului Constanța (DOCUMENT)

18 May 2024 646

Zilele Constanței 2024 Multă mișcare, distracție, concursuri și premii la CSM Sport Corner (GALERIE FOTO)

18 May 2024 705

Constanța Emoționant! Prima promoție a Liceului nr. 5 (Decebal), întâlnirea de 50 de ani de la absolvire. Cunoscuți oameni de sport în acea generație (GALERIE FOTO)

17 May 2024 2651