Cine va face parte din Alianţa Populară la Constanţa

Nu mai este niciun secret pentru nimeni că democrat-liberalii negociază intens şi pregătesc o alianţă de centru dreapta sub denumirea de Mişcarea Populară pentru viitoarele alegeri, ca alternativă la USL.

PDL intenţionează să lanseze platforma de centru dreapta la începutul lunii martie, iar în horă vor intra în urma negocierilor PNŢCD, PER şi UNPR.

Preşedintele PNŢCD Constanţa, Tudorel Chesoi a confirmat pentru cotidianul nostru că, cel mai probabil, ţărăniştii vor fi parte a construcţiei platformei de centru dreapta. „Chiar acum ne aflăm în judeţ, unde facem o evaluare să vedem ce candidaţi vom putea susţine în baza unei negocieri", a precizat Chesoi.

UNPR va fi şi ea parte din Mişcarea Populară, chiar dacă la nivel naţional a întâmpinat ostilităţi din partea viitorilor parteneri. Mai mult decât atât, preşedintele UNPR Constanţa, George Lipoveanu, a precizat că UNPR şi PDL vor avea candidaţi comuni.

Partidul Ecologist din România a participat şi el la discuţii la nivel naţional, însă, potrivit liderului local, Gheorghe Donţu, în două săptămâni se va lua o decizie cu privire la o eventuala participare la această construcţie politică.

PDL-ului nu-i prea mai rămâne de comentat în actuala conjunctură, cu atât mai mult cu cât au propriile probleme interne. Preşedintele organizaţiei municipale, Maria Stavrositu, spune că se lucrează la acest proiect politic, însă fiecare formaţiune va avea propria identitate în cadrul Mişcării. Până la sfârşitul lunii, democrat-liberalii aşteaptă înscrierile interne pentru desemnarea consilierilor locali şi urmează şi organizarea unui Consiliu de Coordonare Local, în care va fi prezentat candidatul la Primăria Constanţa.







Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alegeri Locale Constanța Candidații de la patru partide vor depune luni candidaturile

28 Apr 2024 515

Viceprimarița PMP de la Castelu îl urmează pe primarul Nicolae Anghel care a plecat la PSD

23 Apr 2024 568

USR,Forţa Dreptei și PMP au ajuns la un numitor comun Se dă startul constituirii polului de centru-dreapta!

31 Oct 2023 1174

Colegiul Naţional al PMP a votat pentru o alianţă politică cu USR şi Forţa Dreptei

23 Oct 2023 882

Congres PMP Politica de alianțe în perspectiva anului electoral 2024. Palaz și Onaca, reconfirmați vicepreședinți la nivel național

26 Mar 2023 1884

Congres extraordinar PMP. Se decide politica de alianțe a partidului

27 Feb 2023 1267

Rezultate finale ale alegerilor europarlamentare. Cum s-au împărțit mandatele de europarlamentari

03 Jun 2019 1910

Prim-ministrului Viorica Dăncilă, vizită la Bruxelles

25 Sep 2018 1000

Biroul Electoral Judeţean a fost completat cu patru reprezentanţi ai partidelor neparlamentare

03 Nov 2016 2525

Editorial Progresistul popular

26 Jul 2016 2077

Dosarul pentru validarea în funcţia de primar a lui Valentin Vrabie a ajuns la Judecătoria Medgidia

15 Jun 2016 5661

Rezultate finale pentru Primăria Constanța. Câte voturi au obţinut cei 12 candidaţi

07 Jun 2016 4536

Valentin Vrabie ar fi câștigat primăria Medgidia

05 Jun 2016 6937

Stiripesurse.ro Mutare decisivă a lui Traian Băsescu

03 Sep 2015 1701

Comunicat de presă PMP 30 august 2014

30 Aug 2014 1236