Clubul Studenților Liberali din Constanța nu este de acord ca absolvenții la buget să lucreze în țară după încheierea studiilor superioare

Filiala Constanța a Clubului Studenților Liberali își exprimă îngrijorarea față de intențiile ministrului Educației, Liviu Pop, privind obligația studenților bugetați de a lucra în țară după încheierea studiilor superioare.

„Considerăm că această măsură contravine valorilor europene limitând accesul studenților pe piața europeană a muncii, dar și dreptul la liberă circulație în cadrul Uniunii Europene. Bugetarea și acordarea de burse au rolul de a încuraja tinerii cu rezultate bune să își continue studiile fără limitări de ordin material, iar transformarea acestui sistem într-o modalitate de „creditare” dăunează inclusiv învățământului superior din România. Aceste măsuri pot încuraja fenomenul migrației studenților care deja crește alarmant; tot mai mulți absolvenți de liceu din România preferă să studieze în cadrul universităților din Europa, iar acest lucru are un impact negativ asupra universităților autohtone, subfinanțate, acestea fiind deseori nevoite să recurgă la măsuri disperate pentru atragerea și menținerea studenților”, susţin reprezentanţii studenţilor liberali.

Clubul Studenților Liberali din Constanța propune actualului Guvern al României să rezolve cauza migrației forței de muncă și nu să trateze simptomele acesteia folosind metode de sorginte comunistă ce atentează flagrant la drepturile și libertățile studenților din România.
Studenții români nu reprezintă interes pentru actuala coaliție de guvernare PSD-ALDE întrucât ei nu fac parte din electoratul lor tradițional. Mai mult, este vizibilă deja atitudinea ostilă pe care PSD-ALDE a adoptat-o în raport cu tinerii studenți pentru simplul motiv că aceștia s-au pronunțat deseori împotriva măsurilor controversate ale guvernului.

„Ținem să reamintim ministrului Liviu Pop, dar și actualei coaliții de guvernare, că obiectivul principal al unei guvernări responsabile trebuie să fie educația și stabilitatea economică. Observăm deja care sunt efectele proastei gestionări a acestor chestiuni, efecte pentru care toți tinerii sunt învinuiți. Lipsa unei viziuni coerente în materie de politici pentru tineret este un alt factor al migrației forței de muncă tinere. Studenții români preferă universitățile din vestul Europei, care sunt dotate cu laboratoare de ultimă generație, în detrimentul universităților subfinanțate și sărăcite din România.

Odată trecuți prin sistemele educaționale moderne ale Europei, tinerii români vor alege cel mai probabil să își continue viața peste hotare în lipsa unei oferte mai bune venite din partea statului român. Aberații precum existența unui stat paralel care încearcă să submineze actuala guvernare contribuie la instabilitatea politică și economică a României. Creșterea ROBOR, creșterea datoriei externe, a facturilor, a prețurilor la alimente, toate acestea, domnilor guvernanți, ne forțează tinerii să plece”, mai afirmă studenţii liberali.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Campania Tineretului Liberal din Constanța, Like to vote, prezentă în universitățile și campusurile din municipiu

19 May 2014 2283