Ejectat din PSD şi din Consiliul Local Cernavodă, Chivu rememorează „Mă înţelegeam atât de bine cu Mariana, că zicea lumea că trăim amândoi"

Chivu_mariana.jpgFostul social-democrat din Cernavodă, Dumitru Chivu, a fost înlăturat din Consiliul Local Cernavodă.

Hotărârea de încetare a mandatului de ales local deţinut de Chivu a fost aprobată în şedinţa Consiliului Local Cernavodă desfăşurată luni seara, fiind votată de consilierii tuturor formaţiunilor politice, cu excepţia viceprimarului Floriean Hristea (PDL) care s-a abţinut. Aleşii locali nu au fost însă de acord şi cu validarea mandatului înlocuitorului lui Chivu - Nicolae Dinu, următorul pe lista consilierilor locali ai PSD. Validarea mandatului lui Ghinu s-a lovit de refuzul consilierilor locali PDL şi PNL, cu excepţia liberalului Cîrjali Şerif, care a votat „pentru".

Încetarea mandatului lui Chivu a fost înfăptuită de primăriţa Mariana Mircea, după mai multe încercări eşuate de a-l înlătura din Consiliul Local Cernavodă. Proiectul de hotărâre a fost reintrodus luni pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local ca urmare a deciziei instanţei de a respinge recursul lui Chivu în procesul ce i-a fost intentat, pentru recuperarea mandatului de consilier, de către primarul oraşului Cernavodă, Consiliul Local Cernavodă şi organizaţia PSD Cernavodă.

„Şi taică-su mi-a zis: «Ţucule, bine că ai pus hamul pe ea!»"

Reamintim că Mariana Mircea l-a exclus pe Dumitru Chivu, zis „Ţucu", din organizaţia PSD Cernavodă în 2010, după ce relaţiile dintre cei doi s-au deteriorat. În ediţii anterioare relatam că Ţucu a fost unul dintre cei mai aprigi susţinători ai Marianei Mircea, existând şi filmuleţe din campania primăriţei din 2008 care demonstrează relaţia de apreciere reciprocă dintre aceştia. Chivu susţine că nu s-a mai înţeles cu Mariana Mircea după ce i-a spus acesteia să-i returneze suma de 120 de milioane de lei vechi, bani pe care, spune el, i-ar fi împrumutat primăriţei în campania din 2008. „Motivaţia excluderii mele din PSD a fost una care stârneşte râsul şi anume că aş fi cochetat cu PNL", ne-a declarat Chivu. Bărbatul a ţinut să sublinieze faptul că a avut o colaborare mai mult decât bună cu primăriţa în campania din 2008. „Eu nici nu am vrut să fiu consilier iniţial, dar ea a insistat. Mă înţelegeam atât de bine cu Mariana că zicea lumea că trăim amândoi. Mai ales că mă ştiau şi pe mine cum eram în tinereţe. Până şi taică-su mi-a zis. Venea la cârciumă sâmbăta şi-mi spunea: «Ţucule, zice lumea că trăiţi amândoi. Dar nu-i nimic, bine că ai pus hamul pe ea!». El şi acum crede că am avut o relaţie cu ea, dar nu este adevărat", ne-a declarat Dumitru Chivu.

Fostul consilier local consideră că excluderea sa din PSD a fost un abuz, precizând că intenţionează să o dea în judecată pe Mariana Mircea pentru această sancţiune politică.

De precizat că am încercat să o contactăm telefonic şi pe Mariana Mircea pentru a-i solicita un punct de vedere cu privire la afirmaţiile lui Dumitru Chivu, însă, ca de obicei, nu ne-a răspuns la telefon.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

cern@vodean

02 Jul, 2011 14:46

"Mă înţelegeam atât de bine cu Mariana că zicea lumea că trăim amândoi" _ cea mai tare gluma S.F din istoria cernavodei . despre ce lume este vorba cumva cea interlopa ?

fara nume

29 Jun, 2011 14:34

chivule,daca taceai:filozof ramaneai. prima doamna a tacut si si-a atins scopul,dar interesant este ,cum au fost "motivati"consilierii?????? trebuie sa sti ca s-a folosit de tine din secunda unu,dupa ce si-a vazut problema rezolvata,adica in secunda doi s-a dezis de tine.

Mario Campes

29 Jun, 2011 08:53

Daca o suna Carjali Serif de la "Panistar" raspundea primarita la telefon,cum ii raspunde de obicei cand merg la ciocane ..

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 octombrie 2021

13 Oct 2021 4446

Arestaţi preventiv pentru trafic de droguri de mare risc. Ce spun procurorii DIICOT

04 Nov 2016 3460