Florin Iordache, despre vizita prim-vicepreşedintelui CE - ”România a făcut nişte paşi importanţi”

Diferenţa de opinie dintre Bucureşti şi Bruxelles a fost rezolvată prin vizita prim-vicepreşedintelui CE, Frans Timmermans, în România, a declarat vineri deputatul PSD Florin Iordache, şeful comisiei parlamentare speciale pentru legile justiţiei. El a precizat că nu a sesizat un discurs critic la adresa coaliţiei PSD-ALDE şi că nu au fost subiecte anume asupra cărora putea fi formulate critici, scrie România TV.
 
Florin Iordache este de părere că vizita lui Frans Timmermans în România a fost una reuşită.

„Eu vorbesc din perspectiva parlamentară că a fost o vizită reuşită, cel puţin întâlnirea de la Parlament, ştiu că dumnealui a avut foarte multe întâlniri, dar şi în perspectiva declaraţiei pe care a avut-o cu noi la Parlament, dar şi în perspectiva declaraţiei de presă de la finalul zilei. Cel puţin cu noi, discuţiile au fost punctuale pe MCV, cât şi pe legile justiţiei. România a făcut nişte paşi importanţi, paşi care trebuie continuaţi, astfel încât la finalul acestui an toate acele imperfecţiuni care mai există şi acele corelări care mai trebuie făcute sau acele chestiuni care sunt prezentate în ultimul raport MCV să fie finalizate", a declarat Florin Iordache la RFI.

Deputatul PSD susţine că diferenţele de opinie dintre Bucureşti şi Bruxelles au fost rezolvate: „Diferenţa de opinie de până acum cred eu că a fost rezolvată şi în discuţia cu noi, cât şi în discuţiile cu preşedinţii celor două Camere, a fost domnule, dacă sunt probleme şi apar diferenţe între punctul nostru de vedere şi punctul dvs. de vedere, fără îndoială, haideţi să le rezolvăm printr-un dialog concret şi rapid, adică acea diferenţă de opinie care a apărut în luna decembrie, prin informarea din partea Comisiei şi realitatea şi ceea ce a spus CCR mai departe cred că acela a fost punctul să zicem sensibil".

Florin Iordache spune că discursul lui Frans Timmermans nu a avut nuanţe critice la adresa coaliţiei PSD-ALDE: „Eu n-am sesizat un discurs critic la adresa coaliţiei, că până la urmă, ceea ce avem de făcut avem de făcut şi Putere, şi Opoziţie, sunt paşi pe care în perioada următoare sau măsuri care trebuie implementate şi trebuie făcute împreună. Nu cred că a fost şi nu am remarcat pe un subiect anume, pentru că n-au fost subiecte anume asupra cărora puteau fi formulate critici".

Sursă: România TV

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ateneul Român primește distincție din partea Comisiei Europene

19 Apr 2024 346

Bulgaria va trece la moneda euro de anul viitor

13 Apr 2024 545

Actul privind Europa interoperabilă pentru servicii publice mai bine conectate pentru cetățeni și întreprinderi a intrat în vigoare

11 Apr 2024 496

Ramona Chiriac și-a cerut suspendarea de la șefia Reprezentanței Comisiei Europene în România

13 Mar 2024 590

Comisia Europeană propune prelungirea acordurilor privind transportul rutier cu Ucraina și Moldova

05 Mar 2024 485

Marcel Ciolacu, la Congresul PES de la Roma. Va fi desemnat candidatul comun pentru preşedinţia Comisiei Europene

29 Feb 2024 468

Comisia europeană ordonă recuperarea de la Blue Air a unui ajutor de stat incompatibil de 33,84 milioane euro

16 Feb 2024 593

Ursula von der Leyen a retras măsura care a condus la protestele fermierilor

06 Feb 2024 601

Comisia trimite cereri de informații către 17 platforme și motoare de căutare online foarte mari, în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale

18 Jan 2024 622

Ungaria acuză Comisia Europeană de șantaj

17 Jan 2024 873

Europarlamentarul Dan Motreanu Comisia Europeană a aprobat o schemă notificată de România pentru investiții în porturile unde fluxurile comerciale au crescut în urma războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei

12 Jan 2024 838

Comisia aprobă o schemă de ajutoare de stat notificată de România în valoare de 126 de milioane EUR

11 Jan 2024 568

Viktor Orban ar putea deveni președintele Consiliului European într-o perioadă crucială

08 Jan 2024 653

Comisia Europeană salută decizia de a primi România și Bulgaria în spațiul Schengen

31 Dec 2023 689

Jacques Delors, fost președinte al Comisiei Europene, a încetat din viață

28 Dec 2023 662