La început de campanie electorală, Dede Perodin preia şefia organizaţiei municipale a PP-DD

PPDD_municipiu_-_Bebe_Perodin.jpgPreşedintele interimar al organizaţiei municipale Constanţa a Partidului Poporului - Dan Diaconescu (PP-DD), Marian Vasiliev, a renunţat la funcţia de conducere de la nivelul organizaţiei municipale, ocupat fiind cu derularea campaniei electorale pe un colegiu rural.

În acest context, până la organizarea unor noi alegeri, organizaţia a fost preluată de consilierul local şi prim-vicepreşedinte al organizaţiei, Dede Perodin. Decizia a fost adusă la cunoştinţa Biroului Permanent Local. „Funcţia de preşedinte interimar îi va reveni lui Dede Perodin. Am certitudinea că organizaţia rămâne pe mâini bune", a spus Marian Vasiliev. Din echipa locală mai fac parte vicepreşedinţii Valentin Şurghie, Jeni Arreco, Constantin Niţe, Sunai Omer, Hilda Kablan, Eugen Niţu, Gheorghe Georgescu, Mirela Ţugulea, Dan Dogaru şi Liliana Enache. Actuala conducere a Organizaţiei Municipale a PP-DD Constanţa este una interimară. Alegerile interne vor avea loc după data de 10 decembrie, adică după ce se vor finaliza alegerile parlamentare. Organizaţia locală a PP-DD şi-a propus ca la alegerile parlamentare din luna decembrie 2012, să câştige cel puţin un mandat de senator şi două de deputaţi.


Reamintim că la începutul toamnei, Perodin şi Vasiliev au fost protagoniştii unei dispute interne în cadrul PP-DD, după ce primul susţinea că primise o directivă de la centru să se retragă din cursa pentru desemnarea preşedintelui organizaţiei municipale a formaţiunii lui Diaconescu. De altfel alegerile din luna septembrie au fost anulate iar biroul municipal dizolvat. Perodin Dede deţine şi funcţia de preşedinte de sindicat la Şantierul Naval Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alegeri Locale Constanța Lista candidaților PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 898

Alți doi consilieri locali PSD din Consiliul Local Municipal Constanța și-au depus rapoartele de activitate (DOCUMENTE)

18 Jan 2024 930

Dede Perodin, consilier local PSD Constanța. Avere și interese (DOCUMENTE)

03 Jul 2023 1780

Averea și interesele lui Suryan Omar Dede, membru în conducerea Portului Constanța (DOCUMENTE)

11 Aug 2022 3141

Numiri surprize în Consiliul de Administrație al CN APM Constanța! Unul dintre ei este fiul unui consilier local

11 Feb 2022 3336

Doi consilieri locali PSD din CLM Constanța și-au depus raportul de activitate (documente)

26 Oct 2021 2307

Schimbări la PSD Constanța. George Vișan a demisionat din funcția de președinte al organizației municipale

25 Mar 2021 4139

Alegeri în PSD Constanța la nivelul tuturor organizațiilor din municipiu

27 Feb 2021 4670

Ce averi și interese au aleșii locali constănțeni din actualul mandat? (IV)

29 Jan 2021 3491

Criteriile de acces la o locuinţă în regim ANL, la vot în Consiliul Local Municipal Constanţa

30 Sep 2019 8022

LIVE text Consiliul local al municipiului Constanţa, convocat în şedinţă ordinară (galerie foto)

31 Jul 2019 2497

UPDATE Cum arată echipa lui Făgădău de la PSD (galerie foto)

25 Jul 2019 4931

Criză fără precedent în bugetul municipiului Constanţa pentru 2019! Cheltuielile cu salariile au crescut cu 40%. S-au tăiat banii regiilor. Primăria îşi propune să vândă cât mai multe terenuri

17 Apr 2019 4253

UPDATE. Ședință de îndată a Consiliului Local al municipiului Constanța. Ce proiecte sunt analizate

04 May 2018 1997

Consilierii locali municipali constănţeni şi-au desemnat preşedintele de şedinţă pentru următoarele trei luni. Vine de la PSD!

01 May 2018 2265