Politic

Lobby pentru moţiunea de cenzură Iniţiativă à la Puiu Haşotti - „Lucrările de doctorat dovedite a fi plagiate să fie nule de drept“

„Alege între România şi Ponta, un premier compromis! Demite-l pe Victor Ponta!“ Acesta este titlul complet al moţiunii de cenzură depuse de PNL, document semnat de 180 de parlamentari. Moţiunea a fost citită în plenul reunit al Parlamentului miercuri, 23 septembrie, urmând ca dezbaterea şi votul efectiv privind soarta Cabinetului Ponta să aibă loc marţi, 29 septembrie, aşa cum au decis Birourile Permanente ale celor două Camere.
 
Ieri, la Constanţa, senatorul liberal Puiu Haşotti a vorbit despre moţiunea depusă, despre care a declarat că este „strict politică“. Acesta îi invită pe toţii politicienii să reflecteze asupra argumentelor, inclusiv pe cei aflaţi la putere, şi să voteze moţiunea, spre binele ţării. Senatorul liberal a declarat că „imaginea României este grav afectată de această imagine a unui premier trimis în judecată şi de înfăţişarea acestuia în faţa unor oficiali europeni“, a declarat Haşotti, referitor la moţiunea de cenzură.
 
Un alt punct al conferinţei de presă a fost legat de recentele declaraţii ale fostului preşedinte Traian Băsescu. Puiu Haşotti a afirmat: „Traian Băsescu dă dovadă de o ipocrizie şi un cameleonism politic pe care nu mi le puteam imagina ca fiind posibile.” Cât despre declaraţiile sale din ultima vreme, parlamentarul a declarat: „Poate el chiar speră să se întâmple vreun mic atentat terorist în România, ca să spună apoi: «Iată, am avut dreptate!». Este incalificabil ce face Traian Băsescu”, a spus senatorul Haşotti, vădit deranjat de ieşirile recente ale fostului preşedinte. Mai mult, acesta a afirmat şi că acum este unul dintre cei mai fervenţi eurosceptici. „Zece ani a făcut sluj la Bruxelles, nu a făcut decât să spună «Da!», iar acum este cel mai mare eurosceptic. Îl rog să se ocupe de activitatea lui de fost preşedinte, pentru că acum încearcă doar să agite apele în politica românească, cu iluzia că poate să facă din PMP un partid care să treacă de 5%. Dar e doar o iluzie”, a mai spus senatorul Puiu Haşotti.
 
Nu doar asupra lui Traian Băsescu s-a oprit parlamentarul constănţean, ci a vorbit şi despre vicepremierul Gabriel Oprea. Astfel, el a explicat că parlamentarii puterii au de ales între România și „interesul național” al lui Oprea. „Vicepremierul Gabriel Oprea, doctor și general în același timp, a străbătut ierarhia militară mai repede decât mareșalul Averescu”, a spus Hașotti.
 
Nu în ultimul rând, acesta a declarat că luni va depune o iniţiativă legislativă, împreună cu senatorul Valeriu Todiraşcu, referitoare la plagiat. „Iniţiativa legislativă referitoare la plagiat va avea un articol nou, care să sune în felul următor: «Lucrările de doctorat dovedite a fi plagiate sunt nule de drept.» Este o scăpare pe care actuala lege o are şi cred că e binevenită această completare”, a conchis Haşotti, în cadrul conferinţei de presă de ieri.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Iuri Blioju

01 Aug, 2016 14:41

Bravo domnule Hasotti, asa trebuie sa fie, NULE lucrarile dovedite, Diaspora din Franta este linga dvs, salutary din Dunkerque !

Articole asemanatoare

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Marele avocat Istrate Micescu, naşul de botez al istoricului Adrian V. Rădulescu. Aducere-aminte împreună cu senatorul Puiu Haşotti

12 Oct 2018 1312

Editorial Nea Puiu şi-a amintit că este liberal. Şi că ideile lui, cele învechite, nu mai corespund cu ale celor de acum

09 Sep 2017 1922

Fostul senator Puiu Hașotti a demisionat din PNL

06 Sep 2017 1326

justitiecurata.ro Veteranul Hașotti a dispărut de pe listele PNL Constanța. Iulian Iancu, „omul Gazprom”, deschide lista PSD la Senat

02 Nov 2016 1712

Propunere legislativă Protejarea patrimoniului naţional, în atenţia senatorului PNL Puiu Haşotti

29 Jul 2016 1967

Puiu Hașotti a fost desemnat președinte interimar la PNL Medgidia

27 Jul 2016 1354

Este ziua de naștere a senatorului Puiu Hașotti. Parlamentar de Constanța din 1996. Ce îi urați

14 Jun 2016 2341

O nouă sărbătoare naţională pentru români

03 May 2016 2941

Camera Deputaţilor a respins definitiv iniţiativa PNL Liber la construcţia de depozite pentru deşeuri pe litoral

14 Dec 2015 3046

ziuanews.ro Plângere penală a prefectului de Constanţa împotriva senatorului PNL, Puiu Haşotti, pentru implicare în retrocedări ilegale de terenuri

14 Nov 2015 1595

#Citeşte! ZIUA de Constanţa - 15 ani Retrospectivă aniversară. Episodul 53

31 Oct 2015 889

Ultimii paşi în definitivarea Legii votului prin corespondenţă

26 Oct 2015 1121

UPDATE 1 Senatorul Christian Gigi Chiru - „Nu ştiu la ce prevedere statutară se referă Puiu Haşotti“ (documente)

25 Oct 2015 1319

Senatorul Puiu Haşotti cere grevă parlamentară liberalilor

25 Oct 2015 975

Puiu Haşotti - „Peste cinci ani, aș putea să lansez un alt volum, «PNL, Marea guvernare 2015-2020»“

15 Jun 2015 1113

Liderii PNL la Constanța, după căderea moțiunii - „PSD-ul va înţelege cât de amplă este presiunea opiniei publice“

15 Jun 2015 1336

Cu o zi înainte de a împlini 62 de ani Senatorul Hașotti și-a lansat cea de-a treia carte

13 Jun 2015 1273

Liderii Gorghiu și Blaga, pe litoral „PNL Constanța 1990-2015”

10 Jun 2015 1363

De ziua lui, îşi face cadou lansarea celei de-a treia cărţi Senatorul Haşotti, faţă în faţă cu istoria post-decembristă a PNL

08 Jun 2015 1540

Puiu Haşotti l-a înlocuit pe Crin Antonescu

02 Mar 2015 1124

Ştiripesurse.ro Hașotti și Câmpeanu trag cu Tăriceanu

11 Feb 2015 1238

Kelemen Hunor, Mircea Diaconu, Puiu Haşotti, denunţati la Parchet

05 Feb 2015 1317

După ce nu va mai fi lider al senatorilor liberali Haşotti intenţionează să scrie o carte despre istoria PNL Constanţa

27 Jan 2015 1471

Neagă informaţia potrivit căreia nu ar mai fi liderul senatorilor PNL Puiu Haşotti - "Nu-i adevărat!"

19 Jan 2015 1183

Haşotti, despre aşa-zisa demisie „N-am să mai fiu lider al senatorilor PNL atunci când o să vreau eu, nu alţii"

20 Nov 2014 1182

Haşotti comentează rezultatul alegerilor prezidenţiale „S-a făcut dreptate până la capăt!“

17 Nov 2014 1127

ACL Constanţa solicită convocarea de urgenţă a celor două Camere ale Parlamentului

13 Nov 2014 998

Gigi Chiru, Gheorghe Dragomir, Mihai Lupu și Puiu Hașotti Liderii ACL Constanța merg la vot

31 Oct 2014 1776

Puiu Hașotti "Victor Ponta este un Pinocchio al României"

11 Oct 2014 1611

Surse Mediafax Haşotti nu ar mai avea sprijin pentru conducerea grupului PNL din Senat

30 Sep 2014 901

Puiu Hașotti, despre „Legea tăcerii” „Noi facem propuneri legislative, şi nu pamflete”

29 Sep 2014 874

Klaus Iohannis, la Constanța „Avem un fel de Guvern, dar îl vedem doar la televizor"

13 Sep 2014 1195

Haşotti, despre ordonanţa migraţiei politice „Este un gest de tâlhărie politică. Evident că PSD-ul va practica şantajul“

30 Aug 2014 4129

Câţi traseişti va da Constanţa? Guvernul Ponta a adoptat ordonanţa de urgenţă privind migraţia politică a aleşilor locali

29 Aug 2014 2097

Liber la traseism pentru primari? Ordonanţa lui Dragnea, considerată „un gest de huliganism politic”

25 Aug 2014 2566

PNL Constanţa strânge semnături pentru susţinerea lui Iohannis la prezidenţiale

12 Aug 2014 1176

Reprezentanţii PDL şi PNL Constanţa au participat la o şedinţă comună

02 Aug 2014 1036

PNL a inaugurat un nou sediu în Năvodari

10 Jul 2014 1629

Comunicat de presă - PNL

10 Jul 2014 867

Puiu Hașotti, despre demisia lui Băsescu „Și Ponta să demisioneze pentru trafic de influență cu baronul Duicu”

23 Jun 2014 1014

Şi-a depus noua declaraţie de avere Senatorul Puiu Haşotti nu mai realizează venituri din închirierea unei locuinţe (documente)

19 Jun 2014 1972

Pe cine vede Hașotti posibil candidat la prezidențiale

17 Jun 2014 1272

Senatorul Puiu Haşotti, la ceas aniversar

14 Jun 2014 1230

Puiu Hașotti, despre ONG-ul lui Tăriceanu „Nu sunt decât niște trădatori jalnici”

12 Jun 2014 1141

Sportivi, avocaţi, cineaşti de renume naţional şi internaţional Cine sunt aromânii din judeţul Constanţa care fac istorie

09 Jun 2014 6926

Contre între PDL și PNL pe tema arestării lui Isăilă Hașotti - „Nu mă interesează concluziile Monicăi Macovei”

04 Jun 2014 1313

Cine va merge de la Constanța la Congresul Extraordinar al PNL

31 May 2014 1437

Iată când şi unde vor vota liberalii constănţeni la alegerile europarlamentare

23 May 2014 1299

Puiu Haşotti, pe holurile Senatului, către Nicolae Moga Eu când citeam Machiavelli, tu citeai Scufiţa Roşie

23 Apr 2014 1642

Cu dare de mână în 2013 Doi parlamentari constănţeni au cotizat la PNL cu zeci de mii de lei

03 Apr 2014 1542