Politic

Mandatele consilierilor locali de la Mereni, vacantate de prefect. Urmează alegeri parţiale

Aleşii locali din Mereni au părăsit sala înainte de a depune jurământul, astfel încât constituirea noului Consiliu Local Mereni nu a fost posibilă.
 
Dat fiind faptul că ieri a avut loc a treia încercare de constituire a CL Mereni cu supleanţii consilierilor locali aleși în urma scrutinului din 5.06.2016, a fost, practic, ultima şansă pentru formaţiunile politice care au reprezentare în Consiliul Local Mereni să demonstreze că le interesează soarta acestei localităţi.
 
După ce Instituţia Prefectului - Judeţul Constanţa va intra în posesia procesului-verbal de şedinţă, reprezentantul Guvernului în teritoriu va vacanta posturile de consilieri locali şi va solicita Executivului să adopte prin hotărâre de Guvern o dată pentru organizarea alegerilor parţiale pentru CL Mereni.
 
Vă reamintim că, la Mereni, problemele au început imediat după alegerile locale, iar în decembrie, instanţa a decis dizolvarea CL Mereni, care nu se întrunise în două şedinţe consecutive. Înainte de dizolvare, componenţa CL Mereni era următoarea: cinci consilieri PSD, cinci PNL şi unul PMP.

Totodată, pe rolul instanţei de contencios-administrativ a fost înregistrat, la 13 februarie, dosarul 760/118/2017, prin care consilierii locali rezultaţi din alegerile din iunie 2016 care şi-au pierdut mandatele contestă modalitatea pentru care a optat prefectul în hotărârea de a reconstitui CL Mereni, în baza Ordonanţei 41/2015.


 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preotul erou Belizarie Popescu. „La Turtucaia, sub un mal ferit de gloanţe, făcea rugăciuni. De acolo nimeni nu l-a mai văzut!“ (galerie foto + video)

24 Feb 2018 3859

„Bravo, băieţi! Se vede că aveţi sânge de campioni!“ Luptătorii de la Gethika Team Constanţa, antrenament la bustul gol, în zăpadă (galerie foto)

14 Feb 2018 1555

Constanţa. Formaţiunile politice, cu excepţia PSD, iau în calcul suspendarea primarului din Mereni

08 Feb 2018 1424

Consiliul Local Mereni, ameninţat cu „descinderea“ Corpului de Control al Prefecturii dacă nu se întruneşte de urgenţă

25 Jan 2018 388

RAJA Constanța. Localitatea Tătaru rămâne fără apă potabilă

19 Jan 2018 312

RAJA Constanța. Ce localități rămân în continuare fără apă potabilă

19 Jan 2018 338

RAJA Constanța. Mai multe localități rămân în continuare fără apă potabilă

19 Jan 2018 267

În 20 de localități din județul Constanța nu se poate furniza apă potabilă din cauza lipsei de energie. Lista cu localitățile afectate

19 Jan 2018 330

Consiliul Local Mereni nu funcţionează nici după parţialele de anul trecut. PNŢCD cere invalidarea unui mandat

17 Jan 2018 904

Fotbalul judeţului Constanţa CS Poseidon 2 Mai Limanu, lider în Liga 5-a

28 Nov 2017 641

UPDATE Ședință la Mereni pentru constituirea noului Consiliu Local. Participă și prefectul județului Constanța. Cum se împart mandatele

24 Nov 2017 746

Alertă de la meteorologi. Cod portocaliu de ploaie în județul Constanța

09 Nov 2017 2522

Alegerile din judeţul Constanţa, monitorizate de observatori acreditaţi. Ce concluzii au tras

07 Nov 2017 552

Componenţa CL ales duminică. ALDE va avea viceprimar în localitatea Mereni!

06 Nov 2017 818

Rezultatele finale ale alegerilor locale desfășurate ieri în județul Constanța. PSD și PNL au câștigat câte un fotoliu de primar

06 Nov 2017 811

UPDATE. PSD câștigă Primăria Bărăganu. PNL câștigă la Pantelimon. PSD învingător și la Mereni

05 Nov 2017 2595

UPDATE. Alegeri parţiale în judeţul Constanţa. Care sunt rezultatele după numărarea voturilor

05 Nov 2017 1561

Astăzi sunt alegeri parțiale în județul Constanța. Unde și de ce se organizează. Cine sunt candidații

05 Nov 2017 1953

Iată lista preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din Pantelimon, Bărăganu şi Mereni

31 Oct 2017 554

Alegeri parţiale Astăzi aflăm numele preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din Pantelimon, Bărăganu şi Mereni

31 Oct 2017 399

Magistratul Cristina Constantinescu, preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie la alegerile parţiale

11 Oct 2017 766

Alegeri locale parţiale în judeţul Constanţa Şedinţă de desemnare a preşedintelui biroului electoral

02 Oct 2017 784

Punctaj maxim şi pentru AS Pelinu CS Poseidon 2 Mai - Limanu şi Axiopolis Cernavodă II, umăr la umăr în Liga a 5-a

19 Sep 2017 1286

Alegerile parţiale vor fi organizate pe 5 noiembrie la Pantelimon, Bărăganu şi Mereni

16 Sep 2017 1467

Guvernul trebuie să emită hotărâre privind organizarea de alegeri parţiale În judeţul Constanţa, două localităţi au rămas fără primar şi o alta fără consiliu local

13 Sep 2017 1185

Aproape 50 de goluri marcate în prima etapă a Ligii a 5-a Ce meciuri se dispută în runda inaugurală a Ligii a 6-a

22 Aug 2017 914

Școala Gimnazială ”Nichita Stănescu” din Mereni, județul Constanța, angajează administrator. Când este concursul

15 Aug 2017 1378

UPDATE Constanţa. Poliţiştii au identificat mai mulţi cetăţeni certaţi cu legea

02 Aug 2017 771

Cod portocaliu de ploaie şi furtună în judeţul Constanţa

20 Jun 2017 2920

Cod portocaliu de căderi de grindină şi descărcări electrice în judeţul Constanţa

08 Jun 2017 1848

Pe cine întâlneşte SSC Farul Constanţa în Cupa României

24 May 2017 4416

Nu se vor mai organiza alegeri parţiale Procesul dintre CL Mereni şi Prefectura Constanţa nu s-a încheiat

02 May 2017 2812

PNL Constanţa îşi alege şefii în teritoriu

07 Apr 2017 1245

Demonstraţie a sportivilor de la Gethika Team la sărbătoarea Şcolii Gimnaziale „Nichita Stănescu“ din Mereni

06 Apr 2017 1258

Scorul etapei Zborul AS Ciocârlia s-a frânt în meciul cu Viitorul Mereni

04 Apr 2017 968

UPDATE! Tună şi fulgeră în judeţul Constanţa!

19 Mar 2017 2329

Din nou alegeri în judeţul Constanţa?

28 Feb 2017 992

Constituirea noului Consiliu Local Mereni, la ultimul eşec. Urmează alegeri parţiale

21 Feb 2017 823

Se întârzie constituirea noului Consiliu Local Mereni. Apelul prefectului Adrian Nicolaescu

20 Feb 2017 631

Coabitarea PSD-PMP, în aer Prefectul, dat în judecată de Consiliul Local Mereni

20 Feb 2017 1626

Supleanții consilierilor locali, convocaţi în Sala de Ședințe a Primăriei Mereni

10 Feb 2017 879

Comuna Mereni va avea un nou consiliu local, pe 15 februarie

09 Feb 2017 1754

Prefectul a cerut Guvernului stabilirea datei alegerilor la Nicolae Bălcescu. Partidele trebuie să desemneze supleanţii în CL Mereni

01 Feb 2017 1043

Femeie a străzii, găsită decedată la Mereni

27 Jan 2017 682

Un şofer constănţean, decedat la locul de muncă. Iată ce spune ITM Constanţa

25 Jan 2017 12098

Situația drumurilor la această oră în județul Constanța

19 Jan 2017 2015

Avarie La Siliștea s-a sistat furnizarea apei către abonați

10 Jan 2017 649

RAJA SA Constanța Localitățile Tătaru și Darabani, fără apă

10 Jan 2017 683

Se lucrează la realimentarea consumatorilor din județul Constanța cu energie electrică. 97 de echipe în teren

10 Jan 2017 595

Doar două localități din Constanța, fără apă la această oră

09 Jan 2017 801