Primaria cumpara bancute marca Mobitom

bancute.jpgÎn 27 iulie a.c, municipiul Constanţa a atribuit firmei SC Mobitom SA un contract în valoare de 81.250,5 lei, prin care a achiziţionat 150 de bănci de odihnă # Ultima licitaţie câştigată de Mobitom - care îl are ca administrator pe Gheorghe Oancea - a câştigat de la primărie contractul pentru efectuarea reparaţiilor la Teatrul Soveja

În vreme de criză, lăsând la o parte alte probleme importante din municipiu, administraţia locală s-a gândit că are nevoie de 150 de bănci de odihnă pentru înfrumuseţarea parcurilor din Constanţa şi Mamaia.

Două societăţi au fost interesate de contractul prin care autoritatea contractantă, municipiului Constanţa, era interesată să achiziţioneze 150 de bănci pentru a le folosi drept mobilier de grădină pentru parcurile din municipiu şi Mamaia. Deşi valoarea totală estimată a contractului a fost stabilită la 83.400 de lei, în urma analizării celor două oferte primite, acesta a fost atribuit, pentru 81.250,5 lei, societăţii SC Mobitom. În termenii contractului este prevăzut faptul că SC Mobitom SRL va trebui să se ocupe şi de montarea acestora.

De altfel, firma care a fost desemnată câştigătoare nu este una anonimă în planul afacerilor din Constanţa, cu atât mai mult cu cât, în ultima perioadă, a câştigat licitaţii importante organizate de Primărie, dar şi de Consiliul Judeţean Constanţa. Numai în ultima lună, SC Mobitom s-a pricopsit cu un contract de 907,411.07 lei fără TVA, adică peste 10,5 miliarde de lei vechi, cu tot cu TVA, pentru lucrările pe care le-a făcut la Teatrul Soveja, unde s-a ţinut, anul acesta, „Festivalul de Muzică Uşoară Mamaia 2009". Contractul a fost atribuit pe 29 iulie, iar reparaţiile au fost făcute în mare viteză, mai ales că festivalul trebuia să înceapă iniţial pe 17 august, după care, ulterior, a fost schimbată data cu 20 august.

Mobitom-ul lui Oancea

Acum şi CJC ocupă un loc important în portofoliul de clienţi ai firmei al cărei patron este nimeni altul decât Gheorghe Oancea. Acesta este acţionar şi administrator al SC Mobitom SA, alături de Valentin Ciuceanu şi Valentin Boroş. Pentru cei care nu ştiu, Oancea este patronul restaurantului On plonge din Portul Tomis şi, prin fiii săi, al restaurantului din Ţara Piticilor. De altfel, Oancea a scos bani frumoşi din jocul copiilor care vin în Ţara Piticilor, având în vedere că Mobitom a efectuat lucrări importante pentru acest parc realizat de primărie. De asemenea, societatea a mai executat pe bani grei alte Ţări ale Piticilor în mai multe cartiere ale Constanţei, unde primăria a decis că trebuie amenajate locuri de joacă pentru cei mici. În urmă cu două zile, în paginile cotidianului nostru vă prezentam că omul de afaceri Oancea, şeful Asociaţiei Naţionale a Scafandrilor Profesionişti din România, a câştigat o altă licitaţie de la Primărie, având ca obiect serviciul de salvamar. Valoarea contractului câştigat a fost nici mai mult, nici mai puţin de 989.500,81 de lei fără TVA, chiar dacă valoarea estimată iniţial era de 798.315,75 de lei fără TVA.

S-a găsit şi cine va întreţine băncile

Tot în grădina firmelor apropiate administraţiei locale se află şi SC Galactica House SRL, care, în 2 iunie a.c., a câştigat contractul pentru întreţinerea şi igienizarea mobilierului urban din municipiul Constanţa şi din staţiunea Mamaia. Municipalitatea a dat, astfel, pentru întreţinerea băncilor de odihnă 166.860,9 lei. Potrivit datelor furnizate de Oficiul Registrului Comerţului, SC Galactica House SRL a fost înfiinţată de Andreea Georgiana Şerban şi de SC Clubo Galactic SRL. Cea din urmă firmă le are ca partenere pe Andreea Georgiana Şerban şi pe Sorina Gina Hortolomei Moscu. Numele celor două este asociat mai mereu cu afacerile din domeniul imobiliar. Mai mult, ambele au legătură, într-un fel sau altul, cu dosarul DNA-ului împotriva primarului Mazăre, legat de retrocedările ilegale.

De altfel, Sorina Gina Hortolomei Moscu apare ca cenzor la societatea care a câştigat dreptul de a aproviziona municipalitatea cu băncuţe şi ca administrator în mai multe firme: SC Bulevard SA, SC Mega Development SA, SC Millenium Global Development SA şi SC Holland Development Group SA.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

gigibuze reci

26 Aug, 2009 23:45

Andreea Serban=Fata Sorinei Moscu Hortolomei...chiar nu stiati??

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Primăria Comunei Independența vinde mai multe apartamente

02 May 2024 553

Cumpărări directe Constanța Primăria Medgidia, licitație deschisă pentru servicii de asistență și dezvoltare programe software (DOCUMENT)

02 May 2024 1115

Cumpărări directe Universitatea Ovidius din Constanța investește în servicii de mentenanță și asistență tehnică aplicație EMSYS (DOCUMENT)

02 May 2024 369

Licitații Constanța Primăria Adamclisi a atribuit un contract de peste 800.000 de lei către două firme din București și Ploiești. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

01 May 2024 531

Licitații Constanța Cine va asigura paza, protecția, supravegherea permanentă și transport valori pentru sediile CERONAV? (DOCUMENT)

01 May 2024 451

Licitații Constanța Școala Gimnazială nr. 1 din Chirnogeni va fi dotată cu echipamente digitale și mobilier. Investiție de aproximativ un milion de lei (DOCUMENT)

30 Apr 2024 448

Licitații Constanța Primăria Costinești vrea să atribuie contractul de delegare a gestiunii privind deșeurile municipale. La ce valoare este estimat (DOCUMENT)

30 Apr 2024 409

Cumpărări directe Constanța Primăria Comunei Oltina investește în asfaltarea străzii Pelinului din localitatea Răzoarele (DOCUMENT)

29 Apr 2024 446

IPJ Constanța investește peste 100.000 de euro pentru reparațiile de la Poligonul de tragere

29 Apr 2024 340

Licitații Constanța Primăria Medgidia cumpără mobilier școlar, materiale didactice și echipamente cu peste 730.000 de euro (DOCUMENT)

28 Apr 2024 432

Licitații Constanța Primăria Ovidiu cumpără mobilier specific și materiale didactice (DOCUMENT)

27 Apr 2024 663

Licitații Tulcea Regia Autonomă Administrația Zonei Libere Sulina modernizează portul Sulina Zona Mol-Bazin Maritim-Perimetrul II (DOCUMENT)

27 Apr 2024 542

Cumpărări directe Constanța Primăria Murfatlar investește în lucrări de reparații sistem rutier (DOCUMENT)

27 Apr 2024 544

Cumpărări directe Constanța Apollo Ecoterm SRL cumpără puieți ornamentali din specia Brad de Caucaz (DOCUMENT)

27 Apr 2024 363

Licitații Constanța Primăria Tîrgușor investește în dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale Târgușor (DOCUMENT)

27 Apr 2024 415