Primarul Vergil Chițac „Vreau ca discuțiile să fie duse în zona proiectelor și mai puțin în zona persoanelor” (VIDEO)





 
  • Edilul municipiului Constanța, Vergil Chițac, face câteva precizări vizavi de tema motto-lui ales „Constanța proiectelor noastre”,în campania electorală pe care o duce pentru câștigarea funcției de primar pentru următorii patru ani.
 
 

„De ce „Constanța proiectelor noastre“? Este o întrebare pe care am primit-o adesea de la lansarea campaniei, iar răspunsul meu este simplu. Acesta este sloganul care reflectă cel mai mult viziunea pe care am promovat-o și demonstrat-o încă de la începutul mandatului”, spune primarul într-o postare pe pagina sa de Facebook.

 
Chițac precizează că proiectele desfășurate până acum sunt ale tuturor constănțenilor.
 

„Pentru că proiectele desfășurate până acum nu sunt ale mele, nici ale fostei administrații, ci sunt ale noastre, ale tuturor constănțenilor, realizate pentru bunăstarea cetățenilor și a orașului! Nu trebuie nimeni să le revendice”, a specificat edilul.

 
Pe de altă parte, acesta susține că a dorit ca discuțiile să fie duse în zona proiectelor și mai puțin în zona persoanelor, în campania electorală.
 

 „Mi-ar plăcea și este o invitație să ducem discuțiile în zona proiectelor și mai puțin a persoanelor. Sigur că și persoanele sunt importante, pentru că de calitatea lor depinde finalizarea cu succes a unui proiect”, a punctat Chițac.




Citește și
Primarul Vergil Chițac„Mi-am mobilizat echipa și am încercat să rezolvăm în cel mai scurt timp posibil nemulțumirile constănțenilor“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Candidaturi pentru funcția de primar și pentru Consiliul Local Constanța, respinse la Biroul Electoral de Circumscripție Constanța

01 May 2024 532

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 320

Primăria Constanța anunță un nou pas pentru construirea garajului de autobuze

30 Apr 2024 357

Lumea marinarilor Un primar solidar cu Forțele Navale. Vasile Berariu, Boroaia, Omul Anului

29 Apr 2024 757

Corina Antonela Cristian, candidatul AUR la Primăria Bărăganu, obligată de instanță să-i achite Magdalenei Neague, actualul primar, 3.000 de lei

29 Apr 2024 582

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța - “Drepturile constănțenilor nu au culoare politică“! (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 530

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1187

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1470

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 704

Candidatura i-a fost respinsă de Biroul Electoral Fostul primar, Nicolae Matei își „aruncă" fiul în competiția electorală de la Năvodari!

29 Apr 2024 799

Stelian Ion susține că numele său și al altor colegi din USR Constanța apare în listele de susținători ai partidului Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 536

Iată de ce a fost achitat, definitiv, Vasile Delicoti, primarul de la Poarta Albă!

28 Apr 2024 660

ZIUA LIVE Joacă PSD și Horia Constantinescu cu șanse reale meciul pentru Primăria Constanța?

28 Apr 2024 726

Luni, 29 aprilie, dr.Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al CJC la Biroul Electoral Județean

28 Apr 2024 400

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

27 Apr 2024 865