Sapte ofertanti pentru extinderea canalizarii in Cumpana

La sediul Primăriei Cumpăna a avut loc, ieri, deschiderea ofertelor în cadrul procedurii de licitaţie pentru „Proiectarea şi execuţia extinderii reţelei de canalizare şi reabilitarea conductei de refulare până la staţia de epurare Constanţa-Sud". 

Comisia de evaluare care a participat la deschiderea ofertelor a fost alcătuită din Sorin Daniel Nicolae, Marian Itu, Mărioara Mărtoiu, Tudora Jelea, Paula Pârvu, Aurel Leica şi Nicolae Peţeanu. În conformitate cu prevederile art. 18 din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, a fost aleasă procedura de „licitaţie deschisă", criteriul de atribuire fiind „cea mai avantajoasă ofertă economică".

Pentru această licitaţie şi-au depus ofertele şapte societăţi: SC Acvatot SRL Bucureşti, SC Dinamic Company SRL Bucureşti, SC Colas România SRL Bucureşti, SC TMUCB SA, SC Energomont SRL Constanţa, SC Electrica Serv Bucureşti şi SC Interconstruct SRL Constanţa. 

Ofertele au fost deschise în ordinea depunerii lor. Astfel, SC Dinamic Company SRL s-a oferit să proiecteze şi să execute lucrarea în schimbul a 10.788.568,69 lei  fără TVA. SC Colas SA România a ofertat un preţ de 9.465.563,63 lei fără TVA. SC TMUCB SA a propus un preţ de 6.085.398,87 lei fără TVA pentru lucrare, iar SC Energomont SRL s-a oferit să execute obiectul contractului pentru 8.201.169,86 lei. SC Electrica Serv a oferit un preţ de 14.990.000 lei, iar SC Interconstruct  a avut o propunere financiară de 11.921.808,73 lei. SC Acvatot SRL a propus un preţ de 14.140.965,08 lei pentru executarea obiectului contractului.

Având în vedere cuantumul sumelor ofertate de către participanţii la licitaţie, pe locul I, în ce priveşte preţul cel mai scăzut, s-a situat SC TMUCB, cu oferta sa de 6.085.398,87 lei, pe locul II - SC Energomont SRL, cu 8.201.169,86 lei, iar pe locul III - SC Colas Romania SRL, cu 9.465.563,63 lei.

La aprecierea ofertei cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, preţul va conta în proporţie de 60%, iar oferta tehnică - 40% . În zilele următoare, comisia de evaluare a ofertelor va stabili câştigătorul.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial! Pot începe lucrările de primă urgență pentru reabilitarea generală a Templului Israelit din Constanța

23 Apr 2024 896

Polițiști de la Rutieră au refuzat mită de 100 de euro! Un șofer din Satu Mare, condamnat pentru dare de mită

01 Apr 2024 830

ABADL Pe durata sezonului estival nu se vor executa lucrări în zona plajelor turistice

15 Mar 2024 728

Poziția Sindicatului Europol cu vedere la incidentul de la protestele de aseară din Constanța

14 Jan 2024 1160

Motivarea judecătorilor în cazul lui Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare! „Este străin de principiile, reperele de onoare, corectitudine, responsabilitate, de valorile sociale şi morale“

27 Nov 2023 1432

Emacris Trans SRL, document de urbanism pentru un imobil din Constanța. Lucrări executate fără autorizație de construire

05 Nov 2023 1400

Motivarea judecătorilor în cazul lui Valentin Vrabie Prima condamnare, cu executare, apreciată „ca fiind prea aspră faţă de circumstanţele concrete ale cauzei, atât cele personale, cât şi cele reale“ (DOCUMENT)

11 Oct 2023 3688

Condamnare cu executare pentru bărbatul care a cerut bani pentru un transport cu elicopterul SMURD din Constanța în București

26 Apr 2023 12454

Deputatul USR, Stelian Ion a depus un proiect legislativ pentru a-i opri pe infractori să fugă din țară ca să nu execute pedepsele

11 Apr 2023 1462

Iată cine se va ocupa de întreținerea autospecialelor ISU Dobrogea! (DOCUMENTE)

04 Apr 2023 1350

Contopire Tribunalul Ilfov, 9 ani de închisoare pentru Radu Mazăre!

23 Mar 2023 7397

Administrația Prezidențială explică de ce se închiriază avioane pentru deplasările președintelui Iohannis în străinătate

11 Mar 2023 1264

Condamnare pentru trafic de influenţă la Constanța!

08 Feb 2023 1398

ACS Power Gym Constanța Elena Novac, pe locul întâi mondial în clasamentul IFBB la Fitness Challenge în 2022 (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

26 Jan 2023 2153

Sentință definitivă în cazul polițistului din Constanța, înjurat și amenințat într-un live, pe Facebook!

16 Dec 2022 2347