Se dubleaza amenzile RATC!

cap_1.jpgAmenda aplicată celor care vor circula fără bilet de acum înainte se măreşte de la 100 la 200 de lei # Preţul biletului rămâne, însă, neschimbat

Pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local Municipal de mâine, la punctul 16, se află un proiect de hotărâre care vizează mărirea tarifului amenzilor RATC aplicate călătorilor frauduloşi. 

„Se aprobă modificarea articolului 2 al HCLM nr. 638/12.12.2005 privind cuantumul contravenţiei pentru călătoria pe mijloacele de transport aparţinând RATC Constanţa, aplicabilă persoanelor fizice care călătoresc fără legitimaţie de călătorie, în sensul că limita minimă a amenzii contravenţionale va fi de 100 lei, iar limita maximă - de 200 lei", se evidenţiază în hotărârea privind modificarea HCLM nr. 638 din 12.12.2005, referitoare la cuantumul contravenţiei pentru călătoria fără legitimaţie pe mijloacele de transport în comun din municipiul Constanţa. Astfel, dacă contravenientul achită pe loc, amenda va fi doar de 100 lei, însă în condiţiile în care contravenientul va achita amenda stabilită ca sancţiune în 48 de ore de la întocmirea procesului verbal de contravenţie, acesta va plăti jumătate din valoarea stabilită ca sancţiune.

amenzi_control_ratc_2.jpgPotrivit declaraţiilor liderului de sindicat RATC, consilierul PSD Ibram Temur, decizia de ridicare a tarifului amenzilor a venit în condiţiile în care, în ultima perioadă, numărul celor care circulă ilegal s-a înmulţit îngrijorător. „Vrem să responsabilizăm pe cei care continuă să meargă fără bilet. Am zis că prin această modificare trebuie să reuşim să-i speriem că totuşi este vorba de două milioane de lei vechi", a declarat consilierul PSD.

Temur a mai declarat că ultima dată s-au făcut modificări la tarifele RATC (amenzi) în urmă cu doi ani: „Numărul frauduloşilor a crescut semnificativ în primul trimestru al anului, cu 18 - 20% mai mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului trecut".

Mai mult, mărirea tarifului amenzilor a fost discutată în Consiliul de Administraţie al RATC, care, în şedinţa din 26 martie 2009, a decis iniţierea unui proiect de hotărâre pentru majorarea cuantumului contravenţiei la 200 lei, în contextul resurselor economice scăzute ale regiei.

{mos_ri:amenzi,RATC}

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Cosmin

19 Aug, 2010 16:42

Astia sunt niste papagali controlorii de la noi ! ieri ma prin unu si mi`a zis ca daca nu am bani sa ma duc la gara sa le dau 50 ron sa ne bage 3 sau 4 la o amenda ! si nu mam dus ! cat timp nu am semnat nimic si nu am vazut nimic .. imi pare rau ! nu am cu ce sa va platesc , poate am pierdut o foaie cu numele meu si adresa , a gasito frumos a scris tot si a dat telefon la jandarm sa scoata si KT si CNP si asta ce ar insemna ? asa ca nu semnati nimic ! app si era si prima oara cand ma prins in viata mea!

Articole asemanatoare

Facultatea de Educație Fizică și Sport a organizat Cupa Studentului Universității Ovidius din Constanța – Ediția 2024

27 May 2024 353

Fotbal județul Constanța Liga a 5-a, rezultate și clasamente. Mai multe meciuri cu probleme în Seria Sud (GALERIE FOTO)

27 May 2024 1143

Cumpărări directe Constanța Federația Română de Oină, achiziții în proiectul „Caravana redescoperă oina“ (DOCUMENT)

26 May 2024 489

Constanța Maratonul Nisipului 2024, ziua a doua. Antrenorul Andrei Filimon a dat startul curselor competitive. Arbitru de fotbal, pe podium (FOTO+VIDEO)

26 May 2024 1155

Cumpărări Directe Ce societate se ocupă de modernizarea terenurilor de sport din Cernavodă (DOCUMENT)

24 May 2024 325

CJC anunță o nouă sesiune de finanțare nerambursabilă pentru programul „Sportul pentru toți"

23 May 2024 439

Miting de protest în fața Palatului Victoria! Ce solicită sindicaliștii

22 May 2024 536

Cumpărări directe Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, achiziție de servicii de contabilitate

22 May 2024 466

CSM Constanța, călătorie prin parcurile și cartierele din municipiu. „Ne-am încărcat cu foarte multă energie de la copii!“ (GALERIE FOTO)

22 May 2024 804

Soluția magistraților în dosarul dintre Universitatea Naţională de Educaţie Fizică și Sport Bucureşti și Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa

21 May 2024 500

Fotbal județul Constanța Liga a 5-a, rezultate și clasamente. Constructorul Topraisar, scorul etapei

21 May 2024 980

Echipa Universității Ovidius din Constanța a cucerit titlul de vicecampioană la Campionatul Național Universitar de Volei pe Plajă (FOTO)

20 May 2024 420

Școala Gimnazială nr. 6 „Nicolae Titulescu" din Constanța închiriază teren de sport (DOCUMENT)

19 May 2024 498

Proiectul „Caravana Redescoperă Oina“ continuă la Constanța cu ediția a doua (GALERIE FOTO)

19 May 2024 450

Padel Club Constanța SRL și-a deschis punct de lucru în stațiunea Mamaia

19 May 2024 419