Sondaj de opinie Da Easy Way - Simple Media Network Chiru are vizibilitate 75% în municipiul Constanţa

cap_4.jpgCandidatul APC pentru Primăria Constanţa, Christian Gigi Chiru, a dat ieri publicităţii rezultatele unui sondaj de opinie efectuat de compania Da Easy Way, în colaborare cu Simple Media Network, sondaj derulat în rândul populaţiei adulte a municipiului Constanţa. „Cercetarea a fost realizată pe un eşantion stratificat, reprezentativ pentru populaţia adultă, volumul eşantionului fiind de cca. 1.200 de persoane, iar marja de eroare maximă fiind de +/- 2,6%, cu o probabilitate de 95%". De menţionat este că interviurile faţă în faţă au avut loc, potrivit companiilor care au realizat acest sondaj, la domiciliul repondenţilor, în perioada 16 - 22 mai 2012.

Cercetarea sociologică a abordat aproximativ 15 teme, precum: „date socio-demografice, identificarea persoanelor cu imagine favorabilă din cadrul PDL şi al celorlalte partide pentru identificarea suportului mesajului de campanie, stabilirea gradului de vizibilitate şi notorietate pentru candidaţii PDL şi ai celorlalte partide, opţiunea de vot, segmentarea publicurilor ţintă".

La întrebarea „Ce contează mai mult la aceste alegeri pentru funcţia de primar?", 37% dintre repondenţi au răspuns „mai degrabă partidul", 27% - „mai degrabă candidatul", 30% - „nu ştiu", 6% - „şi partidul şi candidatul".

La „Opţiuni de vot" 38,72% au răspuns Radu Mazăre, 31,04% - Christian Gigi Chiru, 3,35% - Claudiu-Iorga Palaz, alţii - 2,09%, „pe niciunul dintre ei" - 2,98%, „nu ştiu încă" - 21,82%.

În categoria „Cu cine nu ar vota în niciun caz", 10% l-au indicat pe Mazăre, tot 10% - Chiru, 11% - Palaz, 7% - alţii, „pe niciunul dintre ei" - 18%, „nu ştiu încă" - 44%.

Notorietate şi vizibilitate

chiru.jpg

La capitolul „Notorietate şi vizibilitate", actualul primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, are o notorietate de 98% şi o vizibilitate de 100%. Candidatul APC la mandatul de edil-şef al municipiului Constanţa are 62% notorietate şi 75% vizibilitate. Candidatul UNPR, Claudiu-Iorga Palaz, are 60% notorietate şi 70% vizibilitate.

În ceea ce priveşte participarea la vot, 76% dintre repondenţi au răspuns „cu siguranţă da" (n.r. vor participa), 13% - „mai degrabă da", 5% - „mai degrabă nu", 4% - „cu siguranţă nu", 2% - „nu ştiu".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța deschide o nouă procedură pentru modernizarea Poligonului de tragere! Contract estimat la 170.000 de euro (DOCUMENT)

26 Apr 2024 268

Creștere a eficienței energetice Licitație pentru iluminatul public în Cobadin, județul Constanța (DOCUMENT)

25 Apr 2024 301

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 475

Licitații Constanța Primăria Cobadin investește în lucrări pentru implementarea unei investiții publice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 448

Cumpărări directe Constanța Utilități Publice-Gospodăria Comunală SRL Cernavodă, contract de furnizare de agregate de carieră și de balastieră (DOCUMENT)

22 Apr 2024 404

Licitații Constanța Achiziție de peste jumătate de milion de lei făcută de Utilități Publice – Gospodăria Comunală SRL. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

22 Apr 2024 495

Primăria Constanța va repara și va pune în funcțiune sistemul de irigații. Câți bani alocă?

20 Apr 2024 500

IPJ Constanța, pregătiri pentru alegerile locale din 9 iunie! Investiție de 55.000 de euro pentru reparații generale la sediu

19 Apr 2024 363

Licitații Constanța Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca” investește în lucrări de reparații laborator smart labs și anexă (DOCUMENT)

19 Apr 2024 340

Licitații Constanța Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca”, licitație deschisă pentru lucrări de reparații la atelierul mecanic (DOCUMENT)

19 Apr 2024 339

Cumpărări directe Constanța Primăria Istria investește în lucrări de amenajare a platformei Școala Nuntași (DOCUMENT)

19 Apr 2024 368

Licitații Constanța Nuclearelectrica investește în servicii de montare-demontare schelă (DOCUMENT)

18 Apr 2024 495

Cumpărări directe Constanța Primăria Pantelimon cumpără stație de autobuz (DOCUMENT)

18 Apr 2024 492

Cumpărări directe Constanța Consiliul Local Castelu, licitație deschisă pentru lucrări montare pavele și borduri pe strada Republicii (DOCUMENT)

18 Apr 2024 498

Cumpărări directe Constanța Consiliul Local Amzacea investește în servicii de întreținere a spațiilor verzi din comună (DOCUMENT)

18 Apr 2024 388