Steme folosite fara aprobari

1222287094.jpg

Desi unele primarii au trimis documentatia necesara, din motive mai mult sau mai putin obiective, avizele specialistilor intarzie sa apara

La 15 ani de la emiterea Hotararii de Guvern nr. 64/ 1993 privind metodologia de elaborare, reproducere si folosire a stemelor judetelor, municipiilor, oraselor si comunelor, majoritatea administratiilor locale din judetul Constanta continua sa nu o aplice. Explicatiile ar putea fi multiple: de la lipsa unor constrangeri pecuniare sau penale, pana la nestipularea in normativ a unui termen limita de realizare al stemelor. Mai mult, la asta se adauga si faptul ca ordinul prefectului privind constituirea Comisiei Judetene pentru analizarea propunerilor privind elaborarea stemelor a aparut dupa zece ani, pe vremea cand reprezentat al Guvernului in teritoriu a fost Gheorghe Martin. Astfel, abia in ianuarie 2003 s-a constituit comisia cu pricina si, in acel an, s-ar fi depus 15 documentatii cuprinzand propunerile administratiilor locale de la acea vreme. Intre timp, Comisia Judeteana de Heraldica s-a mutat din subordinea Prefecturii Constanta in cea a Consiliului Judetean si a suferit si unele modificari in ceea ce priveste componenta. Initial, comisia era formata din Maria Magiru - presedinte, Liliana Piscanu - secretar, iar membri erau Actan Murat, Monica Suceveanu si Gheorghe Vecerdea si se completa cu reprezentanti ai autoritatilor locale, a caror stema se analiza in sedintele de lucru. De doi ani, Comisia Judeteana de Heraldica este sub tutela CJC si, cu exceptia a doua persoane (Maria Magiru - presedinte si Actan Murat - membru), si-a schimbat "formula". Activitatea de secretariat este asigurata de secretarul general al CJC, Mariana Belu, iar ca membri au fost cooptati directorul Arhivelor Nationale, Virgil Coman, si Lascu Stoica, conferentiar de la Universitatea "Ovidius". Acestora li se alatura si specialistul in heraldica, Ileana Cazan, secretar al Comisiei Nationale de Heraldica din Bucuresti.

Propuneri fara rezultat

Potrivit Mariei Magiru, o data cu schimbarea "tutelei" acestei comisii a fost predata si documentatia depusa de primariile din teritoriu. "I-am predat Marianei Belu cele sapte-opt dosare pe care le aveam. Pentru patru localitati se facusera si cateva recomandari", a afirmat presedintele Comisiei Judetene de Heraldica. Cu toate ca unele administratii locale folosesc steme, Magiru sustine ca membrii comisiei pe care o prezideaza de atata vreme nu s-au intalnit niciodata, deci n-au dat avizari. "Nu ne-am putut intalni pentru ca nu a venit specialistul in heraldica de la Bucuresti (n.r. Ileana Cazan). De curand m-am intalnit cu domnii Coman si Lascu, dar nu am putut discuta pe marginea vreunui dosar", a explicat ea. In contextul prezentat si potrivit afirmatiilor Mariei Magiru, nicio documentatie depusa de autoritatile locale din teritoriu nu are aprobare... deci nicio primarie nu are stema.

Pe cararile birocratiei

De partea cealalta, secretarul general al CJC, Mariana Belu, sustine ca, in ultimii doi ani, a primit 20 de dosare cu propuneri de steme. "Unele documentatii le-am returnat, intrucat nu respectau procedura prevazuta de HG nr 25/ 2003", a precizat Belu. De asemenea, din cele 20 de propuneri primite, cele de la Mangalia si Limanu vor fi analizate intr-o sedinta de lucru a comisiei, ce ar putea avea loc saptamana viitoare. "Dosarele cu propunerile administratiilor publice locale din judet sunt analizate in Comisia Judeteana, care da un preaviz. Apoi, documentatia este inaintata Comisiei Regionale, pentru o alta avizare, dupa care pleaca la Comisia Nationala. Cu acest ultim aviz obtinut, documentele ajung la Ministerul Internelor si Reformei Administrative, care formuleaza propunerea de hotarare de guvern privind avizarea stemei respective", ne-a explicat Mariana Belu traseul intortocheat ce trebuie urmat de dosarul intocmit pentru stema unei unitati administrativ-teritoriale. Puse cap la cap, informatiile furnizate de cei doi reprezentanti ai Comisiei Judetene de Heraldica demonstreaza ca, desi sunt folosite ca antet de multe primarii, nicio localitate din judetul Constanta nu are, nici pana la ora actuala, o stema.

Scris de: {autor}Mihaela CIORBARU{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trafic blocat pe DN22 Tulcea-Babadag, din cauza unui accident rutier!

17 May 2024 580

Firme Constanța Progress Consulting SA, decizie pozitivă pentru ca Easy Credit 5 All IFN SA să contracteze un credit de 1 milion de euro

17 May 2024 365

Firme Constanța A fost convocată Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Utilaj Greu SA. Se va alege un nou administrator

17 May 2024 392

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 19

17 May 2024 212

Adunarea Generală a Asociației Directorilor Economici și Contabililor din Județele din România, eveniment organizat la Tulcea

17 May 2024 264

MMSSANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

17 May 2024 195

IPJ Sibiu„Școală în Siguranță”

17 May 2024 161

IGPR InfotraficTrafic deviat pe DN 1A pentru efectuarea unor lucrări la trecerea la nivel cu calea ferată Ploiești – Măneciu

17 May 2024 190

IGPR Infotrafic Transporturi agabaritice

17 May 2024 149

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 7 și DN 7A au loc o serie de lucrări la partea carosabilă

17 May 2024 202

COMVEX SA convoacă adunarea generală extraordinară a acționarilor societății la sediul Societății, din Constanța, Incinta Port Constanța

17 May 2024 314

IGPR Proiectul PDP 2 - „Întărirea capacității naționale în domeniul cooperării polițienești internaționale și combaterea infracționalității” a fost implementat

16 May 2024 374

Societatea De Silva Exclusiv SRL a închis două puncte de lucru din municipiul Constanța. Iată unde erau situate

16 May 2024 277

IGPR InfotraficTrafic reluat pe DN 67

16 May 2024 208

IGPR Infotrafic Transporturi agabaritice

16 May 2024 198