Udrea inaugureaza lucrarile miniportului din Sfantu Gheorghe

udrea.jpgMinistrul Turismului, Elena Udrea, va participa mâine la inaugurarea lucrărilor de execuţie a miniportului turistic din localitatea Sfântu Gheorghe, proiect evaluat la 27 milioane lei, ce urmează a fi finalizat în doi ani.

Proiectul de investiţii aparţine Consiliului Judeţean Tulcea şi este cofinanţat de Ministerul Turismului, încadrându-se în subprogramul naţional de turism „Dezvoltarea echilibrată şi integrată a zonei turistice din Delta Dunării şi a staţiunilor de pe litoralul Mării Negre".

Proiectul constă în amenajarea unui miniport turistic în localitatea Sf. Gheorghe, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind Legea Protecţiei Mediului şi Regulamentul de Navigaţie pe Dunăre, potrivit MT.

Conform Hotărârii de Guvern nr. 426 din 8 aprilie 2009, privind aprobarea susţinerii financiare a autorităţilor administraţiei publice locale, în completarea surselor proprii ale acestora, pentru finanţarea proiectelor de investiţii în turism pe anul 2009, de la bugetul de stat vor fi transferaţi Consiliului Judeţean Tulcea, prin Ministerul Turismului, 11 milioane lei pentru proiectul „Miniport în localitatea Sfântu Gheorghe".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța Acțiuni de prevenție defășurate de polițiști pe litoral

07 May 2024 216

Aproximativ 200.000 de români au plecat în vacanță într-o stațiune din România în minivacanță

07 May 2024 334

Bilanțul MAI din Constanța Au fost aplicate amenzi însumate de peste 1 milion de lei, în minivacanța dintre 1 Mai și Paști. Vezi declarațiile autorităților (VIDEO)

07 May 2024 764

În județul Constanța Acțiuni ale specialiștilor antidrog în stațiunile de pe litoral (Galerie FOTO)

06 May 2024 385

Cumpărare Directă Constanța ABADL a atribuit un contract societății Iridex Group Salubrizare SRL. Ce prevede acesta (DOCUMENT)

05 May 2024 515

MAI Pe litoral, jandarmii sunt prezenţi în toate staţiunile aglomerate cum sunt Mamaia şi Costineşti (VIDEO)

04 May 2024 396

CFR Infrastructură Constanța Citește cu CFR! Invitație la lectură, în Gara Constanța

03 May 2024 418

Județul Constanța Acțiuni antidrog, în stațiunile de pe Litoral, în minivacanța de 1 Mai (GALERIE FOTO)

02 May 2024 418

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 811

ANM Ploile și vijeliile se extind în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea pe litoral

01 May 2024 839

Kokkai Comimpex SRL, din Constanța, va păzi Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral!

01 May 2024 373

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1461

Polițiștii, alături de tineri la festivalurile de pe litoral

30 Apr 2024 506

FOTOREPORTAJ Cu ce priveliște sunt întâmpinați turiștii la malul mării, în Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 673

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 764