USR PLUS recunoaște că a schimbat patru membri din CA ai Administrației Porturilor Maritime Constanța SA

 

  • Noii administratori provizorii sunt Mihai-Florin Mihail, Adrian Crizbășianu, Bogdan Enache și Cristian Paris

  • Aceștia au fost numiți pentru un mandat provizoriu de patru luni, după care va fi organizată o selecție pentru administratori cu mandate definitive

  • USR PLUS mai susține că înlocuirea foștilor membri are la bază atât două rapoarte ale Corpului de control

 
Invocând sloganul #RevolutiaBuneiGuvernari, reprezentanții USR PLUS Constanța recunosc că au fost schimbați politic patru membri din Consiliul de Administrație ai Administrației Porturilor Maritime Constanța SA.

“Am promis profesioniști în conducerea companiilor de stat din România și ne ținem de cuvânt! Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, și-a asumat de la începutul mandatului să destructureze rețelele de interese și să eficientizeze cheltuirea banului public, iar acum a luat o nouă decizie în această direcție și a numit patru noi membri în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța”, printre care și președintele CA, cu experiență vastă în dezvoltare de companii și eficientizare de procese interne”, așa sună anunțul făcut de USR PLUS Constanța.
Noii administratori provizorii sunt Mihai-Florin Mihail, Adrian Crizbășianu, Bogdan Enache și Cristian Paris. Aceștia au fost numiți pentru un mandat provizoriu de patru luni, după care va fi organizată o selecție pentru administratori cu mandate definitive.
 
USR PLUS mai susține că “înlocuirea foștilor membri are la bază atât două rapoarte ale Corpului de control, cât și o decizie în instanță care arătau nereguli la nivelul numirii lor de la bun început în funcție. Unul dintre acești membri a ajuns cunoscut în spațiul public drept bugetarul cu 600.000 de lei venituri anuale de la stat, datorită cumulului de funcții”.
 
Cei patru membri revocați sunt Elena Petrașcu (șefa CA), Daniela Șerban, Ghiorghe Bătrînca și Mircea Burlacu. Ei fuseseră numiți în funcții în decembrie 2018.
 

Dar cine sunt administratorii numiți de USR PLUS?

 
Mihai-Florin Mihail are experiență de peste 20 de ani în dezvoltarea de strategii de dezvoltare și management financiar.
Adrian Crizbășianu are 15 ani de experiență în managementul transporturilor maritime și aeriene.
 
Bogdan Enache a ocupat poziții de management la companii precum FedEx, TNT România, Austrian Airlines și Delta Airlines.
 
Cristian Paris a fost administrator adjunct al aeroportului Băneasa și este manager general al Menzies Aviation.


 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Schimbări la CNAPMC Patru administratori, printre care și președintele, înlocuiți de Ministerul Transporturilor

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imaginație fără limite Cele mai trăsnite denumiri de partid sau formațiune politică la alegerile europarlamentare

10 May 2024 242

Editorial Ce faci pe 9 iunie? Votul este cea mai importantă formă de participare politică!

10 May 2024 256

Pamfil Șeicaru „Când închizi această supapă de siguranţă care se chiamă libertatea presei, dai drumul şoaptelor la ureche şi zvonurilor’’

06 May 2024 310

Alegeri electorale 2024 Contestația Partidului S.O.S. România, respinsă de judecătorii din Constanța

06 May 2024 507

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

04 May 2024 571

Alianța Dreapta Unită Constanța i-a retras sprijinul politic candidatului la Primăria Comunei Amzacea după postarea unui mesaj discriminator

04 May 2024 805

Alegeri electorale 2024 Cornel Bulancea a contestat în instanță decizia Biroului Electoral de Circumscripție nr. 6 Hârșova

03 May 2024 794

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

02 May 2024 866

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța - “Drepturile constănțenilor nu au culoare politică“! (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 688

Oficial de la Biroul Electoral Central! În ce ordine vor apărea candidații la alegerile europarlamentare pe buletinul de vot

29 Apr 2024 511

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 1031

ZIUA LIVE Joacă PSD și Horia Constantinescu cu șanse reale meciul pentru Primăria Constanța?

28 Apr 2024 875

CCR a amânat decizia USR și Forța Dreptei au depus sesizare pe ordonanţa privind transporturile rutiere

24 Apr 2024 516

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Ce planuri are pentru județul Constanța? (VIDEO)

24 Apr 2024 841

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Cum dorește să câștige cursa electorală?

23 Apr 2024 793