USR-PLUS vrea să-i lase fără indemnizații timp de trei luni pe senatorii și deputații care înjură în Parlament

 
  • Proiect de lege prin care parlamentarilor care au comportament injurios să li se taie din indemnizație până la trei luni
  • Demersul aparține grupului parlamentar USR PLUS
  • Propunerea legislativă vizează modificarea Statutului deputaților și al senatorilor, în sensul introducerii prevederii că sancțiunea pentru astfel de derapaje să fie sancționată
  • Pe forma actuală a legislației, comportamentul injurios sau calomniator la adresa unui parlamentar poate fi sancționat cel mult cu avertisment scris

USR PLUS a depus un proiect de lege prin care parlamentarilor care au comportament injurios să li se taie din indemnizație până la trei luni.

Demersul vine după ce săptămâna trecută pe holurile parlamentului mai mulți aleși USR-PLUS au fost jigniți de Dan Tănasă de la AUR.

Propunerea legislativă vizează modificarea Statutului deputaților și al senatorilor, în sensul introducerii prevederii că sancțiunea pentru astfel de derapaje să fie sancționată cu „reținerea din indemnizația lunară brută a deputatului sau a senatorului a unei sume reprezentând diferența dintre aceasta și valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, pentru o perioadă de maxim trei luni”.
Pe forma actuală a legislației, comportamentul injurios sau calomniator la adresa unui parlamentar ori a altui demnitar în ședințele de plen, de comisii sau de birou ori în afara acestora, dar cu privire la exercitarea mandatului de parlamentar, pot fi sancționate cel mult cu avertisment scris.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pamfil Șeicaru „Când închizi această supapă de siguranţă care se chiamă libertatea presei, dai drumul şoaptelor la ureche şi zvonurilor’’

06 May 2024 304

Alegeri electorale 2024 Contestația Partidului S.O.S. România, respinsă de judecătorii din Constanța

06 May 2024 504

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

04 May 2024 566

Alianța Dreapta Unită Constanța i-a retras sprijinul politic candidatului la Primăria Comunei Amzacea după postarea unui mesaj discriminator

04 May 2024 797

Alegeri electorale 2024 Cornel Bulancea a contestat în instanță decizia Biroului Electoral de Circumscripție nr. 6 Hârșova

03 May 2024 793

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

02 May 2024 864

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța - “Drepturile constănțenilor nu au culoare politică“! (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 683

Oficial de la Biroul Electoral Central! În ce ordine vor apărea candidații la alegerile europarlamentare pe buletinul de vot

29 Apr 2024 500

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 1018

ZIUA LIVE Joacă PSD și Horia Constantinescu cu șanse reale meciul pentru Primăria Constanța?

28 Apr 2024 869

CCR a amânat decizia USR și Forța Dreptei au depus sesizare pe ordonanţa privind transporturile rutiere

24 Apr 2024 504

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Ce planuri are pentru județul Constanța? (VIDEO)

24 Apr 2024 839

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Cum dorește să câștige cursa electorală?

23 Apr 2024 793

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 626

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 627