Vezi cât încasează SC Herarconi SRL pentru vopsirea bordurilor şi a stâlpilor din Constanţa

Primăria Constanţa a atribuit lucrarea privind vopsirea stâlpilor tip „Electrica" şi „RATC" precum şi a bordurilor din municipiul Constanţa şi din Staţiunea Mamaia societăţii Herarconi SRL.

Firma a încheiat cu autoritatea locală un contract în valoarea de 73.361,34 lei fără TVA. Societatea s-a angajat să vopsească cu galben-sulf stâlpii, pe o înălţime de patru metri de la bază, iar terminaţia va fi o bandă lată de 15 centimetri, trasată cu vopsea albă. Vopsirea bordurilor se va realiza alternativ, astfel: în culori alb şi galben satin pe principalele artere rutiere din municipiul Constanţa, bulevardul Mamaia şi promenada din staţiunea Mamaia; în culori alb şi oranj în zona staţiilor de taxare din staţiunea Mamaia. Sediul societăţii Herarconi SRL se află pe strada Vârful cu Dor nr. 26. Firma i-a aparţinut lui Ion Jitaru, fost membru PSD şi bun prieten al lui Nicuşor Constantinescu, care a decedat în luna august a anului trecut. În prezent, asociată în firmă este soţia defunctului, Carmen Jitaru. SC Herarconi SRL a câştigat numeroase contracte la Consiliul Judeţean Constanţa, la Primărie, la RAEDPP şi la alte instituţii aflate „sub aripa protectoare" a social-democraţilor locali.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preotul paroh de la biserica Sf. Mina face un apel la Primăria Constanța Stălpișorii montați au blocat accesul pompierilor ce interveniseră la incendiul din această seară

04 May 2024 863

Firma este controlată de afaceristul Gheorghe Muhscină Plasty Prod SA a cumpărat de la Primăria Constanța un teren de pe strada Industrială nr.11

04 May 2024 659

Familia Terzi poate moderniza Restaurantul Colonadelor de pe strada Traian din Constanța

04 May 2024 549

Imobiliare Constanța Tesalia SRL nu poate extinde construcția de pe strada Daciei

04 May 2024 395

Primăria și Consiliul Local Cuza Vodă, mesaj de Paște

04 May 2024 238

Primăria și Consiliul Local Mihail Kogălniceanu, mesaj de Paște

04 May 2024 229

Primăria și Consiliul Local Mangalia, mesaj de Paște

04 May 2024 223

Alianța Dreapta Unită Constanța i-a retras sprijinul politic candidatului la Primăria Comunei Amzacea după postarea unui mesaj discriminator

04 May 2024 547

Primăria Mangalia, județul Constanța, scoate la vânzare un imobil într-o licitație publică

03 May 2024 504

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 605

Primăria Constanța a pierdut un proces cu Garda de Mediu! Despre ce este vorba?

03 May 2024 423

Rico SRL contestă amenda primită de la Poliția Locală Constanța

03 May 2024 506

Contestația Marcelei Stancu pentru candidatura la Primăria Limanu, respinsă de Tribunalul Constanța

03 May 2024 465

Primăria Constanța și Administrația Porturilor „duc“ Portul Tomis la Curtea Supremă, în procesul cu Tomis Marina Management!

03 May 2024 488

Teren în Faleză Nord, recâștigat de Apele Române de la Primăria Constanța! Ce au invocat judecătorii pentru a radia dreptul de proprietate al municipalității (MOTIVARE)

03 May 2024 619