Sirely, cafenea sau bodegă ? (document)

9_sirely_1.jpgDacă eşti sau ai fost student al Universităţii Ovidius şi ai avut câteva cursuri în sediul vechi, este foarte posibil să fi auzit de această cafenea sau să fi mers în ea măcar o dată.

Este pe strada Aprodul Purice nr. 4. Nu are nimic special şi de la intrare îţi lasă o impresie proastă. Este amenajată ca o bodegă de cartier. Până şi verdele acela pe care este scris numele arată odios. Să nu mai zic de lambriul acela şi de mesele şi scaunele la fel de urâte. Atunci când sunt mulţi clienţi, zici că intri într-o zonă cu ceaţă foarte densă din cauza fumului, cu toate că spaţiul este destul de mare. Poţi sta la parter sau la etaj. Vă recomand a doua variantă, pentru că acolo este mereu ceva mai liber şi mai linişte. Îmi place la această cafenea faptul că atmosfera este una frumoasă, ţinând cont că majoritatea clienţilor sunt studenţi, iar preţurile sunt mici.

sirely_2.jpg

 O cafea te costă cam patru lei, iar o bere aproximativ cinci lei. Perfect pentru o pauză relaxantă între două cursuri. Iar dacă îţi este şi puţin foame, poţi mânca unul dintre cele cinci sandvişuri pe care le au în meniu. Nu sunt mari, îţi trebuiesc cel puţin două pentru a te sătura, dar măcar sunt gustoase şi ieftine - 3,5 lei unul. Un alt mare minus al acestei cafenele este servirea. Ospătăriţa vine repede la masă, comanda îţi este adusă într-un timp scurt, dar apoi cu greu mai dai de ea. Mai ales dacă stai la etaj. Orice ai avea nevoie, trebuie să cobori la bar pentru a face comanda. Este o cafenea urâtă, cu o servirea proastă, dar aproape de facultate şi cu preţuri mici, ceea ce o face perfectă pentru studenţi.

Localul funcţionează pe societatea Sirely SRL, administrată de Aurelia Iosefina Avram.

stele_sirely.jpg

Sirely primeşte două stele şi asta doar datorită preţurilor mici. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.