Adevărul de seară A murit părintele Arsenie Papacioc, „Patriarhul oamenilor simpli“

Părintele a încetat din viaţă la vârsta de 97 de ani în jurul orei 12.00. El şi-a trăit ultimii ani din viaţă la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol. Supranumit Patriarhul Dobrogei, bătrânul părinte a fost duhovnicul Corinei Chiriac, al Mitropolitului Ardealului Bartolomeu Anania, decedat în luna februarie, al Elenei Frâncu, şefa Direcţiei de Sport Constanţa. De la începutul anului, părintele a fost de mai multe ori internat în Spitalul Judeţean Contanţa. În luna februarie, el a fost internat cu probleme urologie, apoi cardiologice. Cu toate că starea sa de sănătate a fost precară, acesta a primit până în ultimul moment credincioşi pentru a le da binecuvântarea sa. Arsenie Papacioc s-a născut la 15 august 1913, în comuna Perieţi, Ialomiţa. În anul 1949 a primit tunderea în monarhism la Mănăstirea Antim din Bucureşti. În 1980 a venit la mănăstirea din Techirghiol, unde a rămas până în ultima clipă de viaţă. La Techirghiol a locuit într-o chilie situată chiar la intrarea în mănăstire, fiind îngrijit de măicuţa Maria. În camea sa, mobilată modest, Arsenie Papacioc era înconjurat de cărţi bisericeşti şi de credincioşi. Îi primea pe fiecare în parte şi le oferea binecuvântarea sa. La începutul anului, reporterii Adevărul Constanţa au stat de vorbă cu părintele. Vorbea încet, răspundea greoi, însă puţine cuvinte erau pline de înţelepciune şi tâlc. „Sunt de aproape 40 de ani aici, la Mănăstirea din Techirghiol. La mine vin oameni din toată Europa, dar nu mai pot. Sunt însă continuu prezent. Primesc şi scrisori, dar nu mai pot să răspund la toată lumera. Sunt în picioare, dar fără picioare", spunea atunci părintele.

http://www.adevarul.ro/locale/constanta/


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța Presiuni scăzute în Năvodari, Lumina și Corbu!

05 May 2024 354

Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea Iată ce consumatori din județul Constanța rămân fără curent miercuri, 8 mai

05 May 2024 537

UPDATE. Constanța Incendiu la un apartament din Mangalia. Intervin pompierii

05 May 2024 410

Cine este noul asociat al firmei Magnum Games SRL Constanța

05 May 2024 586

Afaceri Constanța Schimbări în cadrul societății Eagle Bar SRL. Cine este noul asociat

05 May 2024 421

Fotoreportaj Constanța Faleza Cazinoului, plină de oameni în prima zi de Paște (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 May 2024 729

Muzeul de Artă Populară Constanța Învierea Domnului, pe care teologii o consideră „praznicul praznicelor”, este cea mai mare sărbătoare a creștinătății cu dată mobilă

05 May 2024 340

Spitalul Militar de Urgenţă ,,Dr. Alexandru Gafencu” Constanţa scoate la concurs două posturi vacante

05 May 2024 685

Primăria Comunei Bărăganu județul Constanța înființează un centru de colectare deșeuri prin aport voluntar (DOCUMENT)

05 May 2024 597

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Petrică Răducan, secretar general la Comuna Istria (DOCUMENTE)

05 May 2024 363

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

05 May 2024 638

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Carolinei Georgeta Tocariuc, inspector la Comuna Grădina (DOCUMENT)

05 May 2024 365

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Cadrele medicale și polițiștii, chemați în ajutor(GALERIE FOTO+VIDEO)

05 May 2024 1337

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 12 5 mai 2024 Hristos a înviat!

05 May 2024 319

Preotul paroh de la biserica Sf. Mina face un apel la Primăria Constanța Stălpișorii montați au blocat accesul pompierilor ce interveniseră la incendiul din această seară

04 May 2024 1102