Cuget Liber „Autostrada Cernavodă - Constanţa va fi gata în 2012“

Reprezentanţii companiei Colas, care se ocupă de construcţia autostrăzii pe tronsonul cel mai sensibil, şi anume Cernavodă-Medgidia, dezmint informaţiile apărute în presă, potrivit cărora firma franceză a solicitat mai mulţi bani în urma unor modificări intervenite pe proiect în 2009.

Conform declaraţiilor reprezentantului firmei de construcţii, contractul încheiat între societatea franceză şi Ministerul Transporturilor nu a fost modificat, iar firma nu va primi bani în plus, chiar dacă proiectul iniţial a fost prelungit cu un kilometru, din cauza siturilor arheologice.

„Proiectul este cu un kilometru mai lung, se va face o buclă de ocolire mai mare, dar am acceptat situaţia şi nu am cerut mai mulţi bani", afirmă unul dintre reprezentanţi.

Cei de la firma Colas spun că singurele motive pentru care s-a lucrat doar pe porţiunea de cinci kilometri au fost doar problemele de ordin tehnic, legate în principal de situaţia exproprierilor. Ei afirmă că, pe partea rămasă de 14 kilometri, lucrările au fost îngreunate de punerea în posesie tardivă a terenurilor din partea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi implicit de nesoluţionarea problemelor legate de exproprieri şi planuri parcelare, şi nicidecum nu a fost vorba de bani.

De asemenea, cei de la firma Colas speră ca, până în luna aprilie, să fie aplicată hotărârea de Guvern pentru Legea 255 privind exproprierile, lege care îi va ajuta să se apuce cât mai rapid de treabă.

„Nu am solicitat niciodată bani în plus. Nu s-a lucrat pe porţiunea de 14 kilometri, deoarece cei de la Ministerul Transporturilor şi CNADNR nu ne-au pus la dispoziţie terenurile. Au fost probleme cu exproprierile, planurile parcelare care s-au soluţionat în mare parte datorită implicării prefectului Claudiu Palaz. Toate problemele au fost de ordin tehnic şi au fost în mare măsură rezolvate. Sperăm să ne putem apuca de treabă din luna aprilie", spune un reprezentant al companiei.

Cu privire la declaraţiile ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, care afirma, în urmă cu ceva vreme, că are intenţia de a rezilia contractul cu firma franceză, constructorii afirmă că nu s-a pus niciodată problema de aşa ceva.

„Am discutat cu doamna Boagiu, nici vorbă de rezilierea contractului! Vom lucra în continuarea la construcţia autostrăzii până la finalizare", declară reprezentantul Colas.

„Autostrada va fi terminată în 2012, nu în 2014"

În plus, reprezentatul firmei implicate în construcţia tronsonului Cernavodă- Medgidia declară că „în niciun caz, finalizarea lucrărilor nu se va întinde până în 2014".

„Cu cât primim terenurile mai repede, cu atât vom termina mai repede! În niciun caz, nu e vorba de 2014, noi sperăm ca până în 2012 să terminăm, cu tot ce înseamnă o lucrare completă: autostradă circulabilă, spaţii de parcare, puncte telefonice etc.", spune reprezentantul firmei franceze.

http://www.cugetliber.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Simona Halep. Dragostea sa pentru tenis e prea mare pentru a fi înfrântă de ceva

15 May 2024 451

Școala Gimnazială nr.29 „Mihai Viteazul“ Constanța reabilitează fațada sălii de sport (DOCUMENT)

14 May 2024 492

Cumpăna, județul Constanța, gazda Olimpiada Națională a Sportului Școlar - faza Națională la Handbal gimnaziu băieți și-a desemnat câștigătorii! (FOTO)

12 May 2024 649

Ministerul Apărării repară cazarma 2749 Mangalia! Se va realiza, printre altele, o spălătorie auto tip self service și o parcare (DOCUMENT)

11 May 2024 592

Achiziții Constanța Primăria Mangalia a cumpărat dotări pentru bazinele de înot din cadrul proiectului „Înființare Bază Sportivă și reabilitare infrastructură rutieră” (DOCUMENTE)

08 May 2024 590

Comuna Castelu anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru amenajare parc și teren de sport

08 May 2024 900

Cine va ridica autovehiculele abandonate din municipiul Mangalia? (DOCUMENT)

07 May 2024 566

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 936

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1580

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 432

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 483

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1964

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 705

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1093

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1007