Jurnalul de Constanţa Cum să supravieţuim caniculei

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri o atenţionare de cod galben, anunţând că începând de joi, 14 iulie, şi până duminică, 17 iulie, vremea va fi caniculară, iar indicele de confort termic (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 unităţi. Atenţionarea vizează tot litoralul, dar şi întreaga ţară, iar meteorologii anunţă că temperatura aerului va depăşi 35 de grade Celsius.

Pentru prevenirea efectelor negative cauzate de temperaturile ridicate, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea" al judeţului Constanţa vă recomandă să respectaţi următoarele măsuri preventive: în spaţii închise (acasă şi la birou), evitaţi creşterea temperaturii având grijă să limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură; acoperiţi ferestrele expuse la soare; menţineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis; nu utilizaţi ventilatoare dacă temperatura a depăşit 32 de grade Celsius.

Scădeţi temperatura având grijă să: aerisiţi dimineaţa devreme sau seara târziu, utilizând curenţi de aer; reglaţi aerul condiţionat la 5 grade Celsius sub temperatura ambientală.

În spaţii deschise (pe stradă şi la locul de muncă) deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite. Alternaţi deplasarea cu repausul în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spaţii publice) sau fără expunere directă la soare (corturi, umbrare). Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare; consumaţi 1,5-2 litri de lichide pe zi (apă sau sucuri naturale de fructe sau ceaiuri), nu foarte reci, neaşteptând apariţia senzaţiei de sete; mâncaţi fructe şi legume sau iaurt (echivalentul unui pahar de apă), mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică.

Menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi) interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie. Evitaţi deplasările, aglomeraţiile, expunerea la soare şi efortul fizic intens desfăşurat în exterior între orele 11.00 - 18.00; evitaţi băuturile ce conţin cofeină sau zahar în cantitate mare, întrucât sunt diuretice; evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi, în special de origine animală; nu consumaţi alcool (inclusiv bere) întrucât vă deshidratează şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei. Nu lăsaţi copilul singur în maşină.

În cazul apariţiei simptomelor legate de expunerea la căldură (crampele de căldură, insolaţia, epuizarea, şocul hipertermic), încercaţi să vă odihniţi într-un spaţiu umbrit şi răcoros, consumaţi lichide (apă, sucuri de fructe, ceaiuri), scădeţi temperatura corpului (udat şi ventilat). Dacă manifestările nu dispar rapid sau se agravează, sunaţi la 112 sau îndreptaţi-vă spre cea mai apropiată unitate de primire a urgenţelor.

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică şi Serviciului de Ambulanţă Constanţa să lucreze la capacitate maximă în această perioadă cu temperaturi extreme. Prin intermediul unei adrese, demnitarul a cerut personalului din aceste structuri să ia măsuri pentru reducerea riscurilor medicale cauzate de temperaturile foarte ridicate. Astfel, serviciile de ambulanţă vor trece la alertarea echipajelor şi suplimentarea acestora acolo unde numărul solicitărilor este în creştere, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii (MS) remis joi, 14 iulie, presei.

De asemenea, DSP va trebui să colaboreze cu autorităţile locale pentru amenajarea punctelor de asistenţă a populaţiei în caz de nevoie.

www.jurnaldeconstantaonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În județul Constanța Acțiuni ale specialiștilor antidrog în stațiunile de pe litoral (Galerie FOTO)

06 May 2024 340

Cumpărare Directă Constanța ABADL a atribuit un contract societății Iridex Group Salubrizare SRL. Ce prevede acesta (DOCUMENT)

05 May 2024 471

MAI Pe litoral, jandarmii sunt prezenţi în toate staţiunile aglomerate cum sunt Mamaia şi Costineşti (VIDEO)

04 May 2024 387

CFR Infrastructură Constanța Citește cu CFR! Invitație la lectură, în Gara Constanța

03 May 2024 403

Județul Constanța Acțiuni antidrog, în stațiunile de pe Litoral, în minivacanța de 1 Mai (GALERIE FOTO)

02 May 2024 401

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 788

ANM Ploile și vijeliile se extind în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea pe litoral

01 May 2024 779

Kokkai Comimpex SRL, din Constanța, va păzi Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral!

01 May 2024 365

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1429

Polițiștii, alături de tineri la festivalurile de pe litoral

30 Apr 2024 501

FOTOREPORTAJ Cu ce priveliște sunt întâmpinați turiștii la malul mării, în Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 667

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 744

Răzvan Farmache, din nou la Constanța. Amintiri de aur în tricoul alb-albastru! „M-am bucurat foarte mult pentru Farul că a luat campionatul“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 1423

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 681

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 776