Liderul de opinie Justiţia lui Băsescu politizează şi terorizează - Arestat pe targă

Cazul lui Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, ţine de câteva zile primele pagini ale ziarelor şi emisiunile TV la ore de maximă audienţă. Aseară, după ce a aşteptat câteva ore pe holurile Tribunalului Argeş, alături de soţia sa, social-democratul a suferit un atac de cord, la scurt timp după ce judecătorul (fost procuror DNA) a decis să-l aresteze preventiv pentru 29 de zile. În fapt, nu este vorba decât de un nou caz de hărţuire politică din partea dictaturii portocalii, aşa cum s-a obişnuit şi ne-a obişnuit de la instaurarea sa. Motivul hărţuirii politice? Pedeliştii vor cu orice preţ să pună mâna pe zonele în care PSD are cele mai mari şanse să câştige alegerile locale din 2012, iar judeţul Argeş este o asemenea zonă.

Înscenare de lachei

La puţin timp după ce Tribunalul Argeş a dat sentinţa de arestare preventivă pentru 29 de zile, preşedintelui CJ Argeş i s-a făcut rău. Constantin Nicolescu a fost preluat imediat de o ambulanţă, iar cadrele medicale au încercat să-i acorde primul-ajutor la faţa locului, după care a fost transportat la Spitalul Judeţean din Piteşti şi, de aici, la Spitalul Floreasca din Capitală. Soţia lui Constantin Nicolescu a leşinat pe holul instanţei în momentul în care a aflat că soţului ei i s-a făcut rău, rămânând internată alături de fiica sa în Secţia de Terapie Intensivă a unităţii medicale din Piteşti. Constantin Nicolescu a fost reţinut, încă de miercuri, de procurorii DNA Piteşti pentru presupuse fapte de corupţie, iar ieri a fost arestat pentru 29 de zile, prin decizia magistraţilor de la Tribunalul Argeş. În fapt, lacheii prezidenţiali i-au înscenat şefului administraţiei judeţe un dosar penal. Dacă în prima fază acuzaţiile făceau referire la o sponsorizare acordată Bisericii, procurorii Băsescului au anunţat o fraudă cu fonduri Phare din anul... 2006! Concret, Nicolescu este cercetat în legătură cu obţinerea de fonduri europene pentru reabilitarea a patru şcoli pretins afectate de inundaţiile din 2005, pe baza unor documente falsificate, după cum informează DNA. Potrivit acesteia, pe 8 iunie 2006, Consiliul Judeţean Argeş a accesat un program de finanţare nerambursabilă de tip PHARE. Păi, dragi constănţeni şi stimaţi argeşeni, este ştiut şi para-cunoscut faptul că onorata Comisie Europeană, înainte să-i scape niscaiva bani printre degete, verifică documentaţia aferentă, inclusiv poziţia în care a supt la sânul mamei. Ca nu mai spunem că dosarul a fost deschis în urmă cu cinci ani, vreme în care Justiţia a trenat, aşteptând ce? Comanda cotrocenistă „engage"? Constantin Nicolescu mai este acuzat că, în cursul lunii iunie 2009, s-a folosit de autoritatea sa pentru a-l instiga pe un primar din Argeş să nu aplice cuiva o sancţiune contravenţională. Dacă Justiţia s-ar ghida după un astfel de principiu, ar însemna să aresteze întregul Parlament, luat laolaltă cu Guvernul!

Comandă politică

ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, a susţinut, cu două zile în urmă, că senatorul PDL Mircea Andrei i-a cerut telefonic să-i fie repus vărul în funcţia de vicar, altfel urmând să înceapă „un război", dar democrat-liberalul a răspuns că acuzaţiile care-i sunt aduse sunt mincinoase. „Mircea Andrei mi-a dat telefon şi nu chiar că m-a ameninţat, dar a spus că dacă nu-l punem pe vărul lui înapoi unde a fost vor fi probleme şi începe un război şi va fi care pe care", a spus Calinic, referindu-se la schimbarea din funcţia de vicar a preotului Nicolae Brânzea. ÎPS a făcut aceste afirmaţii în contextul reţinerii preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu (PSD), informaţiile furnizate de avocatul liderului social-democrat indicând o legătură cu nişte fonduri pe care CJ le-ar fi alocat Episcopiei Argeşului şi Muscelului pentru a putea fi ridicată la rang de Arhiepiscopie. Arhiepiscopul a afirmat că toată acţiunea DNA este o comandă politică la originea căreia se află senatorul PDL Mircea Andrei, cel care a anunţat, cu două săptămâni înainte (!!!), arestarea lui Nicolescu.

Plângere penală pentru... procurorul general

Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România consideră că măsura luată de procurorii anticorupţie reprezintă un abuz, o sfidare adusă principiilor statului de drept, o punere în operă a unui ordin de represiune politică, menit să abată atenţia opiniei publice de la starea dezastruoasă în care a fost adusă ţara de guvernarea PDL. UNCJR susţine că „este inadmisibil ca, la peste 20 de ani de la prăbuşirea dictaturii comuniste, ameninţările proferate la adresa unui ales al cetăţenilor să fie puse în practică de procurori cu girul preşedintelui Traian Băsescu!". Uniunea face apel către toţi magistraţii să respecte prevederile Constituţiei şi să refuze executarea oricărui ordin cu caracter politic, inclusiv arestarea ilegală a cetăţenilor români. De altfel, UNCJR „va sesiza toate instanţele româneşti şi europene şi va înainta plângeri penale în justiţie privind gravele abuzuri săvârşite la ordin de procurorul general al României, Laura Codruţa Kövesi, şi Daniel Morar, procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin hărţuirea şi arestarea aleşilor locali şi a oponenţilor politici ai actualului regim, solicitând astfel revenirea la democraţie şi legalitate.

Stat poliţienesc sau regim criminal?

Dacă până la arestarea unui ales al Opoziţiei se putea spune că Băsescu conduce un stat poliţienesc, după infarctul lui Nicolescu „trăim într-un stat cu un regim criminal". Este concluzia trasă de preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase. „Ceea ce pe mine mă miră este că oamenii încă nu au început să iasă în stradă (...) Iar dacă partidul ăsta din care fac şi eu parte nu reacţionează nici acum, înseamnă că este un partid de mămăligă", a susţinut Năstase. Liderii PSD şi PNL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au anunţat că „a venit momentul ca Opoziţia să strângă rândurile şi societatea civilă să se trezească, pentru că oricărui român neagreat de actuala Putere i se poate întâmpla acelaşi lucru". „Traian Băsescu ştie clar că nu poate să mai câştige niciodată alegeri democratice şi atunci, practic, apelează la ceea ce a mai folosit când era disperat: dosare penale, abuzuri, înscenări, aceleaşi metode, DNA. (...) La fel ca şi la Nicolae Ceauşescu, la fel ca şi la alţii care au apelat la astfel de metode, acesta este sfârşitul lui Traian Băsescu. În schimb, viaţa şi a d-lui Nicolescu, şi a multor alţi oameni este o pată pe mâinile lui Traian Băsescu", a mai acuzat Ponta. Concluzia e una singură şi cât se poate de clară: justiţia lui Băsescu politizează şi terorizează!

http://lideruldeopinie.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, a fost ținta unei tentative de asasinat!

07 May 2024 361

IGI18 străini au fost depistați în situații ilegale în minivacanță

07 May 2024 255

Două persoane din județul Constanța, rănite într-un accident în județul Tulcea! Mașina victimelor, în flăcări după impactul cu un copac (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 May 2024 1021

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Constantin Tohăneanu, secretar general al comunei Independența (DOCUMENTE)

06 May 2024 499

O firmă din Constanța, executată silit de fiscul din Tulcea. Mai multe bunuri deținute de SSS Global Systems SRL, scoase la licitație (DOCUMENT)

06 May 2024 480

Infotrafic Aglomerație pe drumurile din România – Vezi unde

06 May 2024 366

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 895

Infotrafic Cum se circulă pe autostrada A2 București-Constanța?

06 May 2024 465

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Petrică Răducan, secretar general la Comuna Istria (DOCUMENTE)

05 May 2024 460

Afaceri Constanța Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor societății Complex Savoy SA, convocată în ședință

04 May 2024 475

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Anișoarei Brașovanu secretar general UAT la Comuna Gârliciu (DOCUMENTE)

04 May 2024 438

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

04 May 2024 376

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Silviei Gheorghe secretar general UAT la Comuna Cuza Vodă (DOCUMENTE)

04 May 2024 432

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 770

Cum va fi vremea în Dobrogea în noaptea de Înviere?

03 May 2024 711