Liderul de opinie România, în vârtejul protestelor disperării -Răzmeriţa finanţiştilor

„Ne-a ajuns cuţitul la os", asta au susţinut zecile de angajaţi de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa în momentul în care au decis, ca, de altfel, toţi colegii lor din ţară, să iasă în stradă ca să-şi strige sărăcia. Membri sau nemembri ai Alianţei Bugetarilor - SEDLEX nu au găsit soluţii cu ajutorul cărora să depăşească lunile de iarnă ce vor urma. Nu au strigat „hoţii" sau „banii", aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, la Bucureşti, dar abia aşteptau să fie întrebaţi ce anume îi nemulţumeşte pentru a revărsa un potop de vorbe prin care să descrie umilinţa la care sunt supuşi. După ce li s-au tăiat salariile cu 25%, mulţi dintre ei, mai ales tineri, iau în mână câteva sute de lei, cu care nu au cum să trăiască de pe o lună pe alta. Cei care au vechime ridică din umeri neputincioşi, pentru că, după 27 de ani de muncă, au salarii de şapte sute de lei. „Cu ce să trăieşti?! Cu ce să creşti un copil care trebuie hrănit şi îmbrăcat?! Cu ce să-ţi mai plăteşti dările?! Noi nu avem voie să prestăm alte activităţi în afară de, eventual, cea didactică. Dar, pentru asta, trebuie să ai şi alt tip de cunoştinţe", s-a întrebat o angajată care a preferat să nu-şi spună numele.

Au de luat...

Vasile Marica, liderul naţional al SEDLEX, ne-a declarat că bugetarii de la Finanţe nu şi-au primit, de două luni, veniturile suplimentare. „Banii ar trebui să vină din activitatea de combatere a contrabandei şi a evaziunii fiscale. O parte o luau angajaţii de la Finanţe, o alta statul. Avem o lege a Salarizării proastă şi urmează să iasă una şi mai proastă...", a declarat Vasile Marica. Practic, procentul din care salariaţii ar fi trebuit să-şi primească suplimentele este 15%, în timp ce statul încasează diferenţa. Mult? Puţin? Suplimentul înseamnă trei salarii, adică cam 2.000 de lei, în cazul celor care au salarii de 700 de lei. În mână ar mai fi rămas cam cu 1.500 de lei, iar, pentru mulţi dintre ei, suma ar fi fost echivalentul salariului pe care l-au avut înainte de aplicarea odioasei ordonanţe prin care venitul le-a fost ciuntit cu 25%. „Nu poţi să trăieşti cu 4-5 milioane de lei (vechi - n.r.). Ne spun că avem salarii nesimţite? Nesimţiţi sunt cei care afirmă aşa ceva!", şi-a strigat disperarea unul dintre protestatari

Nu primesc sporuri

Finanţele sunt, poate, printre puţinele sectoare unde nu se acordă sporuri. Nu tu spor de fidelitate, dar nici de confidenţialitate. Funcţionarii de la Constanţa au susţinut că, în ciuda acestui fapt, ei sunt fideli instituţiei în care lucrează şi nici nu au divulgat aspecte legate de munca lor. Şi salariul de merit a devenit o amintire... Cei care aspirau la salariul de merit ar fi trebuit să obţină, două luni la rând, calificativul „foarte bine". Doar aşa s-ar fi putut înscrie la concursul pentru promovarea în funcţie. Cât despre organizarea unui astfel de concurs, angajaţii susţin că ultimul a fost prin... 2007, iar de atunci s-a „uitat" că există această posibilitate de a-i recompensa pe oamenii care sunt devotaţi instituţiei. Doar angajaţii de la trezorerii se pot numi privilegiaţi, pentru că primesc în plus la salariu zece procente pentru că stau mult în faţa calculatorului.

Cu bani de acasă

Nu au participat la protestul de la sediului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa, dar au ieşit în stradă, ca toţi ceilalţi colegi ai lor. Este vorba despre cei aproape 50 de angajaţi de la Administraţia Finanţelor Publice din municipiul Constanţa ce au protestat împreună cu cei din toată ţara, pentru că nu mai văd licărind luminiţa de la capătul tunelului. La protest nu au participat numai membrii de sindicat. Au ieşit în stradă toţi angajaţii care consideră că sunt bătaia de joc a guvernanţilor. La Administraţia Financiară, o mână de oameni trebuie să se ocupe de 16.800 de agenţi economici din municipiul Constanţa. „Munca noastră nu înseamnă doar statul la birou... Înseamnă şi arhivarea documentelor. Arhiva este tocmai în zona industrială, iar actele le ducem şi le aducem cu maşinile personale sau cu taxiul. Nu ni s-a decontat nici măcar un leu, deşi nu este vorba despre rezolvarea problemelor personale. În afară de asta, suntem prea puţini. Nu ne putem lua concediu, pentru că nu are cine să ne înlocuiască. Iar, dacă ne luăm concediu o săptămână, ne ocupăm de arhivarea documentelor", a spus una dintre angajatele participante la protest.

Amenzi pentru protestatari

Este trist că vocile participanţilor la proteste nu ajung la urechile celor care ne conduc... Mai mult chiar, protestatarilor li s-a pus pumnul în gură în momentul în care au fost ameninţaţi că vor fi amendaţi dacă nu eliberează zona din faţa Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, de la intersecţia bulevardului Mamaia cu strada I.G. Duca. La Ministerul de Finanţe, în schimb, oamenii au refuzat să mai părăsească clădirea. L-au aşteptat aproape toată ziua pe ministrul Gheorghe Ialomiţianu, plecat la şedinţa de Guvern. La întoarcere, l-au întâmpinat cu... huooo. Întors de la Constanţa, Vasile Marica a discutat cu ministrul Ialomiţianu, care a refuzat să acorde stimulentele. „Ministrul a spus că stimulentele se dau pe criteriu clientelar. Dacă ar ceda acum, ar trebui să cedeze şi în faţa altor categorii sociale. Dacă aceşti bani s-ar da, ar însemna că am putea să ne plătim datoriile. Nu cred nici în premier şi în nimeni altcineva", le-a spus Marica oamenilor care l-au ascultat cu sufletul la gură. La ora închiderii ediţiei, Vasile Marica, liderul SEDLEX, a luat măsuri ca oamenii care se află în clădirea ministerului să primească apă, mâncare şi ceai.

http://lideruldeopinie.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Constanța Carambol pe bulevardul Aurel Vlaicu! O persoană a fost rănită

14 May 2024 630

Constanța Document de urbanism pentru Mega Image din zona Trocadero

07 May 2024 717

Accident cu mai multe victime la Cora Brătianu! Prima condamnare, aproape 5 ani cu executare. Dosarul, în apel (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1358

CT Bus Liniile 5-40 și City Tour au revenit la traseul normal pe bulevardul Mamaia

27 Apr 2024 690

Știri Constanța Un șofer băut a provocat un accident rutier pe bulevardul Lăpușneanu. Trei mașini au fost avariate

20 Apr 2024 978

Știri Constanța Lucrări pe bulevardul Mamaia – restricții de trafic

15 Apr 2024 583

Scandal pe bulevardul Tomis, în Constanța. Ce spun polițiștii (FOTO+VIDEO)

11 Apr 2024 2785

Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive, urcă pe scena principală de la UNTOLD

04 Apr 2024 512

UPDATE Termoficare Constanța Anumiți consumatori, afectați de o avarie, vor putea beneficia din această seară de agent termic

20 Mar 2024 706

În atenția șoferilor Trafic restricționat pe strada Mihai Viteazu din municipiul Constanța, din cauza unor lucrări de asfaltare

20 Mar 2024 817

Anunț cu privire la întreruperea furnizării agentului termic și apei calde în municipiul Constanța. Iată unde

20 Mar 2024 568

Primăria Constanța Se lucrează la montarea băncilor și coșurilor de gunoi pe bulevardele Alexandru Lăpușneanu, 1 Decembrie 1918, 1 Mai și șoseaua Mangaliei

01 Mar 2024 571

Autobuzele liniilor 14 și 5-40 întră din nou în alveola stației Dorobanți de pe bulevardul Mamaia

19 Feb 2024 578

Atenție șoferi! Pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona Casa de Cultură Constanța se montează stâlpișori pentru delimitarea benzii pentru autobuze (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Feb 2024 7307

Elefant Online SA cere să intre în insolvență! Firma deține celebrul magazin online elefant.ro

02 Feb 2024 1253