Observator de Constanţa Solariile Consiliului Judetean ajung si la Navodari

Presedintele CJ Constanta a explicat, cu fiecare ocazie, ca sprijina amenajarea de solarii in toate localitatile judetului, in curtile celor mai gospodari locuitori, acestia urmand sa contribuie chiar si la aprovizionarea pietelor. Mai mult decat atat, principalul obiectiv al acestui proiect il constituie crearea de puncte de colectare in comune, organizarea pietei en gros, care cu timpul sa elimine intermediarii si va constribui la stabilirea unor preturi corecte, care sa multumeasca atat producatorul, dar si consumatorul. Un alt obiectiv la fel de important il reprezinta intentia autoritatilor de a reduce importurile de legume.

La Navodari, la fel ca si in celelalte localitati unde programul functioneaza deja, beneficiarii urmeaza sa fie selectati de reprezentanti ai Consiliului Local din randul celor mai gospodari oameni din comunitate. Vor primi cate un solar pentru o suprafata maxima de 120 mp, dotat cu instalatie de irigare prin picurare, plase de umbrire pentru zilele in care temperaturile depasesc limitele normale si material termoprotector pentru protejarea culturilor pe perioadele reci ale anului. In aceste conditii, potrivit presedintelui Consiliului Judetean, Nicusor Constantinescu, se pot obtine trei culturi succesive pe an.

Toti locuitorii orasului Navodari interesati de acest program trebuie sa stie ca beneficiarii vor avea asigurate atat rasadurile, cat si substantele necesare tratamentelor din timpul vegetatiei, acestea in limita bugetului alocat programului.

Amintim ca presedintele Constantinescu a propus, intr-una dintre sedintele de CJ, ca 15% din produsele recoltate sa mearga catre Consiliul Judetean, in baza unui proces verbal. Mai exact, in baza unei hotarari a CJ, aprobata cu unanimitate de voturi de alesii judeteni, recolta predata pe proces verbal va ajunge la familii nevoiase din judet si la centrele de copii.

Mai trebuie precizat ca solariile vor ramane in proprietatea CJ Constanta, care solicita administratiei conduse de primarul Nicolae Matei listele de prioritati in vederea repartizarii solariilor. Programul a fost demarat la sfarsitul anului trecut, la initiativa presedintelui CJ Constanta, Nicusor Daniel Constantinescu, si este deja implementat in mai multe localitati din judet, locuitorii apreciind ca fiind binevenit un astfel de proiect in conditiile in care pietele sunt pline de produse aduse din alte tari, care de cele mai multe ori nu corespund din punctul de vedere al calitatii.

www.observator.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vremea în Dobrogea Temperaturi plăcute și cer senin, apoi instabilitate atmosferică în zilele ce urmează

28 Apr 2024 492

Vremea în Dobrogea. Iată cum vor evolua temperaturile în următoarele două săptămâni

22 Apr 2024 518

Cum va fi vremea în Dobrogea, în următoarele două săptămâni?

15 Apr 2024 801

Prognoza meteo pentru Dobrogea. Temperaturi și condiții atmosferice pentru următoarele zile

13 Apr 2024 865

ANM Valori termice mai ridicate decât cele normale pe întreg teritoriul României, în următoarele 4 săptămâni. Iată ce temperaturi se vor înregistra în Dobrogea

07 Apr 2024 504

Cod galben la malul mării Temperaturi și condiții meteo pentru Constanța în intervalul 02-03 aprilie 2024

02 Apr 2024 793

Măsurile de prevenire în contextul avertizării meteo, discutate în ședința convocată de prefectul județului Constanța

01 Apr 2024 655

Vremea se schimbă radical. Temperaturile scad și revin ploile

31 Mar 2024 1317

Fotoreportaj Plajă aglomerată la Năvodari. Oamenii se bucură de soare și căldură la final de martie (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 1830

Schimbări de temperatură în Dobrogea. Prognoza meteo pentru zilele următoare

24 Mar 2024 716

Vremea în Dobrogea în acest final de săptămână. Temperaturi la malul mării

15 Mar 2024 833

Vremea în Dobrogea la început de săptămână. Temperaturi la malul mării

03 Mar 2024 634

Vremea în Dobrogea zilele următoare. Meteorologii anunță creșteri de temperatură

20 Feb 2024 609

Schimbări bruște de vreme. Ce ne așteaptă în prima parte a lunii martie

18 Feb 2024 3069

ISU Harghita Bilanț

13 Feb 2024 408