Telegraf Cu apa-n prag!

Drama din 2006 a cetăţenilor care locuiesc de-a lungul albiei Dunării, pe sectorul judeţului Constanţa, riscă să se repete la patru ani distanţă, în cazul în care nivelul fluviului mai creşte cu 30 de centimetri. În prezent, specialiştii Administraţiei Bazinale Dobrogea - Litoral au anunţat că nivelul Dunării este la 685 centimetri la Cernavodă, cu 35 de centimetri mai mult faţă de cota de pericol, nivelul urmând să crească până la 693 de centimetri, cotă care va fi atinsă pe 8 iulie. Numai că, în ciuda notelor optimiste ale autorităţilor care anunţă că, după 10 iulie, nivelul apei începe să scadă, cetăţenii şi autorităţile locale se tem că, în cazul unor noi viituri, nivelul Dunării va creşte mai mult, iar atunci apele vor face prăpăd. „În următoarele zile, apa va mai creşte maximum 15 centimetri, dar condiţiile se pot schimba în cazul unor noi ploi”, au spus reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), care s-au întrunit, ieri dimineaţă, la Cernavodă, pentru a lua măsuri în vederea prevenirii inundaţiilor. În cadrul şedinţei CJSU s-a dispus comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă din comunele şi oraşele riverane Dunării să urmărească evoluţia fenomenelor hidrometeorologice la nivelul localităţilor, pentru a putea interveni în timp util.

GHINDĂREŞTI. Sunt afectate peste 10 gospodării şi trei locuinţe. De departe, cele mai mari probleme le are familia Arhip, a cărei casă este înconjurată de apă. Maria Arhip, proprietara gospodăriei, s-a plâns că această nouă încercare este mult prea mult pentru ea, după ce, în numai patru ani, a suferit numeroase traume. După inundaţiile din 2006, când aproape toată gospodăria i-a fost pusă la pământ de apele Dunării, şi după ce, în 2007, şi-a pierdut soţul şi doi fraţi într-un tragic accident de circulaţie în Ungaria, Maria Arhip este încercată din nou de soartă. Inundaţiile din aceste zile i-au distrus toată grădina, iar din cauza faptului că apa a ajuns de câteva zile la temelia casei, locuinţa riscă să se prăbuşească. „Apa a pătruns inclusiv în casă şi a distrus mai multe bunuri”, a spus fiul Mariei Arhip. Din păcate, chiar şi în aceste condiţii, familia Arhip nu este dispusă să-şi părăsească locuinţa, chiar dacă aceasta riscă să se dărâme în orice clipă.

TOPALU. Au fost inundate aprox. 16 gospodării, un drum comunal, apa pătrunzând până la temelia a trei case. „Practic, partea de vest a localităţii Topalu este inundată. Cred că, până la urmă, vom evacua familiile din cele trei case. Numai că acestea nu prea vor să-şi părăsească locuinţele, pentru că, spun oamenii, temeliile locuinţelor sunt din cărămidă şi vor rezista”, a spus primarul comunei Topalu, Gheorghe Murat.

HÂRŞOVA. Pe lângă cele 1.500 de hectare de teren inundate, clădirile unor societăţi comerciale, unităţi ale armatei şi simple gospodării sunt înconjurate de ape. Pe multe dintre străzile localităţii, apa a pătruns în case, curţi şi beciuri. Disperaţi, oamenii s-au baricadat cu saci cu nisip şi pământ, doar, doar vor putea opri înaintarea apelor. „Ne rugăm la Dumnezeu ca apa să nu mai crească, dar cred că speranţele noastre sunt deşarte. Apa parcă iese din pământ”, a spus Dora Timofte, a cărei gospodărie a fost afectată de inundaţii. Probleme mari sunt înregistrate şi în oraşul Cernavodă, unde apa care se infiltrează prin digul de protecţie a inundat piaţa din centru oraşului.

Drum închis

Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) a anunţat că, din cauza creşterii nivelului Dunării, a fost închisă circulaţia autovehiculelor pe Drumul Judeţean 223, între Hanul Morilor şi Cernavodă. Autorităţile anunţă că accesul pe acest segment de drum va fi permis numai pentru urgenţe, iar cei ce doresc să meargă către localităţile Topalu, Capidava, Dunărea, Seimeni şi Seimenii Mari pot folosi drumurile comunale care leagă aceste localităţi de Stupina, Crucea, Băltăgeşti şi Siliştea. De altfel, ieri, pe DJ 223, peste 15 muncitori ai RAJDP Constanţa au încărcat peste 400 de saci cu nisip, pe care i-au aşezat de-o parte şi de alta a DJ 223, la intrarea în localitatea Dunărea, unde apa inundase deja şoseaua.

www.telegrafonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tragedie în Vinerea Mare, în proximitatea Portului Medgidia Bărbat decedat în Canalul Dunăre-Marea Neagră

03 May 2024 1016

Continuă asfaltarea drumurilor intens circulate din Portul Constanța (FOTO)

18 Apr 2024 460

Acțiune împotriva pescuitului ilegal pe Dunăre Poliția Transporturilor Navale intervine într-o operațiune în zona Hârșova - Ghinărești (FOTO)

13 Apr 2024 577

​Se asfaltează podul peste Canalul Dunăre – Marea Neagră (FOTO)

12 Apr 2024 494

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” Constanța In memoriam Șerban Papacostea, reputatul academician care a fost deținut politic la Canal

05 Apr 2024 774

Au obținut aproximativ 76 de milioane de euro Bawi Construction și Swietelsky Construct se vor ocupa de lucrările de modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanța (DOCUMENT)

30 Mar 2024 763

Cătălin Ciupercă, fost șef al AFDJ Galați, reacție după declarațiile lui Cristian Antohi, de la Tehnorex International - „Eu mi-am executat doar obligațiile de director! Am ignorat total amenințările“

29 Mar 2024 1097

Trafic îngreunat pe podul de la ieșire din Ovidiu, județul Constanța! Mai mult porumb, împrăștiat pe șosea (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1140

Canalele Dunăre - Marea Neagră și Poarta Alba - Midia Năvodari se modernizează în vederea creșterii siguranței navigației (DOCUMENT)

27 Mar 2024 718

Știri Constanța Accident rutier în apropierea canalului Dunăre-Marea Neagră! Șoferul a fugit de la fața locului

26 Mar 2024 716

ZIUA LIVE. Florin Goidea, director general al ACN Constanța „Canalul este una dintre realizările poporului român. Îmi pare rău că a fost blamat “ (VIDEO)

14 Mar 2024 1073

Descoperă autenticitatea Scrumbia de Dunăre afumată, produs cu denumire de origine protejată

13 Mar 2024 624

Brăila Au reapărut tasările la rampa de acces pe Podul peste Dunăre; pentru stabilizare vor fi foraţi 40 de stâlpi

11 Mar 2024 683

INHGA Debitul Dunării la intrarea în țară se situează sub media multianuală a lunii martie

10 Mar 2024 517

Debitul fluviului Dunărea la intrare în țară, în scădere la începutul săptămânii viitoare. Care este situația pe sectorul Vadu Oii - Tulcea

25 Feb 2024 632