Telegraf Hoţ ghinionist

Un hoţ de numai 13 ani, care le dă bătăi de cap poliţiştilor, a fost prins în flagrant în timp ce fura dintr-o locuinţă. Macsâm Cârmâzânghiul A. din Constanţa a încercat să dea lovitura miercuri după-amiază, în jurul orei 15.00, la o casă situată pe bulevardul Mamaia. El a intrat pe geam şi nu a ţinut cont de faptul că membrii familiei sunt în locuinţă. A intrat într-o cameră, de unde aduna tot ce-i cădea în mână. El a fost prins la timp de proprietari, care au auzit zgomote venind din camera răvăşită de hoţ. Ei au sunat la 112, şi în scurt timp la adresa respectivă a ajuns un echipaj de poliţie al Secţiei 1. Adolescentul a fost escortat la sediul poliţiei, unde i s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tentativă la furt calificat şi este cercetat în libertate. Macsâm Cârmâzânghiul este un vechi client al oamenilor legii, el fiind prins şi la începutul lunii lulie, la scurt timp după ce, împreună cu alţi doi prieteni au pătruns noaptea într-un imobil de unde au furat două telefoane mobile şi un portofel în care se aflau acte şi 400 de lei.

www.telegrafonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Document de urbanism pentru Mega Image din zona Trocadero

07 May 2024 533

Accident cu mai multe victime la Cora Brătianu! Prima condamnare, aproape 5 ani cu executare. Dosarul, în apel (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1097

CT Bus Liniile 5-40 și City Tour au revenit la traseul normal pe bulevardul Mamaia

27 Apr 2024 646

Știri Constanța Un șofer băut a provocat un accident rutier pe bulevardul Lăpușneanu. Trei mașini au fost avariate

20 Apr 2024 949

Știri Constanța Lucrări pe bulevardul Mamaia – restricții de trafic

15 Apr 2024 539

Scandal pe bulevardul Tomis, în Constanța. Ce spun polițiștii (FOTO+VIDEO)

11 Apr 2024 2707

Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive, urcă pe scena principală de la UNTOLD

04 Apr 2024 490

UPDATE Termoficare Constanța Anumiți consumatori, afectați de o avarie, vor putea beneficia din această seară de agent termic

20 Mar 2024 692

În atenția șoferilor Trafic restricționat pe strada Mihai Viteazu din municipiul Constanța, din cauza unor lucrări de asfaltare

20 Mar 2024 796

Anunț cu privire la întreruperea furnizării agentului termic și apei calde în municipiul Constanța. Iată unde

20 Mar 2024 560

Primăria Constanța Se lucrează la montarea băncilor și coșurilor de gunoi pe bulevardele Alexandru Lăpușneanu, 1 Decembrie 1918, 1 Mai și șoseaua Mangaliei

01 Mar 2024 565

Autobuzele liniilor 14 și 5-40 întră din nou în alveola stației Dorobanți de pe bulevardul Mamaia

19 Feb 2024 566

Atenție șoferi! Pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona Casa de Cultură Constanța se montează stâlpișori pentru delimitarea benzii pentru autobuze (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Feb 2024 7252

Elefant Online SA cere să intre în insolvență! Firma deține celebrul magazin online elefant.ro

02 Feb 2024 1238

Fotoreportaj Se lucrează în zona Dacia, în municipiul Constanța (FOTO+VIDEO)

31 Jan 2024 1093