Telegraf Prima ediţie a Memorialului “Zoran Kurtes”

Două titluri naţionale (2009 şi 2010), o calificare istorică în optimile de finală ale Ligii Campionilor şi un zâmbet inconfundabil sunt câteva dintre motivele pentru care Zoran Kurtes va rămâne veşnic în inimile constănţenilor. HCM are şi ea un loc special în sufletul familiei Kurtes prin maniera profesionistă, dar mai ales umană, prin care a ştiut să-i respecte memoria fostului ei antrenor. Titlul de cetăţean de onoare post-mortem al judeţului Constanţa, contractul achitat în totalitate pentru sezonul 2010-2011 - pe care Zoran nu l-a mai putut onora - şi bursele pentru cei doi copii au transformat HCM-ul dintr-un club important într-unul respectat de întreaga lume sportivă.

PENTRU ZORAN! De astăzi şi până duminică, la Sala Sporturilor, conducerea campioanei României la handbal masculin organizează prima ediţie a Memorialului "Zoran Kurtes", la care vor mai participa alte două echipe la care a activat fostul tehnician sârb, Jugovic Kac şi Vojvodina Novi Sad, dar şi Ştiinţa Bacău. „Îmi este greu să vorbesc din postura de organizator al acestui Memorial. Nici acum nu ne vine să credem că Zoran nu mai este printre noi. Vom organiza mereu acest turneu, aşa cum am anunţat încă de anul trecut, iar de anul viitor, acest Memorial va deveni tot mai puternic. Vom invita şi echipe din Top 10 al Ligii Campionilor. Este un turneu de suflet şi din acest motiv am insistat să participe două formaţii din Serbia unde a mai activat Zoran. Invitasem la acest turneu şi pe Pick Szeged, dar erau angrenaţi în altă acţiune. Ne dorim ca suporterii să vină în număr cât mai mare. Vreau să cred că HCM este cel mai iubit club din Constanţa", a declarat directorul executiv al HCM, Nurhan Ali. Antrenorul secund Eden Hairi a trăit alături de Zoran multe momente speciale, fostul tehnician sârb fiindu-i, înainte de toate, un foarte bun prieten. „Colaborarea noastră nu a început foarte bine, dar după ce fiecare am stabilit ce ne dorim de la celălalt, Zoran mi-a devenit un foarte bun prieten şi apoi coleg. Acest turneu ne poate aduce amintiri plăcute, pentru că cele mai frumoase momente au fost alături de el", a precizat Hairi. „Cine l-a cunoscut pe Zoran ştie ce fel de om era, cum trăia fiecare moment. Este foarte emoţionant pentru noi toţi când intrăm în Sala Sporturilor şi îi vedem poza. Ne trezeşte multe amintiri", spune şi Adzic, completat de Csepreghi, pentru care Zoran a fost ca un al doilea tată: „Vrem să jucăm cât mai bine în cinstea lui şi să arătăm că alături de el am obţinut cele mai frumoase performanţe". Dacă va fi de acord, înaintea fiecărei partide lovitura de începere va fi dată de Aleksander, fiul cel mare al lui Zoran Kurtes. La meciuri vor fi prezenţi şi soţia lui Zoran, Desa, dar şi fiul cel mic, Vladimir. Organizatorii vor acorda la sfârşitul turneului premii speciale, pentru cel mai bun portar, cel mai tehnic jucător şi golgeterul competiţiei. Intrarea este liberă

www.telegrafonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 636

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1220

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 351

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 362

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1760

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 655

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1001

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 957

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 632

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 804

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 674

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 920

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1543

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 801

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 552