A fost majorat nivelul maxim de venituri pentru ajutorul pentru încălzire

  • Nivelul maxim de venituri a fost majorat la 800 de lei pentru persoanele care au nevoie de ajutor pentru încălzire
  • Plafonul maxim al veniturilor până la care se acorda până acum acest beneficiu social era de 750 lei

Nivelul maxim de venituri până la care persoanele vulnerabile primesc ajutor pentru încălzirea locuinței a fost majorat la 800 de lei.

Guvernul a majorat la 800 de lei nivelul de venituri până la care gospodăriile au dreptul la ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică, gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni, combustibili petrolieri.

Plafonul maxim al veniturilor până la care se acorda până acum acest beneficiu social era de 750 lei în cazul persoanelor care se își încălzesc locuințele cu gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri și puțin peste 786 lei/persoană în cazul familiilor care folosesc energie termică în sistem centralizat.

În contextul în care, de la data de 1 septembrie 2020, indemnizația socială pentru persoanele vârstnice a crescut cu 14%, de la 704 la 800 de lei, măsura era necesară pentru ca acestea să poată beneficia în continuare de protecție socială din partea statului pentru perioada sezonului rece noiembrie 2020 - martie 2021.

Pentru persoanele singure care utilizează energia termică în sistem centralizat, plafonul maxim stabilit prin OUG nr.70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, cu modificările și completările ulterioare, este de 1.082 lei și rămâne neschimbat.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se bazează pe testarea mijloacelor și se iau în considerare atât veniturile persoanei singure/familiei, după caz, cât și bunurile deținute de acestea, până la un prag maxim al veniturilor/persoană.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Martie, o lună a extremelor. ANM avertizează că suntem în pragul unui cod roșu, din cauza încălzirii globale

22 Mar 2024 559

Lucrări Termoficare Constanța pe strada Mircea cel Bătrân! A fost întreruptă furnizarea căldurii și apei calde

05 Mar 2024 488

Acord de peste 1,5 milioane de lei între Sucursala CF Constanța și Viosil Instalconstruct SRL. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

25 Feb 2024 753

Lucrări Termoficare Constanța pe Aleea Corbului! Se oprește furnizarea agentului termic

20 Feb 2024 768

Termoficare Constanța. Iată punctele termice care nu furnizează căldură și apă caldă

20 Feb 2024 810

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

19 Feb 2024 636

Termoficare Constanța Apa caldă și încălzirea, sistate temporar pentru anumiți consumatori din municipiu

17 Jan 2024 1226

Iohannis a promulgat legea Cum va fi acordat sprijinul pentru încălzire pentru persoanele vulnerabile

29 Dec 2023 862

Termenul de montare a repartitoarelor de căldură, prelungit. Iată până când

19 Dec 2023 871

Termoficare Constanța Apa caldă și încălzirea sistate temporar, în anumite zone ale Constanței. Ce consumatori sunt afectați

13 Dec 2023 714

Termoficare Constanța Atenție, se oprește apa caldă și încălzirea pentru anumiți consumatori ai Constanței

13 Dec 2023 1102

Termoficare Constanța. Ce consumatori din Constanța au rămas fără apă caldă și căldură

07 Dec 2023 1114

Termoficare Constanța. Zonele care nu vor avea apă caldă și căldură începând de marți dimineața

04 Dec 2023 5322

Termoficare Constanța Se reia furnizarea apei calde și încălzirii la consumatorii afectați. Iată de când

23 Nov 2023 1094

Lucrări Termoficare Constanța! Mai multe puncte termice din zona străzii Soveja, fără apă caldă și căldură

23 Nov 2023 1611