Social

Al cui este gunoiul? Complexul Phoenicia Holiday Resort, reclamat de constănţeni (video)

Pe adresa cotidianului ZIUA de Constanţa a venit o reclamaţie a unui cititor prin care ne semnalează o problemă legate de gunoaie.

„Vă semnalez pe această cale, ataşându-vă şi un filmuleţ făcut cu telefonul mobil, că în zona în care locuiesc - Popas III Mamaia, Năvodari, patronii celebrului complex Phoenicia Holiday Resort au creat o mare groapă de gunoi pe un teren care probabil că le aparţine, însă, care este deschis şi tot gunoiul este împrăştiat de vânt prin toată zona. Acolo depozitează atât resturi de la o construcţie ce o ridică în zonă, precum şi resturi menajere de la un restaurant pe care-l au în apropiere. Practic, toată zona respectivă, inclusiv o aleea publică pe care obişnuim să ne plimbăm, este plină de gunoaiele respective. Am sesizat acest aspect Gărzii de Mediu Constanţa, încă din luna februarie, însă nu am primit nici măcar un răspuns dacă-i de competenţa lor sau nu”, ne-a semnalat cititorul. La rândul său, patronul Complexului Phoenicia Holiday Resort, Mohammad Murad, a negat că aceste gunoaie ar proveni de la complexul său. „Dacă aş avea gunoaie aş fi fericit. Înseamnă că produc ceva. Nu ştiu ce e cu reclamaţia aia, dar gunoaiele nu sunt ale noastre”, a replicat Mohammad Murad.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitaţie cu bani mulţi în joc pentru rezolvarea problemei Primăria recunoaşte - coşuri de gunoi insuficiente în municipiul Constanţa şi mobilier stradal deteriorat!

23 Apr 2018 1042

Incendiu la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța. Intervin pompierii

13 Apr 2018 774

Ce buget pune la bătaie Consiliul Judeţean Constanţa pentru igienizarea unui teren?

11 Apr 2018 336

Trei persoane care au aruncat gunoi menajer pe domeniul public, amendate de poliţiştii locali dn Constanţa

06 Apr 2018 608

Coșurile de gunoi din Constanța, smulse pentru fier vechi (galerie foto)

13 Mar 2018 693

Acțiuni de ecologizare la Constanța. Ce au găsit polițiștii locali şi Polaris în două zone din municipiul Constanța (galerie foto)

13 Mar 2018 561

Primăria Constanţa continuă acţiunea de deszăpezire în municipiu (galerie foto)

05 Mar 2018 589

Revista presei locale

02 Mar 2018 468

Tariful de salubrizare plătit de firmele din Constanţa, majorat. Ce spune SC Tracon SRL, care administrează groapa de gunoi de la Ovidiu (document)

21 Feb 2018 1170

ct.100.ro Taxa pentru depozitarea gunoiului va fi majorată pentru agenții economici

19 Feb 2018 555

UPDATE2 Poliţia locală s-a sesizat în urma materialului. Constanţa, 2018, strada Dezrobirii! Un sugar şi doi minori, crescuţi de părinţi sub cerul liber (galerie foto)

18 Feb 2018 4532

Constanța. Zona Faleză Sud, ecologizată de polițiștii locali și angajații Polaris

16 Feb 2018 466

În exclusivitate Lucrările la noul magazin Lidl din zona ICIL Constanţa, demarate săptămâna viitoare (galerie foto+video)

09 Feb 2018 4045

Imagini dezolante în centrul Constanţei Fosta fabrică de pâine Dobrogea, transformată în groapă de gunoi (galerie foto+video)

06 Feb 2018 3897

SUA. Un tren care transporta congresmani republicani a lovit o maşină de gunoi. Mai multe persoane rănite

31 Jan 2018 471

Revista presei locale

09 Jan 2018 750

Constanța. S-a dat alarma la pompieri. Au intervenit de urgență. Ce au găsit într-un apartament

01 Jan 2018 2884

A început montarea noilor coșuri de gunoi din Constanța. Iată cum arată! (galerie foto)

01 Dec 2017 2521

Consultare. CJC caută soluţii de monitorizare a depozitelor de deşeuri neconfome

30 Nov 2017 458

Maidanezi ucişi barbar şi aruncaţi la ghenă. Vinovatul este căutat de poliţişti

29 Nov 2017 585

Incendiu violent la Tulcea. Trei autoturisme parcate lângă o ghenă de gunoi au fost distruse de flăcări (galerie foto)

21 Nov 2017 3250

Editorial De ce tratament ar avea nevoie unii constănţeni pentru a se vindeca de „comoditate“? Străzile au fost transformate în coş de gunoi şi toaletă pentru animale de companie

13 Nov 2017 1102

Cum arată pe timp de noapte piesele de mobilier urban de pe bulevardul Tomis din Constanţa. Reuşesc să atragă privirile trecătorilor

08 Nov 2017 3098

Proiect-pilot pentru curăţenia oraşului Techirghiol (galerie foto)

06 Nov 2017 1042

Incendiu în localitatea Pietreni. Intervine detaşamentul Medgidia

31 Oct 2017 1116

Situație incredibilă la Constanța. De 16 ani aduna gunoaie în apartament. Priviți ce scot angajații de la firma de salubritate (galerie foto+video)

09 Oct 2017 12409

A început montarea noului mobilier urban pe bulevardul Tomis din Constanţa. Iată cum arată! (galerie foto)

02 Oct 2017 3408

Postarea lui Godină care a stârnit Internetul Container de gunoi, transformat în proţap

21 Sep 2017 1750

​Fotoreportaj Ruină sportivă. Terenurile bazei „Triunghi“ din Constanţa au fost înghiţite de bălării

31 Aug 2017 2321

Faleza de la Cazinoul din Constanța, confundată cu un coș de gunoi. Resturi de ambalaje aruncate la întâmplare (fotoreportaj + video)

28 Aug 2017 1908

Schimbare de administrator într-una dintre firmele controlate de Jean Paul Tucan

10 Aug 2017 1201

Incendiu la groapa de gunoi de la Ceamurlia de Jos, județul Tulcea. Intervin pompierii de la Babadag (galerie foto)

31 Jul 2017 490

Ţigarete de contrabandă, ascunse în tomberoanele unei nave sub pavilion Norvegia (video)

20 Jul 2017 1194

Pericol în parcul Tăbăcărie Malurile lacului s-au prăbuşit, iar autorităţile se fac că plouă (galerie foto+video)

29 May 2017 8297

Incendiu în municipiul Constanța pe bulevardul Ferdinand. Ce arde și de ce este pericol

05 Apr 2017 4233

UPDATE 2. Şoferul se albise la faţă Accident urmat de un incendiu, la Poarta Albă! Trei persoane rănite, una a rămas încarcerată (galerie foto+video)

28 Mar 2017 8531

Revista presei locale

22 Mar 2017 932

Prefectul spune că „România e acţionată în justiţie din cauza a două gropi de gunoi din judeţul Constanţa” (galerie foto)

27 Feb 2017 933

Foc la groapa de gunoi. Pompierii au intervenit pentru lichidarea incendiului

17 Feb 2017 816

Accident la ieşirea din Constanţa, lângă Dedeman

26 Jan 2017 2891

Mâine se strânge gunoiul menajer și de pe cele 20 de platforme din Tomis Nord

15 Jan 2017 2028

UPDATE 10. Mormane de gunoaie ies de sub zăpadă Ce spun reprezentanții instituțiilor care se ocupă de curățarea municipiului Constanța

14 Jan 2017 4217

Două incendii în Medgidia. Aproape simultane. O femeie arsă de vie în apartament. Poliția a demarat o anchetă

13 Jan 2017 4017

UPDATE. Constanța. Noapte fierbinte la pompieri. Semne rele anul 2017 are. Nenorociri peste nenorociri

01 Jan 2017 15568

Agrointel.ro De la 1 ianuarie 2017, în România intră în vigoare o nouă taxă. Amenzi uriaşe!

29 Dec 2016 3575

Semnalul de alarmă al lui Andrei Szemerjai „La Badea Cârţan e o bombă ecologică, la Triunghi - lada de gunoi a cartierului”

19 Dec 2016 14567

Ce buget şi cheltuieli pentru colectarea şi reciclarea deşeurilor a estimat CJC (document)

05 Dec 2016 3832

Alertă. Incendiu puternic. Flăcări de câțiva metri pătrați. Un cartier rezidențial este afectat

03 Dec 2016 2394

Constănţeni, ce model de coş de gunoi preferaţi? (galerie foto)

01 Dec 2016 1170

Au început lucrările de reparaţii la Palatul Administrativ (galerie foto)

29 Nov 2016 787