Amenzi de peste 160 de milioane pentru munca la negru

Haos in constructii

SC "Prichindel" SRL a fost amendata cu 90 de milioane de lei pentru ca nu a permis inspectorilor de munca sa efectueze controlul * 13 persoane au fost gasite muncind la negru * Alte abateri au vizat relatiile de munca si securitatea si sanatatea in munca * Parcurile de distractii din Constanta, Mangalia si Eforie au fost verificate de inspectorii de munca * Au fost dispuse masuri cu termene stricte de intrare in legalitate

Inspectorii de munca din cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca Constanta au continuat si pe parcursul saptamanii trecute actiunile de control ce au ca scop depistarea si sanctionarea angajatorilor care utilizeaza forta de munca la negru si care incalca prevederile legislatiei muncii. De asemenea, in perioada 24-29 mai s-a desfasurat campania nationala privind identificarea cazurilor de munca fara forme legale in domeniul constructiilor, precum si respectarea prevederilor legale referitoare la securitatea si sanatatea in munca in activitatea din acest domeniu. Principalele obiective urmarite in aceasta campanie sunt identificarea angajatorilor care folosesc personal fara forme legale de angajare si luarea masurilor care se impun pentru respectarea de catre angajatorii din domeniul constructiilor a prevederilor legale in ceea ce priveste relatiile de munca, conditiile de munca si securitatea si sanatatea in munca. De asemenea, se mai doreste cresterea gradului de constientizare a angajatorilor si a angajatilor in ceea ce priveste necesitatea respectarii prevederilor legale in domeniul sanatatii si securitatii in munca. Astfel, Inspectia Muncii a declansat aceasta campanie care sa conduca la diminuarea consecintelor juridice, sociale si economice ce decurg din nerespectarea prevederilor legale. Pentru aceasta campanie, la nivelul ITM au fost constituite 12 echipe formate din inspectori de la compartimentele relatii de munca si securitate si sanatate in munca, fiind controlati 122 de agenti economici din domeniile constructii civile, industriale si agricole de pe raza judetului, care aveau in total circa 8.600 de salariati. In domeniul relatiilor de munca au fost verificati 44 de angajatori, 18 dintre acestia fiind sanctionati cu avertisment. Principalele deficiente constatate au vizat neplata orelor suplimentare, nedepunerea la ITM a actelor ce atesta plata lunara a contributiilor catre bugetul de stat, lipsa unei evidente a orelor de munca prestate de fiecare salariat, lipsa regulamentului intern si a fisei postului pentru fiecare functie si meserie si neoperarea registrului general de evidenta a salariatilor. Pentru remedierea acestor deficiente au fost dispuse 99 de masuri, iar noua agenti economici au fost sanctionati contraventional, valoarea totala a amenzilor fiind de 124 de milioane de lei.

Munca la negru

In urma controalelor au fost depistate 13 persoane care munceau la negru. Printre societatile sanctionate se numara "Foratino Cons" SRL si "Om Bogat Om Sarac" SRL, cu cate 30 de milioane de lei pentru nedepunerea la ITM a dovezilor de plata a salariilor insotite de actele care atesta plata contributiilor la bugetul de stat. Patru societati comerciale au fost sanctionate de ITM pentru utilizarea muncii la negru. Este vorba de firmele "Eurocon 2000" SRL, care avea cinci persoane, amenda primita fiind de 30 de milioane de lei, "Pro Spes Comp" SRL, care avea doua persoane si a fost sanctionata cu 20 de milioane de lei, "Elcomex IEA" SA, tot doua persoane si amenda de 30 de milioane de lei, "Juncher`s Metal", care folosea la negru doua persoane, motiv pentru care a fost sanctionata cu amenda de 20 de milioane de lei, "R.M. Rorom" SA a fost amendata tot pentru munca la negru cu 20 de milioane de lei, iar pentru aceeasi abatere "Impact" SRL a primit amenda de 40 de milioane de lei. Pe parcursul controalelor, inspectorii de munca au avut parte si de surprize. Astfel, societatea "Prichindel" SRL a fost amendata cu 90 de milioane de lei pentru ca nu a permis inspectorilor sa isi exercite controlul. In domeniul securitatii si sanatatii in munca, in perioada 24-28 mai au fost controlati 122 de agenti economici. Au fost descoperite numeroase deficiente, motiv pentru care au fost dispuse peste 350 de masuri pentru remedierea neregulilor precum: instruirea necorespunzatoare a personalului, fise de protectia muncii fara aviz, neintocmirea planului anual de masuri, neefectuarea masuratorilor la prizele de pamant si neefectuarea supravegherii medicale a salariatilor. Printre agentii economici sanctionati se numara "Pro Spes Com" SRL, "Eurocom" SRL, "Briza Marii" SRL, "Standard Constructii Instalatii" SRL, "Ronos" SRL, "Montacentis" SRL, "Procons Prest" SRL, "Euroambient 2003" SRL, "GSN Profesional Construct" SRL si "ABC Val" SRL. Au mai fost verificate si societatile care practica servicii de distractie si agrement din Constanta, Mangalia si Eforie. Acestea inca nu au inceput sa functioneze, fiind dispuse masuri cu termen scadent pentru intrarea in legalitate din punctul de vedere al protectiei muncii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua - ziua 9 .17 aprilie 2024. Ne aflăm în plin val de lună în creștere

17 Apr 2024 450

ONRC Județul Constanța, în topul celor mai mari creşteri ale numărului de suspendări de firme înregistrate în primele două luni din 2024

14 Apr 2024 2667

Care sunt tendințele sezonului estival 2024

13 Apr 2024 465

Chiriile cresc de la un an la altul. Care sunt prețurile la început de an 2024, în municipiul Constanța?

02 Apr 2024 1600

Vești bune de la Ministerul Muncii! Mai multe indemnizații, majorate de la 1 martie 2024

05 Mar 2024 2945

O fermă de creștere și abatorizare prepelițe, deținută de Ferma Buna SRL din Constanța, scoasă la licitație. Bunul a fost evaluat la peste 5 miloane de lei (DOCUMENT)

01 Mar 2024 840

#ConstantaEsteBine Valul doi de energie – partea a doua – ziua 7. Următoarele șapte zile cu luna în creștere sunt foarte intense

16 Feb 2024 689

Clasamentul celor mai căutate staţiuni la acest moment arată că Mamaia şi Eforie Nord îşi dispută prima poziţie

06 Feb 2024 667

Licitații Constanța Primăria Medgidia, modificări la contractul cu Bau Stark SRL pentru lucrările de la Spitalul Municipal Medgidia (DOCUMENT)

02 Feb 2024 1559

Debitul Dunării va fi în creştere, săptămâna viitoare! Anunțul hidrologilor

28 Jan 2024 722

Ministrul Învățământului „Între iunie 2023-iunie 2024 avem o creştere a salariilor de peste 50% în medie, în învăţământ“

15 Jan 2024 873

Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 1,2%, în primele 9 luni din 2023. Situația transportului maritim

13 Jan 2024 673

Modă Pentru 2024. Culori vii, materiale inovatoare și stiluri neașteptate

07 Jan 2024 1437

Premierul României, Marcel Ciolacu, anunţă o creştere economică de 3,4% pentru 2024; peste 7% din PIB, pentru investiţii (VIDEO)

04 Jan 2024 659

Sondaj de opinie Ce obiective personale îți propui să atingi în noul an?

31 Dec 2023 1022