Angajaţii OIL Terminal, nemulţumiţi de disciplina impusă de conducere?

cap_2.jpg„Angajaţilor nu le convine disciplina pe care am impus-o în ultimii doi ani şi jumătate. Am montat camere de supraveghere video şi li se verifică alcoolemia, ceea ce nu le convine"

Un grup de angajaţi ai OIL Terminal a pichetat ieri sediul Ministerului Economiei, cerând demisia directorului companiei, Silviu Wagner, pe motiv de scădere a producţiei. Din spusele şefului OIL Terminal, în urmă cu trei săptămâni, sindicaliştii au solicitat Corpului de Control al ministerului să efectueze o verificare la societate. Controlul a durat o săptămână şi nu a avut vreun rezultat incriminator, aşa cum lăsau să se înţeleagă sindicaliştii.

Oil_Terminal_sediu.jpg

„Angajaţilor nu le convine disciplina pe care am impus-o în ultimii doi ani şi jumătate. Am montat camere de supraveghere video şi li se verifică alcoolemia, ceea ce nu le convine. Chiar azi (n.r. ieri) am desfăcut un contract de muncă al unui salariat pe care l-am depistat cu o alcoolemie de 0,66%. Sunt măsuri dure, dar necesare", a precizat Wagner. Directorul a mai precizat că, potrivit Contractului Colectiv de Muncă, angajaţii societăţii pe care o conduce pot consuma alcool până ajung la o alcoolemie de 0,50%.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare a 10.000.000 acțiuni

25 Apr 2024 580

Firme Constanța Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024 al Oil Terminal SA a fost aprobat

04 Apr 2024 762

Dezvoltarea urbană durabilă O abordare complexă care face parte din ADN-ul IULIUS, dezvoltatorul de la Iași care vine la malul mării

02 Apr 2024 1069

OIL Terminal SA investește în Portul Constanța. Compania va construi un rezervor în vecinătatea Danei 67

29 Mar 2024 591

Acţionarii Oil Terminal SA vor stabili valoarea dividendului brut. Adunarea Generală Ordinară, convocată în luna aprilie

28 Mar 2024 607

OIL TERMINAL, mesaj de 8 Martie

08 Mar 2024 435

OIL Terminal SA desființează mai multe imobile de pe strada Caraiman din Constanța

07 Mar 2024 912

Firme Constanța Schimbări în Agigea Oil Terminal SRL, al cărei asociat unic e o firmă cu sediul la Dubai

01 Mar 2024 763

OIL Terminal SA Constanța va moderniza un rezervor și instalația de încărcare păcură în cisterne

01 Mar 2024 586

Acționarii OIL Terminal SA decid demararea negocierilor cu Euronova Energies pentru construcţia unui terminal de bitum

28 Feb 2024 720

Compania va dezmembra un teren de pe strada Caraiman Primăria Constanța, certificat de urbanism pentru OIL Terminal SA

25 Feb 2024 845

Oil Terminal SA Constanța caută firmă pentru demolarea rezervoarelor din parc Medeea

13 Feb 2024 782

Averea și interesele Marietei Stași, membru supleant în CA al Spitalului Județean Constanța (DOCUMENTE)

12 Feb 2024 750

OIL Terminal SA va desființa două rezervoare de pe strada Caraiman din Constanța

11 Feb 2024 946

Acționarii Oil Terminal SA Constanța, convocați în adunare generală. Ce se află pe ordinea de zi?

27 Jan 2024 921