BNS si CNSLR - Fratia vor fuziona in septembrie

Unirea inseamna putere

Vasile Otelea, presedintele organizatiei judetene Constanta a BNS, este de parere ca aceasta actiune se va referi, in principal, la statutul organizatiilor si, mai ales, la structura acestora

Dupa ce, in urma cu doua zile, Dumitru Costin, liderul confederatiei nationale BNS, a anuntat ca negocierile se apropie de final, se pare ca fuziunea dintre cele doua mari confederatii sindicale, BNS si CNSLR Fratia, a devenit iminenta. Cel mai probabil aceasta va avea loc in luna septembrie, in urma finalizarii negocierilor purtate de echipele mandatate in acest sens de catre Consiliile Nationale. Prin urmare, incepand cu aceasta data se pare ca vom putea vorbi, in sfarsit, de una din cele mai puternice confederatii existente in Romania si, de ce nu, in Europa. Se va pune capat, astfel, miscarii sindicale oarecum "faramitate" care se poate spune ca exista la ora actuala in Romania si pe care Guvernul o foloseste, ca sa spunem asa, oarecum cu brio. Odata reunite, sutele de organizatii ce vor alcatui noul bloc sindical vor avea un cuvant serios de spus atat pe plan local, cat si la Bucuresti, putand influenta hotararile Guvernului. Cele mai insemnate dintre acestea se vor referi, bineinteles, la salariul minim pe economie si drepturile salariatilor, cele doua mari "ofuri" ale acestora din urma. "Iutirea", ca sa spunem asa, a negocierilor privind fuziunea este determinata, primordial, de apropierea cu pasi mari a anului 2007, cand Romania se presupune ca va intra in Uniunea Europeana. Moment in care tara noastra va fi prinsa pe picior gresit in privinta taxelor si impozitelor, care sunt uriase, a pretului carburantilor, care concureaza deja cu cele europene si a preturilor in general, care cresc infinit mai vertiginos decat salariul minim pe economie.

Alianta de ochii lumii

Reamintim ca CNSLR a fost singura confederatie care, la inceputul anului, a raspuns intentiei BNS referitoare la o eventuala fuziune. Desi liderii celor doua confederatii se pare ca, in principiu, ar fi de accord cu unificarea, dificultatile vin oarecum din partea liderilor sindicatelor componente, avand in vedere ca unele dintre acestea au "migrat" din BNS in CNSLR si invers, motiv pentru care cei care au plecat, de exemplu, din CNSLR, nu vor fi de accord sa revina sub tutela de sub care abia au fugit. Pe de alta parte, insa, intre cele doua mari organizatii sindicale au existat diferente in ceea ce priveste miscarile de protest, unde BNS s-a aliniat cu Cartel Alfa, iar CNSLR a adoptat o alta pozitie. Divergente au existat si in privinta salariului minim pe economie, unde BNS a cerut 3,250 milioane de lei, iar CNSLR a semnat pentru 2,850 milioane, urmand ca acesta sa creasca. In ipoteza in care, insa, cele confederatiile in cauza vor fuziona, dincolo de faptul ca vor trebui sa adopte un punct de vedere unitar, vor apare si o serie de modificari in ceea ce priveste cele doua blocuri sindicale. Vasile Otelea, presedintele organizatiei judetene Constanta a BNS, este de parere ca acestea se vor referi, in principal, la statutul organizatiilor, pentru moment diferit si, mai ales, la structura acestora. Dincolo de modificarile care vor interveni, un lucru este cert. Reunite, cele doua confederatii vor avea un cuvant de spus in ceea ce priveste protectia drepturilor salariatilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Conducerea Curții de Apel Constanța și a Tribunalului, în atenția Consiliului Superior al Magistraturii

14 Jun 2024 406

Știri justiție Constanța Andreea Octavia Panait și Teodora Boicescu rămân președinți în Tribunalul, respectiv Judecătoria Constanța, a decis CSM

14 Jun 2024 357

Oficial de la BEJ Constanța! Florin Mitroi este președintele CJ Constanța. Câte voturi au obținut ceilalți contracandidați?

13 Jun 2024 881

Câte secții de votare din județul Constanța au finalizat procedurile legate de procesul de vot

10 Jun 2024 798

#Alegerilocale2024 Rezultate parțiale CJC. Florin Mitroi, noul președinte al Consiliului Județean Constanța

10 Jun 2024 6978

Alegeri locale 2024 Președintele BEJ Constanța, Iulia Opariuc Dan despre procesul electoral din județul Constanța (VIDE)

09 Jun 2024 1649

Alegeri locale Constanța Președintele unei secții de votare din Hârșova a plecat acasă cu ștampila de control! Ce spune IPJ Constanța?

09 Jun 2024 687

Eleni Cristina Marcu, fost vicepreședinte al Curții de Apel Constanța, desemnată membru în Comisia de evaluare a activității judecătorilor de la Curtea Supremă

07 Jun 2024 610

Afaceristul George Secărea, acțiune extraordinară la Curtea de Apel Constanța pentru „salvarea“ PUZ-ului terenurilor din strada Belvedere

05 Jun 2024 514

Alegeri locale 2024 Cine sunt reprezentanții partidelor politice în Biroul Electoral Județean Constanța (DOCUMENTE)

04 Jun 2024 1068

George Secărea, cu PUZ-ul anulat definitiv pentru terenurile din strada Belvedere, din Constanța! Curtea de Apel explică de ce (MOTIVARE)

02 Jun 2024 847