Cantina Liceului Sanitar, modernizata cu o investitie de 500.000 euro

cantina.jpgÎn 2007, SC Arimex Comexim 2000 SRL Bucureşti a câştigat licitaţia pentru serviciul de catering şi distribuţie alimente, organizată de fostul spital municipal

La doi ani de atunci, reprezentantul societăţii a dorit să se extindă şi să colaboreze cu mai mulţi clienţi. Datorită profesionalismului şi serviciilor de calitate recunoscute de pacienţii Spitalului de Boli Infecţioase sau de persoanele care au fost internate vreodată în secţiile exterioare ale Spitalului Clinic Judeţean, ofertele clienţilor nu au întârziat să apară. Aşadar, reprezentanţii firmei au dorit să se extindă şi să colaboreze cu mai multe instituţii sau unităţi de învăţământ, nu numai cu spitalele. Iar în urmă cu o săptămână, managerul firmei Arimex Comexim 2000 a găsit un spaţiu care-i va permite să-şi dezvolte afacerea. Este vorba despre cantina Liceului Sanitar, în care se vor investi circa 500.000 euro pentru reabilitarea de la zero. Unitatea nu mai avea aviz de funcţionare de patru ani şi exista riscul prăbuşirii, însă chiar şi aşa, elevii nu erau împiedicaţi să ia masa în condiţii mizere, existând în permanenţă riscul producerii unei tragedii. La iniţiativa reprezentantului firmei de catering, angajaţii Institutului de Proiectări din Constanţa s-au deplasat la faţa locului şi au dispus începerea de urgenţă a lucrărilor pentru punerea în siguranţă a clădirii. Cantina, care va deservi elevii din internatul Liceului Sanitar, dar va colabora şi cu alţi clienţi, va fi una la standarde europene, unde persoanele din bucătărie vor fi monitorizare video, iar cei care vor dori vor putea urmări on line activitatea lor pentru a fi evitate orice fel de suspiciuni. SC Arimex Comexim 2000 va reabilita de la zero unitatea, aşa cum s-a întâmplat în 2007 şi cu cantina din Spitalul de Boli Infecţioase. În noul proiect, va investi circa 500.000 euro, cantina putând fi dată în folosinţă în maxim două luni. „Era un dezastru aici. Nu mai fusese schimbat ceva din 1970. Uşi căzute, camere frigorifice ruginite, robotul electric nu funcţiona, personal încadrat nu aveam... Acum, cu noua cantină, va fi ceva nou", a declarat Vasile Lascarache, administrator al Liceului Sanitar şi, implicit, al cantinei.

Reprezentanţii SC Arimex Comexim 2000 SRL consideră că-şi vor recupera investiţia mizând pe profesionalismul care-i caracterizează. În prezent, colaborează doar cu Spitalul Judeţean şi cel de Boli Infecţioase, dar este pe punctul de a încheia un contract cu o grădiniţă din Valu lui Traian, pentru servicii de catering. De asemenea, există şi o ofertă din partea Spitalului Universitar. Preţurile pentru realizarea serviciilor de catering sunt realmente mici, şi variază de la 5 la 10 lei pe meniu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Crimă șocantă în Săptămâna Mare, în județul Bihor O femeie şi-a înjunghiat fiul apoi a sunat la 112 să spună că acesta s-a sinucis

01 May 2024 491

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1449

Detalii exclusive din dosar! Caz șocant în Constanța! Bărbat incendiat cu alcool medicinal – „Îmi pare extrem de rău pentru ceea ce s-a întâmplat“ (DOCUMENT)

21 Apr 2024 1078

IPJ Constanța Un tânăr s-a ales cu dosar penal pentru evadare. Ce s-a întâmplat

20 Apr 2024 600

Premierul Marcel Ciolacu „Gabriela Firea n-a avut nicio treabă cu azilele groazei“

20 Apr 2024 581

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1548

Debut în instanță pentru ÎPS Teodosie, în procesul legate de salariile de la Universitatea Ovidius! Ce s-a întâmplat la primul termen

19 Apr 2024 604

LIVE Text Vlad Matei Pascu, la Tribunalul Constanța. Instanța a rămas în pronunțare (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 1221

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3693

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 664

UPDATE Intervenție de urgență pe strada IG Duca din municipiul Constanța! Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 2257

Intervenție de urgență a jandarmilor IJJ Constanța pe strada Eliberării. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1294

Intervenție de urgență pe strada Orizontului din municipiul Constanța! Ce s-a întâmplat

02 Apr 2024 787

Autobuz plin cu elevi, cuprins de flăcări în Moldova Nouă! (FOTO)

02 Apr 2024 831

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea 1 – ziua 6. 31 martie 2024. Finalul oficial al perioadei de ”întuneric” mai lung

31 Mar 2024 533