CET-ul a intrat în revizie tehnică Cum explică directorul Doru Oșlobeanu tradiționala sistare a apei calde

Sucursala Electrocentrale Constanţa anunţă că va demara programul de revizie a reţelei de termoficare agent primar. Revizia va fi efectuată pe fiecare magistrală în parte, cu program diferit de întrerupere a furnizării agentului termic.
În perioada 27 - 31 august, va fi oprire totală pentru executarea lucrărilor de revizie din incinta CET.

Magistrala 1 va fi oprită în perioada 1 - 7 septembrie, urmând a fi afectaţi consumatorii din zonele Centru, Peninsulă, Casa de Cultură, Kaufland, Capitol, Spitalul Militar, Piaţa Chiliei, Tomis I, Tomis II, Spic de Grâu, Stadion, Gară, Far, Abator, Bila, Piaţa Roşie, Poarta 6, KM 4/5 şi Anda. Magistrala 2 va fi oprită în perioada 8 - 14 septembrie şi vor fi afectaţi consumatorii din zonele Tomis Nord, Boema, Tic-Tac, Cireşica, Brotăcei, Tomis III, Inel II, Galeriile Soveja, Eden, Institutul de Marină, Marinarul, CET, Palas şi Brătianu. Punctele termice aferente zonelor Dacia, Tomis III, Faleză Nord vor fi oprite spre finalul lunii septembrie.

Costurile lucrărilor, cuantificate după revizie

Reprezentanţii CET Palas ne-au explicat în ce constă revizia instalaţiei. „Revizia anuală programată a instalaţiilor de producere şi transport energie termică cuprinde mai multe categorii de lucrări: revizii şi reparaţii, înlocuire armături (vane şi ventile) de alimentare, secţionare, golire, aerisire pe reţelele de termoficare şi în incinta centralei. La acestea se adaugă revizii şi reparaţii la sursele de producere energie termică: boilere, schimbătoare de căldură, cazane de apă fierbinte. Din câte ştim, toate CET-urile din ţară efectuează revizii anuale”, a declarat directorul Centralei Termoelectrice Palas.

Lucrările se fac prin forţe proprii ale CET Palas. „Costurile lucrărilor vor putea fi cuantificate după revizie, în funcţie de volumul executat”, a mai spus directorul Oşlobeanu. Cât priveşte modul de stabilire a perioadei de efectuare a reviziei, directorul Doru Oşlobeanu a precizat că se ţine cont de mai multe aspecte. „Lucrările se execută la finalul perioadei de sezon estival, înaintea anului şcolar, dar şi a unui nou sezon de încălzire. În context, vreau să precizez că, în afara celor două zile de oprire totală, va fi în funcţiune, succesiv, câte una dintre cele două magistrale”, a adăugat Doru Oşlobeanu. Reţeaua de termoficare a municipiului Constanţa este a doua ca mărime din ţară după numărul de puncte termice şi după lungimea reţelei de termoficare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Mamaie

03 Sep, 2013 07:38

Atata timp cat directorul RADET este numit politic, niciodata nu se vor opri "reviziile". Bani luati cu lopata de la stat si indesati in buzunarele unora ca el si cumetrii lui, fara sa se repare in realitate NIMIC! Iar cetatenii platesc cu varf si indesat tot NIMICUL asta, prin pretul umflat de 3-4 ori la gigacalorie.

Werner Denys

02 Sep, 2013 15:52

Am trait toata viata mea in Belgia, de 5 ani in Croatia dar pana acum nu am auzit o asa mare idiotie.Vreau sa vin in vacanta in Romania, dar nu este apa calda! Pe ce planeta se gaseste acest oras? In nici o alta tara, nu am auzit de aceasta mare idiotie! Si este membra de UE Romania, dar nimic nu s-a schimbat de pe vremea lui Ceasca .Aceeasi Marie dar cu o alta palarie! Ciao!

Werner Denys

02 Sep, 2013 15:41

IN-CRE- DI-BIL !!!!!!!!!!

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța anulează sentinţa privind intrarea în insolvență a SC LTA Mondial SRL, din Constanța! (MINUTĂ)

27 Apr 2024 481

Tribunalul Constanța dispune intrarea în insolvență a LTA Mondial SRL, din Constanța! Decizia, contestată

25 Apr 2024 673

Patru judecători de la Curtea de Apel Constanța ar fi fost ameninţați cu acte de violenţă! Începe judecata (RECHIZITORIU+MINUTĂ)

22 Apr 2024 573

Un fost ministru de Interne în Guvernul Petre Roman s-a stins din viață. „Moartea sa reprezintă o pierdere majoră pentru România“

14 Apr 2024 1949

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 09 aprilie 2024

10 Apr 2024 688

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 21 martie 2024

22 Mar 2024 667

Afaceri Constanța Școala Gimnazială Mihail Sadoveanu Medgidia, contracte de aproximativ 200.000 de lei încheiate cu Edus Platform (DOCUMENTE)

20 Mar 2024 1097

KK Innocons KFT, din Ungaria, cere insolvența LTA Mondial SRL, din Constanța, controlată de Liuță Adam

19 Mar 2024 2146

Cumpărări directe Constanța O firmă de apartament din București va furniza echipamente informatice Școlii Gimnaziale nr. 1 Mangalia (DOCUMENT)

13 Mar 2024 681

Judecători amenințați la Constanța! „Este ca și cum Irod l-ar acuza pe pruncul Iisus cu privire la propriile lui crime!“ (RECHIZITORIU)

11 Mar 2024 1030

„Traviata“ în interpretarea remarcabilă a soliștilor și artiștilor de la TNOB Constanța

09 Mar 2024 581

DNA a reținut doi angajați ai Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău!

23 Feb 2024 573

Magistrații analizează măsura preventivă în dosarul celor patru judecători din Constanța ce ar fi fost ameninţați cu acte de violenţă!

20 Feb 2024 792

Final de anchetă în cazul celor patru judecători din Constanța ce ar fi fost ameninţați cu acte de violenţă!

19 Feb 2024 788

Știri Constanța Afaceristul Doru Aita a murit

06 Feb 2024 5852