Constanta a oferit cele mai multe locuri de munca din tara

Bursa Generala a Locurilor de Munca este considerata a fi un succes

Si numarul de participanti a depasit cu mult asteptarile, nu mai putin de 4.660 de persoane fiind prezente la eveniment * Evenimentul s-a desfasurat in toate agentiile locale, respectiv la Constanta, Navodari, Harsova, Medgidia, Cernavoda si Mangalia * La nivelul municipiului, actiunea s-a desfasurat in statiunea Mamaia * Numarul posturilor pentru cei cu studii superioare a fost extrem de mic si s-a adresat in special inginerilor * In masa de participanti se puteau vedea oameni de toate varstele si din toate categoriile sociale * In ansamblu, au existat si oameni multumiti si, bineinteles, unii mai putin incantati de felul in care a fost organizat evenimentul

In Romania, unele dintre cele mai grave probleme raman numarul scazut de locuri de munca existente pe piata si apoi selectia deosebit de stricta dupa care se face o angajare. O oportunitate pentru cei care sunt in cautarea unui post o constituie bursele pentru ocuparea locurilor de munca, organizate regulat de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca a judetului Constanta. A devenit deja un obicei organizarea acestor burse, destinate unor anumite categorii, cum ar fi absolventii sau persoanele cu handicap, dar mai ales bursa generala a locurilor de munca, ce este asteptata cu mari sperante de catre cei aflati in cautarea unui post. De multe ori, insa, cei care participa la astfel de burse si spera sa isi gaseasca ceva de lucru raman dezamagiti si se intorc acasa asa cum au plecat. Bursa Generala a Locurilor de Munca se afla deja la a doua incercare, anul trecut fiind organizata tot in luna aprilie. Reprezentantii Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca a judetului Constanta (AJOFM) au avut ca scop declarat depasirea bursei generale organizate anul trecut, lucru ce s-a realizat atat din punctul de vedere al numarului de agenti economici care si-au expus oferta, cat si al numarului de locuri de munca existente in cadrul bursei. In ceea ce priveste numarul de participanti, si acesta a depasit cu mult asteptarile, nu mai putin de 660 de persoane aflate in cautarea unui loc de munca fiind atrase in locul de desfasurare a bursei. Evenimentul a avut loc la nivelul intregului judet, in toate agentiile locale, respectiv la Constanta, Navodari, Harsova, Medgidia, Cernavoda si Mangalia. Locul de desfasurare a bursei la nivelul municipiului Constanta a fost restaurantul hotelului "Dacia" din statiunea Mamaia, acelasi amplasament ca si anul trecut. Deschiderea oficiala a fost programata la ora 9.00, insa cei interesati au intesat zona din jurul restaurantului inca de la primele ore ale diminetii.

Participanti de toate varstele

Deschiderea oficiala s-a bucurat de prezenta mai multor reprezentanti ai autoritatilor locale si ai institutiilor reprezentante ale Ministerului Muncii din judet. Dupa sustinerea discursurilor de deschidere, bursa a fost declarata oficial deschisa. Ca de fiecare data, numarul extrem de mare de participanti a facut necesara supravegherea incintei pentru a nu se crea debandada, lasandu-se sa intre numai un anumit numar de persoane pentru ca actiunea sa se poata organiza fara probleme. In masa de participanti se puteau vedea oameni de toate varstele si din toate categoriile sociale. Tineri, batrani, someri sau angajati aflati in cautarea unui loc de munca mai bun, cu totii si-au pus speranta ca evenimentul le-ar putea aduce o schimbare in bine in viata lor. In incita restaurantului au fost organizate standuri speciale in vederea informarii si consilierii persoanelor privind cariera, calificarea sau recalificarea profesionala, dar si standuri de mediere a muncii in cadrul carora erau prezentate ofertele de locuri de munca vacante ale agentilor economici care nu participau la bursa. Angajatorii prezenti aveau fiecare repartizat cate un spatiu unde prezentau oferta de munca si intervievau pe cei interesati de unul din aceste posturi. Existau, bineinteles, agenti economici cu o oferta de munca mai interesanta si, din acest motiv, erau mai cautati de participanti si angajatori care nu aveau o trecere chiar atat de mare. La nivelul municipiului Constanta au participat 62 de angajatori, cu un total de 1.431 de locuri de munca, din care 148 se adresau celor cu studii superioare, 188 absolventilor de studii medii, 1.040 muncitorilor calificati si 55 celor necalificati.

Plusuri si minusuri

In ceea ce priveste numarul total de posturi oferite, acesta a fost de 3.427 la nivelul intregului judet, numar care situeaza Constanta pe locul I pe tara. Posturile au fost oferite de un numar de 114 angajatori. Din total, doar 229 de locuri de munca sunt destinate persoanelor care au studii superioare, in randul acestora majoritatea fiind in domeniul ingineriei. Cele mai multe, respectiv 2567, sunt posturi pentru muncitori calificati, predominand locurile de munca in turism, respectiv ospatar, bucatar, barman sau camerista. Ca un aspect deosebit, trebuie mentionat faptul ca foarte multe dintre aceste posturi in turism sunt pentru perioada nedeterminata, si nu sezonier, datorita faptului ca tot mai multe hoteluri au program permanent pe parcursul intregului an. Un numar destul de mic de posturi din cel total a fost adresat absolventilor de studii medii, in principal posturi de contabil, gestionar, agenti imobiliari, comerciali, secretare sau casieri. Acest lucru a reprezentat pentru foarte multi participanti o dezamagire intrucat au sperat intr-o mai mare diversitate a ocupatiilor. Iar meseriile de agent comercial sau de agent de asigurari sunt ocupatii fata de care cei mai multi oameni sunt refractari. "Am sperat mai mult", ne-a declarat un tanar, absolvent de studii medii, si acestei opinii i s-au alaturat multe alte persoane. La coada imensa de afara, asteptand sa le vina randul sa intre, erau si oameni trecuti de 40-50 de ani, multi dintre ei someri de mult timp. De la acestia am aflat ca nu si-au gasit pana acum de lucru tocmai din cauza ca erau considerati a fi prea batrani. Persoanele care isi cauta un loc de muncitor necalificat au avut de ales dintre cele 307 posturi. In ansamblu, au existat si oameni multumiti si, bineinteles, unii mai putin incantati de felul in care a fost organizat evenimentul. Concluzia finala este insa, la prima vedere, imbucuratoare. Mariana Serbanescu, purtator de cuvant in cadrul AJOFM, ne-a declarat ca, din cei peste 4.660 de participanti, mai mult de 2.310 au fost selectionati in vederea angajarii si 320 au fost angajati pe loc. Din punctul de vedere al organizatorilor, bursa a reprezentat un succes daca se tine cont de numarul celor angajati pe loc. Insa daca s-ar privi din punctul de vedere al celor care au plecat acasa asa cum au venit, lucrurile stau cu totul altfel. Si, cum in nici un domeniu nu se reuseste sa fie numai persoane multumite, nici acesta nu putea face exceptie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 531

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

03 May 2024 541

Angajări la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”! Iată ce posturi sunt vacante

03 May 2024 751

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 468

Post vacant la Spitalul Municipal Medgidia. Iată condițiile

02 May 2024 380

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 595

Joia Mare. Tradiții și superstiții. În ziua celor 12 denii se prepară cele mai importante copturi

02 May 2024 3692

Cum poți prepara cel mai savuros grătar vegan sau de post?

01 May 2024 366

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 772

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 330

Tradiții pentru spor și sănătate în Miercurea Mare! Femeile nu torc și nu cos

01 May 2024 540

Angajare la SRI! Iată ce post este liber! Înscrierile se fac în perioada 6 - 31 mai

01 May 2024 886

Unitatea Militară 02013 Mangalia angajează. Ce post este vacant

30 Apr 2024 521

Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Ce post este disponibil

30 Apr 2024 474

Fostul viceprimar al Medgidiei, Sorin Petrică Țuțuianu este noul director al CT BUS Constanța

30 Apr 2024 641