Constanta a spart banii pe evenimente ocupa locul III pe tara

cap_3.jpgÎn opt luni au fost organizate 245 de spectacole

Cele mai multe evenimente organizate în primele opt luni ale anului 2009 au fost organizate în Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa şi Iaşi. Numai în această vară, distracţia turiştilor i-a costat pe constănţeni 1.060.000 de euro şi 2.180.000 de lei.

Judeţul de la malul mării ocupă locul III în topul realizat de portalul www.calendareveniemnte.ro, ce aparţine de compania Mastermind Communications. Capitala deţine primul loc, cu circa 1.680 evenimente, urmată de Cluj-Napoca - 380, Constanţa - 245 şi Iaşi - 229. După poziţia pe care se clasează se poate trage cu uşurinţă concluzia că la malul mării nu se resimte criza. Sau poate doar în buzunarele unora. Iată câteva exemple de spectacole care, într-adevăr, le-au făcut vara mai frumoasă turiştilor care au ales să-şi petreacă vacanţele pe litoralul românesc, dar care i-a ars la buzunare pe constănţeni. Între 22 şi 28 iunie a avut loc Challenger Mamaia, competiţie de tenis care a costat între opt şi zece mii de euro, potrivit lui Petrică Munteanu, şef al Direcţiei Organizate Evenimente şi Relaţii Internaţionale din cadrul Primăriei Constanţa. Carnavalul de samba, în cadrul căruia, timp de două luni, în această vară, au dansat brazilienii de la Vai-Vai, a costat 300.000 euro. Mamaia Exotic Car Show, expoziţia de maşini retro, a costat 60.000 de euro, potrivit lui Ionuţ Barbu, şeful Power Marine, iar Primăria a dat 200.000 de lei. Între 10 şi 12 iulie a avut loc FAI Mamaia World Elite Acrobatic Formula, prezentat ca fiind primul eveniment de acrobaţie aviatică organizat vreodată în România, sub egida Federaţiei Aeronautice Internaţionale, şi care a costat 400.000 de euro. Festivalul World Music Mamaia a necesitat o contribuţie de 50 - 60.000 de euro din partea instituţiei conduse de Radu Mazăre, iar pentru festivalul de salsa s-au dat 80.000 de lei. Între 14 şi 16 august, puternicii lumii au venit la Strong Man Mamaia. Primăria a dat 150.000 de euro pentru organizare. Ziua Marinei a costat aproximativ 400.000 de lei, iar Romanian Class One Grand Prix - 1.500.000 de lei. Fashion Police a păgubit bugetul cu 40.000 - 50.000 de euro, iar 400.000 de euro s-au cheltuit pentru spectacolele din Piaţeta Cazinoului din Mamaia.

{mos_ri:Constanta}

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Acțiuni antidrog, în stațiunile de pe Litoral, în minivacanța de 1 Mai (GALERIE FOTO)

02 May 2024 302

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 604

ANM Ploile și vijeliile se extind în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea pe litoral

01 May 2024 545

Kokkai Comimpex SRL, din Constanța, va păzi Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral!

01 May 2024 315

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1173

Polițiștii, alături de tineri la festivalurile de pe litoral

30 Apr 2024 475

FOTOREPORTAJ Cu ce priveliște sunt întâmpinați turiștii la malul mării, în Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 626

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 660

Răzvan Farmache, din nou la Constanța. Amintiri de aur în tricoul alb-albastru! „M-am bucurat foarte mult pentru Farul că a luat campionatul“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 1331

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 631

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 729

Vremea în Dobrogea Temperaturi plăcute și cer senin, apoi instabilitate atmosferică în zilele ce urmează

28 Apr 2024 493

Handbal CSM Constanța este vicecampioana României! (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 849

Rugby CSM Constanța, victorie cu punct bonus la Bârlad. Eduard Chifor, omul meciului (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 591

Constanța Polițiștii serviciului siguranță școlară și prevenirea criminalității, prezenți în rândul tinerilor alfați pe litoral (FOTO)

27 Apr 2024 434