Copil cu sindrom nefrotic

Abdula Birghiul are numai doi ani si jumatate si sufera de sindrom nefrotic, o boala destul de rara. Potrivit declaratiilor doctorului Constantin Pacea, cel care il ingrijeste pe Abdula, micutul prezinta o alterare a filtrului renal, adica rinichiul care filtreaza toate deseurile organismului se deterioreaza si permite astfel eliminarea proteinelor din organism. "In mod normal, nu trebuie sa existe pierderi prin urina. Copilul provine dintr-o familie cu venituri extrem de reduse si nu a fost hranit corespunzator, deci avea din start o lipsa de proteine, care pe parcurs s-a acutizat". Cauzele aparitiei sindromului sunt multiple, iar procentul de vindecare a pacientilor suferinzi de aceasta boala este de 50%. In prezent, starea copilului s-a stabilizat, iar lichidele care erau retinute in exces au fost eliminate. "Inca se mai pierd proteine, ceea ce denota ca membrana renala nu s-a reparat cum trebuie, dar starea lui este mai buna", a precizat doctorul Pacea. In momentul de fata, sindromul nefrotic este o afectiune a carei pondere in morbiditate este in continua crestere, diagnosticul fiind facilitat de metodele de diagnostic imagistice moderne. Din punct de vedere clinic, sindromul mentionat este frecvent asimptomatic, diagnosticul fiind suspectat pe baza examenului ecografic efectuat la copii cu circumstante etiologice favorizante.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

INS România Turismul, în luna martie 2024 - Vezi situația în stațiunile de pe Litoral și Delta Dunării (DOCUMENT)

08 May 2024 320

APM Constanța va emite acordul de mediu Activitate experimentală privind stocarea carbonului organic în Marea Neagră, desfășurată de GeoEcoMar

02 May 2024 460

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua - ziua 9 .17 aprilie 2024. Ne aflăm în plin val de lună în creștere

17 Apr 2024 489

ONRC Județul Constanța, în topul celor mai mari creşteri ale numărului de suspendări de firme înregistrate în primele două luni din 2024

14 Apr 2024 2687

Care sunt tendințele sezonului estival 2024

13 Apr 2024 478

Chiriile cresc de la un an la altul. Care sunt prețurile la început de an 2024, în municipiul Constanța?

02 Apr 2024 1643

Vești bune de la Ministerul Muncii! Mai multe indemnizații, majorate de la 1 martie 2024

05 Mar 2024 3005

O fermă de creștere și abatorizare prepelițe, deținută de Ferma Buna SRL din Constanța, scoasă la licitație. Bunul a fost evaluat la peste 5 miloane de lei (DOCUMENT)

01 Mar 2024 857

#ConstantaEsteBine Valul doi de energie – partea a doua – ziua 7. Următoarele șapte zile cu luna în creștere sunt foarte intense

16 Feb 2024 713

Clasamentul celor mai căutate staţiuni la acest moment arată că Mamaia şi Eforie Nord îşi dispută prima poziţie

06 Feb 2024 714

Licitații Constanța Primăria Medgidia, modificări la contractul cu Bau Stark SRL pentru lucrările de la Spitalul Municipal Medgidia (DOCUMENT)

02 Feb 2024 1583

Debitul Dunării va fi în creştere, săptămâna viitoare! Anunțul hidrologilor

28 Jan 2024 745

Ministrul Învățământului „Între iunie 2023-iunie 2024 avem o creştere a salariilor de peste 50% în medie, în învăţământ“

15 Jan 2024 886

Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 1,2%, în primele 9 luni din 2023. Situația transportului maritim

13 Jan 2024 682

Modă Pentru 2024. Culori vii, materiale inovatoare și stiluri neașteptate

07 Jan 2024 1459