Fântânile arteziene ale Constanţei Unele, adevărate bijuterii arhitecturale, altele, ciobite şi murdare (galerie foto)

Fântânile arteziene reprezintă pentru constănţeni puncte de reper. Aici, tinerii se întâlnesc în serile călduroase de vară, copiii se joacă, iar vârstnicii se relaxează. „Fântânile mele pot sugera orice. Depinde de cel care le priveşte. Eu nu fac altceva decât să-l predispun la visare, să-i solicit imaginaţia, capacitatea care există în noi, în fiecare, de a construi metafore, cu ajutorul acestui vehicul - sculpturile mele“, spunea sculptorului Constantin Lucaci, cel care a proiectat fântâna din Parcul de la Gară. În Constanţa, există mai multe fântâni arteziene, pe care le vom prezenta în acest articol.

Fântâna arteziană cinetică, realizată de sculptorul Constantin Lucaci


În mijlocul parcului de la Gară, inaugurat în anul 1973, a fost construită o fântână arteziană cinetică, realizată din inox, după planurile sculptorului Constantin Lucaci, în 1974. De-a lungul timpului, acest monument istoric a început să-şi piardă din strălucire, drept pentru care, în anul 2008, Primăria municipiului Constanţa a demarat proiecte de reparaţii capitale, fântâna fiind pusă în funcţiune din punct de vedere tehnic. Artistul Constantin Lucaci a imaginat pentru oraşele româneşti centre artistice citadine. Toate fântânile maestrului au presupus investiţii importante şi cunoştinţe tehnice solide. Oţelul inoxidabil, muzicalitatea apei în cădere, lumina, fiecare faţă a sculpturii monumentale, odată pusă în mişcare, se metamorfozează în fântână, devine oglindă, o oglindă care absoarbe spaţiul şi-l deformează după legile fizicii, pentru a le reda frumosului, imaginaţiei.

În stare de ruinare


Fântâna arteziană de lângă statuia Lupoaicei a fost construită în perioada 2004 - 2008. Atât statuia, cât şi fântâna reprezintă latinitatea, dar şi intrarea în zona arheologică a Constanţei.

Şi lângă Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa există o fântână arteziană, care nu funcţionează de ceva timp. Mai mult, în apă plutesc gunoaie, iar pereţii bazinului sunt deterioraţi de trecerea timpului. În aceeaşi stare se află şi fântâna de la Dacia. Aici, din cauza faptului că apa nu circulă, fundul bazinului s-a umplut de alge, transformându-se, încet, în mlaştină. Şi ţâşnitoarele sunt ruginite şi nefuncţionale.

Constănţenii care obişnuiesc să se odihnească în parcul de la Far se bucură de răcoarea fântânii arteziene sub formă de cruce. Parcul din această zonă a oraşului este renumit şi datorită prezenţei farului, care funcţionează din 1960. Lumina albă emisă de acesta este vizibilă până la o distanţă de 24 de mile marine faţă de ţărm. Înălţimea luminii este de 87 metri, iar cea a construcţiei, de 58 de metri. Este replica farului construit de către genovezi în jurul anului 1300, care avea o înălţime a luminii de zece ori mai mică.

Celelalte fântâni sunt construite în zone publice, parcuri, ca de exemplu cel din faţa Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“, parcul din Tomis II, parcul Primăriei, parcul de la ICIL sau de la intersecţiile semaforizate, Dacia, Miga sau din dreptul Hotelului Oxford - fântâna Păpădie. În momentul de faţă, toate fântânile se află în grija SC Confort Urban SRL, printr-o hotărâre de Consiliu Local din anul 2007, fondurile pentru reparaţii, exploatare, întreţinere şi revizie tehnică provenind de la bugetul local.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

mihaela voitinovici

30 Aug, 2016 15:30

Faceti o plimbare scurta in parcul -sau ce a mai ramas din parcul Tabacariei, si apoi votati!

Articole asemanatoare

Imobilul edificat de Disan Expert SRL pe strada Maior Șofran din municipiul Constanţa va fi modificat

03 May 2024 184

DIICOT, surpriză la percheziții în București! Canabis în borcane de murături (FOTO)

03 May 2024 236

Răsturnare de situație în instanță Candidaturile PRM la Consiliul Local Constanța au fost admise

03 May 2024 362

O nouă societate, deschisă în municipiul Constanța. Iată cu ce se ocupă

02 May 2024 446

Accident cu mai multe victime la Cora Brătianu! Prima condamnare, aproape 5 ani cu executare. Dosarul, în apel (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 794

Proiectul, depus la APM Constanța O firmă din București va construi un centru comercial în Medgidia

02 May 2024 408

Firme Constanța Modificări în Shipyard Service Group SRL, din Constanța!

02 May 2024 316

Firmă nouă în Constanța! Iată unde își are sediul

02 May 2024 618

Femeile PSD Constanța oferă daruri persoanelor vârstnice aflate în centrele de bătrâni din Poarta Albă, Negru Vodă si Municipiul Constanța

02 May 2024 512

Infracțiuni rutiere depistate de polițiști în județul Constanța

01 May 2024 541

Accident rutier la Doraly, în Constanța (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1667

Un tânăr de 19 ani a provocat un accident rutier în Constanța. Nu avea permis de conducere

01 May 2024 809

Reprezentantele Organizației Județene de Femei Constanța a Partidului Social Democrat vor oferi daruri cu prilejul Paștelui

01 May 2024 452

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 481

Kirvad Tour SRL va investi într-un imobil de două etaje, cu destinația servicii, comerț, sediu administrativ și showroom în Constanța

01 May 2024 375