În vizită la VaticanAlexandra Chiforeanu, audienţă privată la Suveranul Pontif (galerie foto)

cap_2.jpgFiica democrat-liberalului Florentin Chiforeanu, Alexandra, a avut parte de o experienţă unică pentru copiii de vârsta sa. La numai zece ani, eleva de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân" se poate mândri că l-a cunoscut personal pe Suveranul Pontif Papa Benedict al XVI-lea, în cadrul unei audienţe private la care a asistat împreună cu un grup de 14 copii din Germania, în luna noiembrie

alexandra_chiforeanu.jpgGrupul de copii din care a făcut parte şi Alexandra a fost format de către unul dintre preoţii din localitatea de naştere a Suveranului Pontif, prieten şi cu Papa Benedict al XVI-lea, dar şi cu Manuel şi Mihaela Rasttatter, prieteni din copilărie de-ai tatălui Alexandrei, Florentin Chiforeanu.

chiforeanu_2.jpgAudienţa la care au participat două mii de persoane şi care se desfăşoară în fiecare miercuri a săptămânii, a reprezentat un moment impresionant pentru Alexandra, mai ales că nu orice copil de vârsta ei are această posibilitate. De altfel, aşa cum ne-a declarat chiar ea, înainte de a pleca în această călătorie, mulţi colegi de clasă de-ai săi i-au spus că o invidiază pentru că are posibilitatea să îl întâlnească pe cel care se află în fruntea Bisericii Catolice.

Întoarsă din călătorie, Alexandra ne-a povestit că a fost impresionată de mulţimea care venise special să-i asculte predica Suveranului Pontif, dar şi de faptul că la începutul slujbei câţiva cardinali din echipa Papei, au transmis un mesaj de salut în toate limbile celor prezenţi la predică. Prelegerea Suveranului Bisericii Catolice a durat aproape două ore, timp în care acesta a predicat despre învăţăturile sfântului sărbătorit în acea zi. „Mă mândresc că am reuşit să cunosc cel mai important om al Bisericii Catolice, văzut de toată lumea ca unul la care ajungi foarte greu. Cu siguranţă mulţi dintre colegii şi prietenii mei ar fi dorit să aibă parte de o astfel de experienţă, însă eu am fost mai norocoasă", ne-a spus Alexandra. Pe lângă vizita pe care a făcut-o la Vatican, Alexandra şi familia sa au petrecut alături de prietenii de familie din Germania care i-au facilitat Alexandrei această experienţă, Manuel şi Mihaela Rasttatter, câteva zile în Roma şi în alte oraşe apropiate.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Retrospectivă 2022 Decesele care au zdruncinat România și lumea - Regina Elisabeta, Mihail Gorbaciov și Papa emerit Benedict al XVI-lea

06 Jan 2023 1674

Fostul papă Benedict al XVI-lea, înmormântat astăzi

05 Jan 2023 1558

Funeraliile Papei emerit Benedict al XVI-lea, în Piaţa Sfântul Petru joi, 5 ianuarie

31 Dec 2022 1290

ÎPS Aurel Percă „În cei opt ani cât s-a aflat pe Scaunul lui Petru, Papa Benedict al XVI-lea a lăsat o amprentă distinctă asupra Bisericii Catolice“

31 Dec 2022 1224

Doliu în Biserica Catolică! S-a stins din viață papa emerit Benedict al XVI-lea

31 Dec 2022 2525

Doliu la Vatican. A murit Cardinalul italian Angelo Sodano, fost secretar de stat

28 May 2022 1671

Papa Francisc, vizită la Istanbul

29 Nov 2014 1720

Papa Paul al VI-lea a fost beatificat

19 Oct 2014 1778